Exercițiu bugetar

exerciţiu bugetar, definiție: perioadă de timp pentru care se aprobă bugetul, corespunzând unui an calendaristic.

Articolul 11 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că "veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar;"

În același sens, articolul 11 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale prevede că "veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condiţiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar; 

De asemenea, art. 313 din Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că "exerciţiul bugetar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie."

Astfel este consacrat legislativ la nivel național și european principiul anualităţii care încadrează executarea unui buget (naţional, local, european) în limitele temporale ale unui an calendaristic.

Temeiul acestei norme legislative sunt considerente de ordin tehnic: un an calendaristic prezintă o ciclicitate a veniturilor şi cheltuielilor; un an calendaristic este o perioadă de previzibilitate facilă; volumul de resurse financiare este gestionabil.

În plan secundar, există mecanisme pentru acţiunile multianuale:

(1) investiţiile publice de durată (cu predilecţie în infrastructură) sunt gestionate prin mecanismul creditelor de angajament;

(2) programarea bugetară pe termen mediu şi lung este realizată prin strategii fiscale şi prospecţii fiscale pe termen mediu, 3 ani (la nivel naţional) şi prin cadrul financiar multianual (la nivel UE).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Exercițiu bugetar