Executarea popririi
| Comentarii |
|
executarea popririi, este faza finală a urmăririi silite, în care creditorul îşi realizează în mod efectiv creanţa prin plata făcută de terţul poprit ori de executorul judecătoresc, potrivit regulilor prevăzute de art. 863 şi art. 864 NCPC.
Din cuprinsul reglementării procedurii popririi, rezultă că executarea se face în raport de mai multe situaţii, respectiv de atitudinea terţului faţă de adresa de înfiinţare a popririi, de obiectul urmărit, de existenţa unei singure urmăriri sau a unui concurs de popriri, precum şi de realizarea creanţei printr-o singură plată sau prin plăţi succesive.
Obligaţiile impuse terţului poprit presupun acte şi operaţii juridice diferite în raport de bunurile urmărite şi de natura juridică a creanţei creditorului.
Dacă pentru realizarea creanţei se urmăresc sume de bani, iar aceasta este obiectul vreuneia dintre obligaţiile prevăzute de art. 786 alin. (1) pct. 2 NCPC, terţul face plata direct creditorului în limita sumei pe care o datorează la rândul său, iar în măsura în care suma este insuficientă pentru acoperirea întregii creanţe, acesta de pe urmă are posibilitatea să se întoarcă împotriva debitorului cu alte urmăriri silite.
Când suma este urmărită de către mai mulţi creditori, terțul poprit nu mai face această operaţiune nici chiar şi pentru plata unor asemenea obligaţii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 864 NCPC, potrivit cărora în cazul unui concurs de creditori, distribuirea se face numai de către executorul judecătoresc, singurul în măsură să aprecieze asupra ordinii de preferinţă necontestată de către părţi. într-un asemenea caz, terţul consemnează la dispoziţia executorului judecătoresc sumele pentru fiecare poprire şi îi comunică o dovadă în acest sens, arătând pe fiecare creditor în parte şi suma pe care o urmăreşte. Aceleaşi
informaţii le comunică executorul celorlalţi creditori.
Legiuitorul nu a prevăzut în mod expres că despre concursul de urmăriri şi operaţia consemnării sumei trebuie să fie înştiinţat şi debitorul, însă pentru egalitate de tratament se impune a se face comunicarea acestor informaţii şi acestuia, întrucât are interesul de a contesta orice act de executare pe care îl apreciază ca fiind păgubitor.
În cazul titlurilor executorii privind sume care se plătesc în valută, institutiile de credit sunt autorizate să convertească disponibilităţile fără acordul titularului contului de credit la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României. Această autorizare este dată numai instituţiilor de credit depozitare sau creditoare ale sumei urmărite, nu oricărui terţ care s-a obligat să facă debitorului plata în valută.
în lipsa unei reglementări exprese, apreciem că şi sumele în valută se consemnează la dispoziţia executorului, care la plată va face convertirea în monedă naţională, în lipsa acordului debitorului, la acelaşi curs de schimb.
Se pot urmări şi sumele care nu au devenit scadente, iar la data împlinirii termenului când devin exigibile se naşte şi obligaţia terţului poprit de plată sau de consemnare a sumei.
Obligaţiile de plată în viitor menţin efectele popririi până la executarea integrală a creanţei şi în limita datorată de terţ. După epuizarea acestei limite, terţul poprit are dreptul să solicite desfiinţarea popririi. Potrivit art. 793 alin. (1) NCPC, desfiinţarea popririi se dispune de către executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea debitorului, dacă a încetat cauza care a stat la baza înfiinţării măsurii de urmărire silită. După validare, măsura desfiinţării se dispune numai de către instanţa de executare.
Plata creanţei în limita sumei pe care o datorează terţul poprit reprezintă o cauză de desfiinţare a popririi pentru sumele cu scadenţă în viitor, astfel că justifică interesul de a nu se mai menţine măsura de executare silită lipsită, de asemenea, de una dintre cauzele sale.
Din punct de vedere al modului de plată, în literatura juridică s-a făcut distincţie între poprirea simplă realizată printr-o singură plată şi poprirea continuată realizată prin plăţi succesive atunci când suma urmărită este salariul sau alte venituri periodice asimilate lui.
Salariul sau alte venituri periodice realizate din muncă pot fi urmărite pentru orice datorie a debitorului. Salariul reprezintă de regulă singura sau principala sursă de existenţă a debitorului, dar în acelaşi timp şi un element al garanţiei comune care creditorii îl pot urmări cu uşurinţă. Aceste particularităţi ale salariului justifică grija legiuitorului de a limita posibilitatea urmăririi la într-o cotă stabilită în raport de natura creanţei şi numărul de creditori urmăritori.
