Dreptul consumatorului la denunţarea unilaterală a contractului
| Comentarii |
|
dreptul consumatorului la denunţarea unilaterală a contractului, Conceptul de denunţare unilaterală. Natura juridică a dreptului consumatorului de denunţare unilaterală
Reglementările din materia dreptului consumaţiei au determinat apariţia unor noi modalităţi de încheiere a contractelor între profesionişti şi consumatori. Astfel, a fost reglementat regimul juridic al contractelor la distanţă şi contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale.
De precizat că reglementarea varietăţilor arătate mai sus nu este de natură să afecteze condiţiile de validitate ale formării contractelor (prevăzute de dreptul comun).
în schimb, domeniul efectelor contractelor la distanţă şi al celor încheiate în afara spaţiilor comerciale a fost serios afectat, printre altele, de o nouă instituţie specifică dreptului consumaţiei: dreptul de denunţare unilaterala al consumatorului.
Principalele acte normative ce cuprind dispoziţii referitoare la dreptul de denunţare unilaterală sunt:
- O.G. nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale;
- O.G. nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă;
- Legea nr. 296/2004 (Codul consumului);
- O.G. nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare.
Conceptul de denunţare unilaterală
Dreptul de denunţare unilaterală (a contractului) aparţinând consumatorului este un mijloc esenţial pentru realizarea scopului principal al reglementărilor, respectiv protecţia consumatorului.
în baza acestui drept, partea are responsabilitatea să decidă asupra existenţei şi efectelor contractului, fără a fi necesar consimţământul co-contractantului.
Dreptul de denunţare nu este însă, o creaţie recentă şi nici măcar nu este specific materiei protecţiei consumatorului. El a fost, anterior, recu
noscut în dreptul civil şi în dreptul comercial (fără o reglementare specială).
De exemplu, Codul civil are dispoziţii exprese privind existenţa acestui drept, în cadrul reglementării anumitor contracte. Astfel, potrivit art. 1816 alin. 1 C.civ. dacă locaţiunea a fost făcută fără determinarea duratei, oricare dintre părţi poate denunţa contractul prin notificare. Doctrina califică dreptul de denunţare (prevăzut de dreptul comun) ca o excepţie de Io irevocabilitatea contractului1.
Dreptul de denunţare unilaterală poate avea ca temei chiar voinţa părţilor. Astfel, în baza libertăţii contractuale, părţile pot conveni ca una dintre ele să aibă dreptul de a pune capăt în mod unilateral contractului2.
Posibilitatea denunţării unilaterale a contractului conferă consumatorului un plus de protecţie prin posibilitatea de a reflecta asupra deciziei luate şi de a verifica modul în care comerciantul îşi îndeplineşte obligaţiile.
în acelaşi context, prin efectele sale, dreptul de denunţare obliga şi pe profesionist sâ aibă o conduită cât mai onestă faţă de consumator şi să execute contractul în mod corespunzător.
Natura juridică a dreptului consumatorului de denunţare unilaterală
în doctrină, dreptul de denunţare unilaterală al consumatorului instituit prin lege a fost şi rămâne un subiect de dispute. Principala problemă o constituie armonizarea acestei instituţii speciale la teoria generală a contractelor.
Sub aspectul naturii sale juridice, dreptul consumatorului de „denunţare unilaterală" ridică douâ probleme:
a). Dreptul consumatorului de denunţare unilaterală ţine deformarea contractului sau defaza încetării acestuia?
b). Dacă dreptul de denunţare unilaterală al consumatorului ţine de încheierea contractului, atunci: Ce condiţie de validitate afectează? (consimţământul, capacitatea sau cauza)
încercând să răspundem la întrebările de mai sus, facem succinte precizări.
Efectele actului juridic sunt ordonate de trei reguli (cu rang de principii): principiul forţei obligatorii, principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii.
în baza principiului forţei obligatorii (pacta sunt servanda) contractele valabil încheiate produc efecte juridice (obligatorii) pentru părţile contractante.
Potrivit principiului irevocabilităţii contractul nu poate fi denunţat unilateral. Astfel, ca regulă, odată ce subiectele şi-au dat consimţământul, iar contractul a fost valabil încheiat, părţile nu mai pot reveni unilateral asupra existenţei contractului, fiind obligate să execute clauzele contractuale.
