Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, prin comasarea serviciului public de asistenţă socială şi a serviciului public specializat pentru protecţia copilului de la nivelul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, prin preluarea, în mod corespunzător, a atribuţiilor şi funcţiilor acestora. Direcţia generală realizează la nivel judeţean, respectiv la nivelul local al sectoarelor municipiului Bucureşti, măsurile de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Direcţia generală îndeplineşte următoarele atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului: întocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi propune stabilirea unei măsuri de protecţie specială; monitorizează trimestrial activităţile de aplicare a hotărârilor de instituire a măsurilor de protecţie specială a copilului; identifică şi evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul; monitorizează familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toată durata acestei măsuri; identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali profesionişti, în condiţiile legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea continuă de asistenţi maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi monitorizează activitatea acestora; acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea reintegrării în mediul său familial; reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială şi propune, după caz, menţinerea, modificarea sau încetarea acestora; îndeplineşte demersurile vizând deschiderea procedurii adopţiei interne pentru copiii aflaţi în evidenţa sa; identifică familiile sau persoanele cu domiciliul în România care doresc să adopte copii; evaluează condiţiile materiale şi garanţiile morale pe care acestea le prezintă şi eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii; monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi a relaţiilor dintre aceştia şi părinţii lor adoptivi; sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale copilului o permit; îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului