Domeniul public
| Comentarii |
|
domeniul public, totalitatea bunurilor imobile şi mobile de interes general sau local asupra cărora statul şi/sau unităţile administrativ-teritoriale exercită atributele dreptului de proprietate publică. Aceste bunuri sunt prevăzute de lege. Bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. Bunurile din domeniul public nu pot fi expropriate. Delimitarea între domeniul public de interes naţional şi domeniul public de interes local şi judeţean se face avându-se în vedere uzul şi interesul pe care îl reprezintă bunurile respective. Fac parte din domeniul public de interes naţional: drumurile naţionale, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, porturile, aeroporturile, spaţiul aerian, terenurile şi clădirile cu destinaţii speciale pentru nevoile de apărare, clădirile Parlamentului, Guvernului, autorităţilor administraţiei publice centrale şi a autorităţilor judecătoreşti, terenurile pe care se află aceste construcţii, bunurile necesare desfăşurării activităţii acestora, rezervele statului şi altele asemenea, reglementate prin lege. Aparţin domeniului public local al comunelor şi oraşelor: terenurile şi clădirile de interes public, pieţele, căile de comunicaţie, străzile, zonele de agrement, parcurile publice, pădurile, păşunile, lacurile, alte bunuri mobile şi imobile care sunt, potrivit legii sau prin natura lor, de uz sau de interes local şi nu au fost declarate de interes naţional. Aparţin domeniului public de interes judeţean: terenurile şi clădirile de interes public, pieţele, căile de comunicaţii, străzile, zonele de agrement, parcurile publice, alte bunuri mobile ori imobile cu condiţia ca ele să fie de interes local sau de interes naţional.
domeniu public, noțiune care determină bunurile care fac obiectul proprietăţii publice. Domeniul public este un ansamblu de bunuri, iar proprietatea publică este dreptul ce poartă asupra acestor bunuri.
Noţiunea de domeniu public şi chiar de domenialitat, amintită de unii autori, are mai degrabă o anumită conotaţie de ordin istoric. Într-adevăr, urmare a revoluţiilor burgheze din ţările europene care au avut loc în secolele XVII-XVIII, bunurile care în orânduirea feudală aparţineau coroanei sau prinţului, alcătuind domeniul acestuia, au fost trecute în proprietatea naţiunii, constituind domeniul public al statului, expresie a naţiunii. în prezent, astfel cum este ea utilizată în unele acte normative, această noţiune evocă ideea de totalitate de bunuri ce aparţin subiectelor de drept public determinate ca atare de lege: statul şi unităţile administrativ-teritoriale.
Cadru legal
Diverse acte normative adoptate de legiuitorul român fac menţiuni despre proprietatea publică:
- Prin Legea nr. 18/1991, pentru prima dată după anul 1990, au fost reintroduse în România dispoziţiile legale privitoare la domeniul public. Chiar dacă obiectul ei de reglementare îl reprezintă terenurile, nu mai puţin, legea amintită dispune că acestea pot aparţine domeniului public care, la rându-i, poate fi de interes naţional, când proprietatea asupra sa, în regim de drept public, aparţine statului, sau de interes local, când proprietatea, de asemenea în regim de drept public, aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor (art. 4);
Legea nr. 18/1991 prevede, în art. 4 alin. (4), că terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilităţi publice, iar textul următor enumeră anumite categorii de terenuri care aparţin domeniului public (art. 5), pentru ca în alin. (2) acelaşi articol să dispună că terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile şi nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, dispune, în art. 13 alin. (2), că terenurile aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se pot concesiona numai în vederea realizării de construcţii sau de obiective de uz şi/sau de interes public, cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii. Sau, în timp ce Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996 determină, în art. 3, apele care aparţin domeniului public, art. 1 din Legea nr. 85/2003 a minelor dispune că resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră, delimitate conform principiilor dreptului internaţional şi reglementărilor din convenţiile internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.
- Legea petrolului nr. 238/2004 dispune că resursele de petrol situate în subsolul ţării şi al platoului continental românesc al Mării Negre, delimitat conform principiilor dreptului internaţional şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român (art. 1) etc.
În acte normative întâlnim adesea referiri la proprietatea publică a statului. Astfel, de exemplu, art. 7 C. silvic enumeră printre formele de proprietate asupra fondului forestier naţional fondul forestier proprietate publică a statului şi fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale. Şi exemplele ar putea continua.
Până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, cel mai cuprinzător act normativ în materie a fost Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, rămasă încă în vigoare, dar cu multe texte abrogate prin Legea nr. 71/2011, care constituia reglementarea unitară, dezvoltătoare a principiilor constituţionale, aplicabilă proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale.
Pentru prima dată însă în sistemul dreptului civil român, legea civilă fundamentală a ţării conţine o reglementare completă, chiar dacă numai uneori de principiu, a dreptului de proprietate publică. Într-adevăr, după ce art. 552 precizează că în dreptul nostru civil proprietatea este publică şi privată, Titlul VI al Cărţii a III-a a noului cod civil - „Despre bunuri” - este consacrat dreptului de proprietate publică. Primul capitol al acestui titlu, intitulat „Dispoziţii generale”, defineşte şi reglementează regimul juridic al dreptului de proprietate publică, modurile sale de dobândire şi de apărare; cel de-al doilea capitol al aceluiaşi titlu stabileşte modul de exercitare a dreptului de proprietate publică prin drepturile reale ce îi corespund şi regimul juridic al acestor drepturi, inclusiv apărarea lor. Acesta este şi planul nostru de studiu în materie, cu excepţia apărării sale şi a drepturilor reale corespunzătoare, care va fi analizată la capitolul consacrat apărării dreptului de proprietate.
Legea apelor nr. 107/1996 actualizată cu modif. și compl. ulterioare este lege organică în temeiul prev. Art.73 alin. 3 lit. h) din Constituția republicată. De aceea, declararea prin această lege organică a tuturor apelor, malurilor și cuvetelor lacurilor ca fiind de interes public național (prin apartenența acestora la domeniul public al statului ) începând cu anul 2004 este în măsură să determine abrogarea tacită a dispozițiilor contrare anterioare din Legea organică nr. 123/1998, în speță fiind vorba de textul contrar al punctuli III 3 din anexa la Legea nr. 123/1998.
Citește mai mult
III 3 al anexei ("aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale lacurile care nu sunt declarate de interes public național sau județean") deși legiuitorul, prin textele legii apelor actualizate, declară că toate lacurile României (lacurile naturale și lacurile de acumulare din Atlasul Cadastrului Apelor din România) sunt de interes public național : "Apele fac parte din domeniul public al statului" (Art. 1 alin. 2 prima propoziție), "Aparțin domeniului public al statului ... malurile și cuvetele lacurilor ... " (Art. 3 alin. 1). LAC = APA LACULUI + CUVETA LACULUI + MALUL LACULUIAm observat că și dvs. ați preluat eroarea lipsei abrogării tacite a pct. III 3 al anexei la Lg. nr. 123/1998 actualizată.
Vă salut cu respect.