Contractul încheiat la distanţă
| Comentarii |
|
contractul încheiat la distanţă, Definiție şi domeniul de aplicare. Particularităţile informării consumatorului în contractele la distanţă. Încheierea contractului la distanţă. Executarea şi încetarea contractului la distanţă
Contractele la distanţă permit consumatorilor să procure produse sau să beneficieze de servicii cu o mare posibilitate de alegere. Tot astfel, tehnicile de comunicaţie la distanţă permit consumatorilor să evite deplasarea, dar şi pe acela de a reflecta asupra unui contract deja încheiat.
Raporturile juridice la distanţă prezintă însă dezavantajul că nu există un contact direct cu bunul pe care consumatorul doreşte să-l achiziţioneze.
Tot astfel, consumatorul nu poate cunoaşte decât informaţiile puse la dispoziţie de profesionist, buna-credinţă a acestuia jucând, deci, un rol important la încheierea şi executarea contractului.
Principalul act normativ în materie este O.G. nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă3. Potrivit art. 1, ordonanţa reglementează condiţiile încheierii şi executării contractelor comerciale la distanţă între profesioniştii care furnizează produse sau servicii şi consumatori.
Definiție şi domeniul de aplicare
Contractul Io distanţa este contractul de furnizare de produse sau servicii încheiat între un comerciant şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către profesionist, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă (art. 2 lit. a din ordonanţă).
Elementul specific acestui contract la distanţă este utilizarea unei tehnici de comunicare la distanţă înainte şi la încheierea contractului.
Tehnica de comunicaţie la distanţa este reprezentată de orice mijloc ce poate fi utilizat pentru încheierea unui contract între comerciant şi consumator şi care nu necesită prezenţa fizică simultană a celor două părţi (art. 2 lit. d din ordonanţă).
Anexa la ordonanţă prezintă lista cuprinzând tehnicile de comunicaţie la distanţă, şi anume: imprimat neadresat, imprimat adresat, scrisoare tipizată, publicitate tipărită cu bon de comandă, catalog, telefon cu intervenţie umană, telefon fără intervenţie umană, radio, videofon (telefon cu imagine), videotext (microordinator, ecran TV cu tastatură sau ecran tactil), poştă electronică (e-mail), telecopiator (fax), televiziune (tele-shopping).
Din cele de mai sus, observăm că unele dintre tehnicile enumerate de textul de lege permit o comunicare directa între pârţi, cum este telefonul, videofonul, videotextul. Astfel, manifestările de voinţă ce conduc la încheierea contractului se realizează în acelaşi timp.
Rezultă că nu se poate pune semnul egalităţii între contractul la distanţă şi contractul încheiat între absenţi, astfel cum este reglementat în dreptul comun. Aşa cum s-a arătat în primul capitol, contractul între „persoane depărtate" implică existenţa unui interval de timp între manifestările de voinţă ale părţilor.
De precizat că lista ce cuprinde tehnicile de comunicare la distanţă are numai caracter exemplificativ1. Astfel, s-a arătat că interpretarea gramaticală nu este suficientă, trebuind luate în considerare alte metode de interpretare, cum este cea istorică-teleologică dedusă din prevederile directivei comunitare.
în concluzie, profesionistul poate utiliza, în principiu, orice tehnică de comunicaţie la distanţă fără acordul consumatorului. Dacă însă consumatorul se manifestă expres, el poate împiedica folosirea unor anume tehnici de comunicaţie la distanţă. Astfel, utilizarea altor tehnici de comunicaţie individuală la distanţă nu este permisă daca exista un refuz manifestat de consumator (art. 16 din ordonanţă).
Legea prevede şi unele „limitări privind utilizarea anumitor tehnici de comunicaţie la distanţă", cazuri care „necesită acordul prealabil al consumatorului" (art. 15 din ordonanţă). Limitările prevăzute de lege privesc: sistemele automatizate de apel fără intervenţie umană (automat de apel), telecopiatorul (fax) şi adresele la poştă electronică (e-mail)1.
Excepţiile de mai sus se justifică prin interesul de a-l proteja pe consumator împotriva utilizării excesive a acestor tehnici pentru oferirea de produse sau servicii.
