Dezbatere judiciară

dezbatere judiciară, modalitate practică şi obligatorie de expunere, în cadrul şedinţei de judecată, de către părţi, a pretenţiilor şi apărărilor lor. D.j. reprezintă cadrul procesual necesar pentru realizarea justiţiei, cu respectarea principiilor fundamentale care guvernează activitatea de judecată (oralităţii, contradictorialităţii, publicităţii, dreptului de apărare etc.). D.j. vizează întreaga desfăşurare a procesului civil în şedinţă publică; ea se încheie odată cu retragerea completului de judecată în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti; d.j. poate continua însă şi în faţa instanţelor de control judiciar. 

dezbateri - etapă în care activitatea de judecată se desfăşoară în toată amploarea ei, cu participarea deplină a tuturor funcţiilor procesuale (acuzare, apărare, judecată), în cadrul căreia se realizează o tratare contradictorie a întregului conţinut al procesului penal. în scopul soluţionării cât mai eficiente a aspectelor ce fac obiectul dezbaterilor, art. 340 C. proc. pen. prevede ordinea obligatorie în care se dă cuvântul, astfel: procurorul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civil-mente şi inculpatul. Părţile pot lua cuvântul, în aceeaşi ordine, şi în replică. în cadrul dezbaterilor, preşedintele completului de judecată are dreptul să întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă, în susţinerile lor, depăşesc limitele cauzei ce se judecă. Art. 341 C. proc. pen. stabileşte că ultimul cuvânt în cadrul dezbaterilor aparţine inculpatului personal. Art. 385^13 C. proc. pen. stabileşte că în faţa instanţei de recurs, dezbaterile au loc atunci când procesul este în stare de judecată; se dă cuvântul recurentului, apoi intimatului şi la urmă procurorului. Dacă există şi recursul procurorului, acesta are primul cuvântul. Procurorul şi părţile au dreptul la replică în ceea ce priveşte chestiunile noi, ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatul are cel din urmă cuvântul (art. 340, 377 C. proc. pen.).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Dezbatere judiciară