Rezultă că dreptul de dezicere constituie o excepţie de la regula de mai sus (excepţie ce poate fi instituită de lege sau contractual, prin voinţa părţilor).
în special prin dispoziţiile acquis-ului comunitar, pentru protejarea intereselor consumatorilor, dreptul de dezicere al cumpărătorului a fost reglementat mai ales pentru contractele încheiate la distanţă, prin care sunt furnizate produse şi servicii. Astfel, potrivit art. 82 din Legea nr. 296/2004 (Codul consumului), contractul de achiziţionare a produselor şi serviciilor trebuie să stipuleze o clauză expresă despre dreptul consumatorului de denunţare unilaterală a contractului.
Dreptul consumatorului la denunţarea unilaterală a contractului „nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau de înţelegere între părţi, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept". în acest caz, drepturile părţilor referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate de denunţarea unilaterală (art. 84 C. consum.).
Precizăm că dreptul de denunţare unilaterală aparţinând consumatorului a primit mai multe calificări în literatura de specialitate.
în doctrina franceză, s-a opinat că semnarea contractului de către consumator nu reprezintă decât o etapă în formarea progresiva a voinţei acestuia. Astfel, voinţa consumatorului nu este una definitivă, deoarece el are posibilitatea să reflecteze în termenul de denunţare (prin urmare, dreptul de denunţare nu afectează forţa obligatorie a contractului, exercitarea lui situându-se la un moment în care contractul nu este definitiv încheiat).
într-o altă susţinere (de această dată naţională), s-a apreciat că ne aflăm în prezenţa unei facultăţi acordate (ad legem) „achizitorului" de „a se retrage de la semnarea contractului", care se traduce juridic prin posibilitatea lui de a se dezice (a reveni) asupra consimţământului dat la perfectarea contractului.
în condiţiile de mai sus, dezicerea nu este o modalitate de încetare a contractului, ci una de „retractare a consimţământului". în consecinţă, pe fond, facultatea de a se dezice acordată consumatorului se traduce în dreptul său de a reveni asupra consimţământului dat anterior la încheierea contractului.
Precizăm că în legislaţia franceză mai este consacrat şi un „timp de reflecţie". Astfel, obligatoriu, contractul nu se poate încheia decât după expirarea acestui interval.
Dreptul de dezicere al consumatorului prevăzut de Codul consumului şi legile speciale în materie este un drept legal şi gratuit de retractare a consimţământului.
Deşi este reglementat doar dreptul de denunţare unilaterală aparţinând consumatorului, nu este exclus ca şi profesionistul sâ beneficieze de un drept asemânâtor.
De precizat că exercitarea dreptului de denunţare se poate face fârâ obligaţia consumatorului de a motiva opţiunea sa. Astfel, dreptul de denunţare nu este susceptibil de abuz de drept şi nu poate fi cenzurat de instanţa de judecată. Controlul judecătoresc poate fi însă exercitat asu
pra respectării cerinţelor formale; de exemplu, termenul stabilit de lege, modalitatea de comunicare către comerciant a voinţei consumatorului.
Dreptul de denunţare unilaterală este un drept potestativ.
Exercitarea dreptului de denunţare atrage desfiinţarea retroactiva a contractului cu consecinţa restituirii prestaţiilor.
Deşi dreptul de denunţare constituie o alternativă mai avantajoasă pentru consumator, acesta poate recurge la alte căi puse la dispoziţie fie de dreptul comun, fie de reglementările specifice din această materie, în scopul apărării propriilor interese. Astfel, se poate solicita anularea contractului pentru vicierea consimţământului sau anularea unei clauze ca fiind abuzivă.
în final, apreciem că în studiul protecţiei consumatorului momentul încheierii contractului este esenţial, deoarece în aceasta etapa, se manifesta inegalitatea dintre consumator şi profesionist. Astfel, lipsa de informare, specializarea produselor şi activităţilor, practicile comerciale influenţează formarea voinţei consumatorului, împiedicând exprimarea unui consimţământ liber şi în deplină cunoştinţă de cauză.