Potrivit art. 6 din O.G. nr. 130/2000, dispoziţiile ordonanţei nu sunt aplicabile pentru următoarele contracte:
- contractele privind servicii financiare (regimul contractelor la distanţă având ca obiect servicii financiare este reglementat de O.G. nr. 85/2004);
- contractele încheiate prin intermediul distribuitoarelor automate sau în localurile comerciale automatizate;
- contractele încheiate de utilizatorii finali pentru a beneficia de servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului;
- contractele încheiate pentru construirea şi vânzarea de bunuri imobiliare sau care se referă la alte drepturi privind bunuri imobiliare, cu excepţia contractelor de închiriere2;
- contractele încheiate în cadrul vânzărilor la licitaţie.
Legea reglementează şi unele excepţii parţiale. Astfel, doar anumite dispoziţii ale O.G. nr. 130/2000 sunt înlăturate de la aplicare. De exemplu, dispoziţiile precum cele referitoare la: informarea prealabilă, dreptul de denunţare unilaterală etc., nu sunt aplicabile contractelor privind:
- vânzarea de produse alimentare, de băuturi sau de produse de uz curent utilizate în gospodărie livrate cu regularitate de către comerciant la domiciliul, reşedinţa sau la locul de muncă al consumatorului;
- furnizarea de servicii de cazare, de transport, de furnizare de preparate culinare, de agrement, atunci când comerciantul se angajează prin contractul încheiat să efectueze aceste prestaţii la o dată precisă sau într-o perioadă specificată.
Asigurarea protecţiei consumatorului este realizată în condiţiile O.G. nr. 130/2000 şi prin prevederile referitoare la legea aplicabilă contractului.
în cazul în care părţile aleg ca lege aplicabilă legea unui stat ce nu este membru al Uniunii Europene, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu a altor state membre ale Uniunii, iar legea de faţă are dispoziţii mai favorabile consumatorului, va fi aplicată aceasta (art. 27 din ordonanţă).
Particularităţile informării consumatorului în contractele la distanţă
încheierea contractului la distanţă, prin intermediul unor tehnici de comunicare, face ca informaţiile transmise consumatorului sau pe care acesta le are cu privire la produs, să joace un rol mai important în acest caz1.
Astfel, legea stabileşte un minim de informaţii pe care profesionistul are obligaţia de a le prezenta consumatorului anterior încheierii contractului, dar şi după acest moment2.
Potrivit art. 3 alin. 1 din ordonanţă, înainte de încheierea contractului, profesionistul trebuie să îl informeze pe consumator în legătură cu aspectele esenţiale ale contractului, cum sunt: identitatea şi adresa sa, caracteristicile esenţiale ale produsului sau serviciului; preţul sau tariful, după caz; cheltuielile de livrare; modalităţile de plată, de livrare sau de prestare; dreptul de denunţare unilaterală a contractului; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs sau serviciu; termenul limită de executare a obligaţiilor rezultând din contract.
Informaţiile trebuie să fie complete, corecte şi precise şi să releve fără echivoc scopul său comercial, clar, uşor de înţeles, ţinându-se seama de principiile bunei-credinţe şi de cele care privesc protecţia minorilor şi altor persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, precum şi bunele moravuri (art. 3 alin. 2 din ordonanţă).
Prin stabilirea conţinutului minim al informaţiilor, legea a impus co-municarea lor în mod real consumatorului, cu atât mai mult cu cât acesta poate fi pus în situaţia de a nu putea procura toate datele pe altă cale.
în cazul comunicărilor telefonice, la începutul oricărei conversaţii, comerciantul are obligaţia de a-şi declina identitatea, precum şi de a indica în mod explicit scopul comercial al apelului (art. 3 alin. 3 din ordonanţă)1.
Potrivit art. 4 alin. 1 din ordonanţă, consumatorul trebuie să primească, în scris sau pe un alt suport durabil la dispoziţia sa şi la care are acces, în timp util, în perioada executării contractului şi până cel mai târziu în momentul livrării, confirmarea informaţiilor prevăzute de lege precum şi a condiţiilor şi modalităţilor de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală.
Dreptul consumatorului de denunţare unilaterală a contractului se face sub forma clauzei următoare: „Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunţă la cumpărare, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului", redactată cu caractere îngroşate2.
Suportul durabil este „orice instrument ce permite consumatorului păstrarea informaţiilor ce îi sunt comunicate şi accesul la acestea pentru o perioadă de timp corespunzătoare scopului informaţiei cu posibilitatea de a fi consultate ori de câte ori este necesar, şi care să permită reproducerea nemodificată a conţinutului lor" (art. 3 lit. f din O.G. nr. 85/2004).
Consemnarea pe suport durabil a informaţiilor prezintă avantaje pentru consumator. Astfel, consumatorul are acces permanent la informaţiile transmise de profesionist putând aprecia dacă prestaţia efec
tuată corespunde acestora. în plus, în caz de litigiu, poate fi utilizat ca mijloc de proba1.