Potrivit art. 728 alin. (1) NCPC, salariile şi alte venituri periodice, pensiile plătite în cadrul asigurărilor sociale sau alte sume plătite debitorului periodic, necesare traiului său zilnic, se pot urmări doar în anumite limite, în raport de natura creanţei ce se execută.
Reglementarea limitelor urmăririi veniturilor periodice este justificată de considerente de ordin social, urmărindu-se evitarea unei executări excesive de natură să afecteze existenta debitorului.
Într-o măsură egală, legiuitorul a avut în vedere şi interesele creditorului şi în raport de destinaţia sumei urmărite a prevăzut limite diferite de executare. în acest sens a fost acordată o importanţă deosebită sumelor datorate cu titlu de obligaţii de întreţinere şi alocaţiilor pentru copii, caz în care venitul net al debitorului se poate urmări până la cota de 1/2, iar pentru toate celelalte datorii, cota de urmărire este de 1/3.
în cazul unui concurs de creditori, pentru orice fel de creanţă nu poate să fie urmărit mai mult de jumătate din venitul lunar net al debitorului, dacă nu se dispune altfel printr-o normă derogatorie de la regula prevăzută de art. 728 alin. (2) NCPC.
Baza de calcul folosită pentru determinarea limitei în care se face urmărirea silită asupra veniturilor periodice este salariul lunar net al debitorului, dar uneori acesta este mai mic decât salariul minim net pe economie reglementat ca sumă minimă care să garanteze un nivel de existenţă. într-o asemenea ipoteză, urmărirea silită nu se poate face decât asupra părţii ce depăşeşte jumătate din salariul minim pe economie.
Unele sume, potrivit destinaţiei atribuită de lege, cum ar fi ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor pentru desfacerea contractelor individuale de muncă din motive neimputabile şi ajutoarele de şomaj, nu pot fi urmărite decât pentru obligaţii de întreţinere sau pentru repararea prejudiciilor cauzate prin moartea persoanei sau vătămare corporală. Sumele la care se referă art. 728 alin. (4) NCPC sunt supuse uneiinsesizabilităţi parţiale, însă limita de urmărire este aceeaşi, în sensul că pentru obligaţii datorate cu titlu de întreţinere se poate urmări jumătate din sumă, iar pentru cealaltă obligaţie până la cota de o treime.
Drept comparat: despre salariu şi veniturile periodice, vom supune atenţiei câteva dintre principiile după care se urmăresc aceste venituri în dreptul francez.
Ca şi în sistemul nostru de drept, urmărirea salariului se bucură de o reglementare specială având în vedere caracterul „vital” pe care îl prezintă remuneraţia din muncă pentru debitor şi familia sa.
Regulile speciale ce reglementează urmărirea veniturilor periodice ale debitorului se referă la posibilitatea luării unor măsuri cu caracter conservatoriu asupra acestora, precum poprirea asigurătorie.
Proporţia în care se face urmărirea este în raport de nivelul salariului; când salariul este scăzut urmărirea se face într-o cotă mai mică, iar atunci când creşte şi partea ce se poate urmări este mai mare, tocmai de aceea limitele prevăzute de lege în care salariul se poate urmări sunt revizuite anual prin decret în funcţie de evoluţia preţurilor la consumul „utilităţilor urbane”.
O altă particularitate a popririi salariului este aceea a procedurii judiciare în sensul că este competent judecătorul de instanţă şi nu judecătorul de executare care are plenitudinea de competenţă în materie de poprire. De asemenea, orice creditor aflat în posesia unui titlu executoriu poate formula cerere de intervenţie fără a mai parcurge concilierea prealabilă"'.
Revenind la cadrul legal românesc, poprirea asupra salariului şi a altor venituri asimilate lui presupune de regulă plăţi succesive pe care terţul poprit le face debitorului şi atunci când creanţa sa este alta decât aceea prevăzută de art. 728 alin. (2) NCPC şi este urmărită de un singur creditor.
în cazul concursului de creditori, terţul poprit nu mai poate face plata directă, suma urmând să fie distribuită de executorul judecătoresc după ce la dispoziţia sa a fost consemnată în cuantumul de 1/2 din venitul net lunar, fiind o sumă viitoare nescadentă la data înfiinţării sau validării popririi, efectul executoriu se va produce în momentul exigibilităţii fiecăreia.
