diferențe dintre factoring, cesiune de creanță, subrogație și scontare,
Fiind un contract nenumit, în derularea factoringului se apelează la diferite instituţii juridice, precum cesiunea de creanţă, subrogarea în drepturile creditorului,
scontare, dar nu se identifică cu niciuna dintre aceste institutii.
1. Cesiunea de creanţă
Factoringul nu se confundă cu cesiunea de creanţă pentru următoarele considerente:
- factoringul este un contract esenţialmente cu titlu oneros, deoarece presupune finanţarea aderentului, pe când cesiunea de creanţă poate fi şi cu titlu gratuit;
- ca regulă, cedentul nu garantează decât existenţa creanţei, nu şi solvabilitatea debitorului cedat, pe câtă vreme în cazul factoringului cu regres sau cu recurs, aderentul garantează solvabilitatea debitorului, în sensul că, dacă acesta din urmă nu plăteşte, factorul se regresează împotriva aderentului;
- părţile contractului de factoring sunt specializate. Factorul este o societate bancară, o instituţie financiară nebancară sau o societate de factoring specializată, iar aderentul este, în majoritatea cazurilor, comerciant persoană fizică sau juridică. Consecinţa ce decurge din această împrejurare este aceea că mecanismul cesiunii de creanţă este accesibil oricăror persoane fizice sau juridice fără să li se ceară vreo anume calitate, în timp ce tehnica factoringului îi este rezervată aderentului şi factorului, care îndeplinesc cerinţele de mai sus;
- în temeiul factoringului se pot transmite creanţe ce izvorăsc din livrări de bunuri, din prestări de servicii, executarea de lucrări, iar pe calea cesiunii se pot transmite orice fel de creanţe, fără să prezinte vreo relevanţă natura juridică sau cauza acestora.
2. Subrogaţia în drepturile creditorului
Factoringul nu se identifică nici cu subrogaţia în drepturile creditorului, pentru
că:
- subrogaţia operează doar din momentul în care solvensul a plătit accipiensului creanţa, pe când factorul poate solicita plata de la terţ după notificarea acestuia, indiferent dacă l-a finanţat sau nu pe aderent;
- solvensul poate solicita creanţa doar în cuantumul pe care l-a plătit el însuşi accipiensului.
3.Scontarea
Deşi există puternice asemănări între factoring şi scontare, cele două operaţiuni se deosebesc prin:
- scontarea este o operaţiune ce poartă exclusiv asupra efectelor de comerţ (cambii, cecuri, bilete la ordin) sau a titlurilor reprezentative de mărfuri (recipise de depozit, warante, conosamente); factoringul are ca obiect transmiterea unor creanţe izvorâte din contracte şi poartă, ca regulă, asupra facturilor;
- în cazul scontării efectelor de comerţ, când trasul nu plăteşte, posesorul păstrează dreptul de regres împotriva obligaţilor anteriori (trăgători, giranţi, avalişti), în timp ce, în cazul factoringului fără regres, factorul nu se poate întoarce împotriva altei persoane decât debitorul cedat;
- în tehnica factoringului, debitorul cedat trebuie să fie notificat cu privire la faptul că se poate elibera valabil, plătind în mâna factorului, pe când mecanismul scontului nu presupune o astfel de notificare.
Secţiunea a X-a. încetarea contractului
Fiind un contract nenumit, părţilor contractante le revine sarcina stabilirii cazurilor de încetare a contractului de factoring. Inclusiv conţinutul şi condiţiile operării rezilierii convenţionale a factoringului pot fi convenite prin contract. în pasivitatea părţilor, încetarea contractului de factoring va fi guvernată de regulile obligaţiilor comerciale privind încetarea contractelor.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Diferențe dintre factoring, cesiune de creanță, subrogație și scontare