Încheierea contractului la distanţă
Părţile între care se încheie contractul la distanţă sunt profesionistul şi consumatorul (art. 2 lit. b şi c din ordonanţă).
Profesionistul este orice persoană fizică sau juridică autorizată care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale, în cadrul tranzacţiilor care intră sub incidenţa acestei ordonanţe, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia.
Consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii care, în cadrul tranzacţiilor care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Dacă părţile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa (art. 5 din ordonanţă).
Comanda adresată profesionistului are rolul de ofertă, dacă aceasta este precedată de informaţiile primite de la profesionist.
Transmiterea informaţiilor poate fi considerată o invitaţie de a face o ofertă, iar mesajul de confirmare are valoare de acceptare a ofertei făcute de consumator.
Potrivit dreptului comun, contractul se încheie în momentul şi în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea din motive care nu îi sunt imputabile. De asemenea, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent, fără a-l înştiinţa pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părţi, al uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod (art. 1186 Noul Cod Civil).
O.G. nr. 130/2000 face referire la „primirea" mesajului de confirmare. Este consacrată, astfel, teoria recepţiei din dreptul comun.
De precizat că livrarea efectuată fără o comandă prealabilă din partea consumatorului nu este permisă (deoarece contractul nu poate fi perfectat numai prin voinţa unei singure părţi), iar tâcerea nu valoreazâ consimţământ.
Astfel, în cazul livrărilor pentru care nu există o comandă prealabilă, consumatorul este exonerat de orice contraprestaţie, lipso răspunsului neavând valoare de consimţământ (art. 14 din ordonanţă).
în acelaşi context precizăm că art. 10 lit. c din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor prevede dreptul consumatorului de a fi exonerat de la plata produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate, precum şi de achitarea preţurilor, tarifelor, taxelor, comisioanelor, dobânzilor şi penalităţilor care nu au fost stipulate iniţial în contracte sau în alte documente aferente contractelor.
Executarea şi încetarea contractului la distanţă
Contractul la distanţâ valabil încheiat produce efecte pentru ambele pârţi contractante: profesionistul şi consumatorul.
Profesionistul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care consumatorul a transmis comanda, cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel (art. 11 din ordonanţă).
în cazul în care nu poate executa contractul din cauză că produsul sau serviciul nu este disponibil, profesionistul trebuie să informeze consumatorul despre această indisponibilitate, iar sumele pe care acesta le-a vărsat ca plată trebuie rambursate în termen de maximum 30 de zile.
Termenul de 30 de zile este un termen legal limitâ în care obligaţia trebuie executată de către profesionist.
Scopul reglementării termenului de 30 de zile este evitarea tergiversării executării prestaţiei, mai ales deoarece consumatorul nu are, în principiu, posibilitatea să facă demersuri directe faţă de profesionist.
Dispoziţia de mai sus este specială dreptului consumaţiei deoarece dreptul comun nu stabileşte un termen maxim până la care trebuie executat contractul.
Deoarece dispoziţia este supletivă (dar şi în favoarea consumatorului) nu excludem posibilitatea părţilor de a stabili un alt termen pentru
executarea contractului. Astfel, termenul executării contractului poate fi mai mic sau mai mare de 30 de zile1.
Termenul de 30 de zile se calculează de la data la care consumatorul a transmis comanda. De precizat că acest moment este anterior încheierii contractului şi este cunoscut ulterior de către profesionist.
Stabilirea termenului de 30 de zile prezintă interes sub aspectul răspunderii contractuale a profesionistului. Astfel, răspunderea comerciantului poate fi angajată numai în cazul în care nu a respectat termenul legal.
Profesionistul poate livra consumatorului un produs sau serviciu de o calitate şi la un preţ echivalente cu cele solicitate numai dacă acest lucru a fost prevăzut în contract, astfel încât consumatorul să fie informat în mod clar despre această posibilitate. în caz contrar, furnizarea unor produse sau servicii similare celor solicitate va fi asimilată cu livrarea fără comandă.
Cheltuielile de returnare a produselor, în situaţia exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului, sunt în acest caz în sarcina comerciantului, element asupra căruia consumatorul trebuie să fie informat (art. 11 alin. 3 din ordonanţă).
în consecinţă, dacă produsul sau serviciul nu este disponibil, contractul urmează a fi desfiinţat, după ce, în prealabil, consumatorul a fost informat (pe considerentul că bunul ori serviciul a devenit indisponibil din motive neimputabile profesionistului). în caz contrar, s-ar pune problema răspunderii contractuale pentru neexecutarea obligaţiei.
