dispărut, 1. persoană fizică care, lipsind de la domiciliul său o perioadă mai îndelungată, este declarată dispărută prin hotărâre judecătorească, în situaţia în care a trecut cel puţin un an de la data ultimelor ştiri ce atestau că acea persoană era în viaţă; 2. persoană fizică care a dispărut într-o împrejurare excepţională (precum fapte de război, accidente de cale ferată, incendiu, cutremur, inundaţii etc.) care îndreptăţeşte a se presupune decesul. în condiţiile legii, dispărutul poate fi declarat mort. în principiu, declararea judecătorească a dispariţiei constituie o condiţie necesară şi prealabilă a declarării judecătoreşti a morţii. Proba datei ultimelor ştiri, ca şi aceea a dispariţiei de la domiciliu poate fi făcută prin orice mijloace de dovadă. Atunci când ziua ultimelor ştiri despre cel care lipseşte de la domiciliu nu se poate stabili, termenul de un an se va socoti de la sfârşitul lunii ultimelor ştiri, iar dacă nu se ştie nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic. Până când se constată moartea fizică a dispărutului sau, după caz, până când rămâne definitivă hotărârea judecătorească de declarare a morţii acestuia, se prezumă că dispărutul este în viaţă. Dispariţia impune luarea unor măsuri menite să ocrotească, deopotrivă, interesele copiilor celui dispărut şi interesele patrimoniale ale acestuia. Potrivit legii, în cazul în care ambii părinţi sunt dispăruţi, copilul minor al acestora va fi pus sub tutelă; atunci când numai unul dintre părinţi este dispărut, ocrotirea părintească se scindează şi, ca urmare, drepturile şi îndatoririle părinteşti referitoare la persoana şi la bunurile copilului minor vor fi exercitate, în totalitatea lor, de către celălalt părinte. Dacă părintele rămas este decăzut din drepturile părinteşti sau se află într-o situaţie care, prin natura ei, să nu-i permită exercitarea efectivă a acestor drepturi (cum ar fi, de exemplu, exercitarea unei pedepse privative de libertate cu durată mai îndelungată, plecarea în străinătate pe o perioadă mai lungă, o maladie psihică gravă), instituirea tutelei pentru minorii rămaşi fără ocrotire părintească este obligatorie la fel ca atunci când ambii părinţi sunt dispăruţi. Cât priveşte ocrotirea intereselor d., legea dispune că în acest scop autoritatea tutelară poate institui curatela ori de câte ori acesta nu a lăsat un mandatar general; deschiderea curatelei, fiind o măsură de ocrotire referitoare la conservarea şi la administrarea patrimoniului celui d., va fi luată numai atunci când un astfel de patrimoniu există. De asemenea, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale d. şi poate să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea acestora. Actele procesuale de dispoziţie făcute în orice proces de reprezentantul d. nu vor împiedica judecata, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acestuia. Legea îl socoteşte pe cel d. că este în viaţă, deopotrivă, înainte, cât şi după ce a intervenit hotărârea declarativă a dispariţiei sale. Ca urmare, dacă după declararea judecătorească a dispariţiei, d. reapare sau se primesc veşti despre el că se află în viaţă, anularea acelei hotărâri nu prezintă niciun interes şi nu determină aplicarea altui statut juridic persoanei fizice. Totuşi, nici menţinerea ei în vigoare nu poate fi luată în considerare, deoarece o atare hotărâre consacră o incertitudine care, între timp, a fost substituită printr-o certitudine (certitudinea existenţei dispărutului).
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Dispărut
