Dreptul financiar
| Comentarii |
|
dreptul financiar, definiție: denumeşte ansamblul normelor juridice care reglementează, în regim de drept public, constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare ale instituţiilor publice, precum şi controlul financiar de interes public.
Dreptul financiar asigură norma de reglementare pentru relaţiile sociale privind constituirea şi utilizarea finanţelor publice. Raporturile de drept financiar pot fi: raporturi juridice bugetare, raporturi juridice fiscale, raporturi juridice de ereditarei
Dreptul financiar este alcătuit din două subramuri principale: dreptul bugetar (public) şi dreptul fiscal. Această distincţie se susţine din modul de reglementare a materiei prin acte normative diferite şi prin obiectul distinct al reglementării.
Finanţele publice
Dreptul financiar este ramura dreptului public, ce reuneşte norme juridice privind administrarea finanţelor publice. Astfel, se reglementează regimul juridic al resurselor băneşti, aflate la dispoziţia puterii publice, necesare pentru îndeplinirea sarcinilor şi funcţiilor sale, care se constituie, gestionează şi utilizează în cadrul sistemului bugetar naţional.
Sistemul finanţelor publice se prezintă ca ansambluri de acte şi operaţiuni financiare grupate în raport de finalitatea lor practică: constituirea resurselor financiare ale instituţiilor publice şi utilizarea acestor resurse financiare în scopul de a îndeplini funcţiile specifice ale acestor instituţii publice.
Finanţele publice se constituie pentru funcţionarea administraţiilor publice centrale sau locale, care efectuează operaţiuni de repartiţie' sau de producere de servicii necomerciale pornind de la resursele provenind în majoritatea lor (direct sau indirect) din prelevări obligatorii. Sunt astfel de servicii: serviciile medicale publice, serviciile educaţionale publice, servicii sociale, servicii administrative: evidenţa populaţiei, administrarea drumurilor etc.
Finanţele publice îndeplinesc o funcţie de repartiţiei prin transferuri de resurse, realizate, în virtutea legii, în două sensuri: de la persoane fizice, juridice ori alte entităţi către fondurile publice şi de la fondurile publice către beneficiarii acestora reprezentaţi de persoane fizice, persoane juridice ori alte entităţi. Funcţia de repartiţie îşi are originea în proporţionalitatea obligaţiilor fiscale cu veniturile şi în accesarea serviciilor publice proporţional cu nevoile.
în literatura de specilitate, finanţele publice sunt analizate sub mai multe aspecte: un sistem de relaţii economice, prin care se transferă resurse financiare din mediul economic spre mediul public şi înapoi în mediul economic; un sistem de fonduri financiare, centrale, locale sau speciale; un sistem de planuri financiare pe termen scurt ori mediu, corelate cu evoluţia economiei; un sistem de instituţii şi organe, care participă la raporturi juridice specifice.
în exercitarea puterii lor financiare, autorităţile publice trebuie să respecte o serie de reguli: reguli bugetare, care privesc procedura bugetară; reguli contabile, relative la executarea bugetului şi la gestiunea patrimoniului; reguli fiscale aferente principalelor venituri publice: impozite, taxe, contribuţii.
Mecanismul socio-economic de constituire a finanţelor publice se fundamentează pe principii specifice statului de drept şi implicit un sistem de norme juridice. Intervenţia normativă în acest domeniu asigură: un cadru de colectare a resurselor publice şi un cadru de utilizare a acestor resurse. Prin gradul de specificitate şi tehnicitate a normelor în materie, ansamblurile de norme juridice s-au consolidat în ramuri de drept.
La nivelul literaturii de specialitate, ansamblul normelor juridice ce reglementează de plano resursele financiare publice au fost tratate ca: dreptul finanţelor publici, drept financiar public, finanţe publici, drept fiscal. Unii autori tratează materia în sistem unitar reunind sub denumirea drept financiar ansamblul tuturor normelor care reglementează finanţele publice; alţi autori disting, în cadrul dreptului finanţelor publice, între drept financiar şi drept fiscal. Autonomia normelor de drept fiscal devine din ce în ce mai pronunţată fiind consacrată ca materie distinctă.
Ne exprimăm o rezervă faţă de utilitatea atributului public, pentru a evita formule tautologice, în denumirea frecvent întâlnită drept financiar public, datorită caracterului exclusiv public al obiectului acestei reglementări. Vom prelua orientarea din literatură ce distinge în cadrul acestei ramuri între dreptul bugetar şi dreptul fiscal, pentru a confirma mai degrabă autonomia acestuia din urmă.