Numai în mod excepţional, pot fi livrate produse ori prestate servicii echivalente, atunci când în contract s-a prevăzut această posibilitate.
Cheltuielile de returnare a produselor, în situaţia exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului, sunt în acest caz în sarcina comerciantului, element asupra căruia consumatorul trebuie să fie informat (art. 11 alin. 3 din ordonanţă).
Consumatorul trebuie protejat şi împotriva utilizării frauduloase a cărţii de credit. Astfel, art. 13 prevede că sumele vărsate cu titlu de plată trebuie restituite consumatorului potrivit reglementărilor specifice sistemelor respective de plată.
Principala obligaţie a consumatorului este plata preţului produsului livrat.
Consumatorul nu este obligat să achite preţul, să suporte cheltuielile de returnare a bunurilor primite, numai atunci când nu există acordul său pentru livrarea bunului. în acest caz şi în baza principiului îmbogăţirii fără justă cauză, consumatorul nu poate refuza însă restituirea bunului1.
Neinformarea consumatorului despre dreptul de denunţare unilaterală în condiţiile art. 4 lit. b determină considerarea bunului ca fiind livrat fără comandă prealabilă. Această sancţiune intervine şi atunci când comerciantul a informat despre dreptul de denunţare înainte de încheierea contractului, conform art. 3, precum şi atunci când a confirmat informaţia în condiţiile art. 4 lit. a, cu toate că scopul stabilit de lege este atins.
Cheltuielile de returnare a produselor, în situaţia exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului, sunt în acest caz în sarcina comerciantului, element asupra căruia consumatorul trebuie să fie informat (art. 11 alin. 3 din ordonanţă).
Precizăm că produsul se consideră livrat fără comandă prealabilă în caz de neinformarea consumatorului despre dreptul de denunţare unilaterală a contractului de consumaţie.
Potrivit dreptului comun, contractul încetează prin executare, acordul de voinţe al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi prin orice alte cauze prevăzute de lege (art. 1321 Noul Cod Civil).
Dreptul de denunţare unilaterală a contractului este un mod de încetare caracteristic contractului de consumaţie.
Potrivit art. 7 alin. 1 din ordonanţă, consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanţă, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv.
Ca excepţie, singurele costuri care pot cădea în sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.
Termenul de 10 zile prevăzut pentru exercitarea acestui drept începe să curgă:
- pentru produse, de la data primirii lor de către consumator;
- pentru servicii, din ziua încheierii contractului.
în cazul în care comerciantul a omis să transmită consumatorului informaţiile prevăzute de lege, termenul pentru denunţarea unilaterală a contractului este de 90 de zile şi începe să curgă:
- pentru produse, de la data primirii lor de către consumator;
- pentru servicii, de la data încheierii contractului.
Dacă în perioada celor 90 de zile informaţiile prevăzute de lege sunt furnizate consumatorului, termenul de 10 zile lucrătoare pentru denunţarea unilaterală a contractului începe să curgă din acel moment (art. 7 alin. 3 din ordonanţă).
După exercitarea dreptului de denunţare unilaterală a contractului de către consumator, profesionistul ore obligaţia sâ ramburseze sumele plâ-tite de consumator fără a-i solicita acestuia cheltuielile aferente rambursării sumelor.
Rambursarea sumelor plătite de consumator se va face în cel mult 30 de zile de la data denunţării contractului de către consumator (art. 8 din ordonanţă).
în cazul în care, pentru produsul sau serviciul ce face obiectul contractului la distanţă, profesionistul crediteazâ consumatorul, odată cu denunţarea unilaterală a contractului la distanţă încetează de drept şi contractul de acordare a creditului, fără penalităţi pentru consumator (art. 9 din ordonanţă).
încheiem prin a menţiona că nu toate contractele sunt supuse dreptului special de denunţare unilateralâ al consumatorului. Astfel, potrivit art. 10 din O.G. nr. 130/2000, dacă părţile nu au convenit altfel, anumite „tipuri de contracte" nu pot fi denunţate unilateral de consumator. Fac parte din această categorie, contractele de furnizare de servicii a căror execuţie a început înaintea expirării termenului de 10 zile; contracte de furnizare de produse sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile cursurilor pieţei financiare; contracte de furnizare a ziarelor, periodicelor, jurnalelor-magazin; contracte de servicii de pariuri sau loterii etc.1