Plăţile succesive sunt susceptibile de unele neregu-larităţi pe care le poate săvârşi terţul poprit, fie că nu consemnează sau nu plăteşte cota parte din venitul afectat executării, fie că executarea se face într-un cuantum mai mare decât cel legal.
Refuzul terţului de consemnare sau plată a sumei dă posibilitatea creditorului să pornească împotriva sa executarea silită în baza hotărârii de validare. Modalitatea de executare este lăsată la aprecierea creditorului, acesta putând să aleagă din nou poprirea atunci când noul său debitor primeşte de la o altă persoană sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale.
în legătură cu refuzul terţului de a face reţineri din venitul debitorului în alte limite decât acelea prevăzute de lege, în practică au fost pronunţate soluţii care recunosc dreptul creditorului la acţiunea în pretenţii faţă de acesta cu motivarea că plăţile integrale ale salariului nu îi sunt opozabile''.
În ceea ce-l priveşte pe debitor, reţinerea din veniturile lunare a unei sume mai mari decât cea prevăzută de art. 728 NCPC poate fi motiv de contestaţie la executare, fiecare plată succesivă având semnificaţia unui act de executare silită a cărui legalitate debitorul o poate contesta. Posibilitatea contestării fiecărei plăţi succesive este recunoscută în mod implicit prin reglementarea termenului de formulare a contestaţiei la executare în art. 714 alin. (2) NCPC, potrivit căruia termenul curge de la data efectuării primei reţineri de către terţul poprit, când executarea se face asupra veniturilor periodice ale debitorului.
Există cazuri când refuzul terţului poprit de a face reţineri din salariul debitorului este justificat de încetarea sau modificarea raportului de muncă în baza căruia datorează suma.
Deşi terţului poprit nu i se mai poate pretinde reţinerea sumelor ca urmare a încetării raportului juridic, potrivit art. 785 NCPC, el are obligaţia ca, în situaţia în care debitorul îşi schimbă locul de muncă la o altă unitate sau este pensionat, să trimită actul de înfiinţare a popririi la noul loc de muncă al debitorului, respectiv organului de ocrotire socială, care de la data comunicării devine terţ poprit, fiindcă încetarea raportului de muncă în aceste condiţii nu poate avea niciun efect asupra valabilităţii popririi.
Desfacerea contractului de muncă îl exonerează pe terţul poprit de a mai face reţineri succesive din veniturile debitorului, despre această împrejurare urmând să-l încunoştinţeze pe creditor, pentru ca acesta, după aflarea noului loc de muncă, să-l aducă la cunoştinţa terţului poprit ce va trimite de asemenea actul de înfiinţare a popririi noului angajator al debitorului.
în cursul executării popririi pot intervenii situaţii de natură să ducă la încetarea raporturile juridice dintre părţi, cu efect asupra măsurii de executare.
Pierderea calităţii terţului de creditor al debitorului poprit ca urmare a încetării raporturilor de muncă nu are ca efect încetarea executării, ci terţul este obligat să trimită actele în baza cărora s-a înfiinţat poprirea noului angajator sau, după caz, organului de asigurări sociale, dacă acesta de pe urmă s-a pensionat, potrivit art. 785 NCPC.
Situaţia la care se referă textul de lege evocat priveşte poprirea înfiinţată asupra salariului sau a altor venituri asimilate, nu şi sumele datorate debitorului cu un alt titlu.
în această de pe urmă ipoteză, credem că din momentul în care a încetat raportul juridic în baza căruia terţul datora sumele succesive debitorului, încetează şi calitatea de terţ poprit a acestuia, ceea ce nu înseamnă că nu este răspunzător de plata acelor sume pe care a refuzat să le reţină şi să le plătească creditorului. Aceasta ar fi una din situaţiile în care şi terţul poprit justifică interesul să solicite desfiinţarea popririi pentru încetarea uneia dintre cauzele sale.
Opinia exprimată se bazează pe argumentul că fiecare plată succesivă se face în baza aceluiaşi raport, plăţile viitoare fiind doar unele eventuale ce depind de existenţa acestuia la data efectuării lor. Din momentul în care raportul juridic a încetat, nu se mai poate vorbi nici de existenţa unei obligaţii de plată de care depinde însăşi calitatea de terţ poprit.
Cu privire la modalitatea de executare a popririi, vom observa că nu în toate cazurile plata sumei se face direct creditorului şi uneori legea obligă virarea acesteia într-un cont indicat de organul de executare, precum în cazul executării creanţelor bugetare potrivit art. 149 alin. (9) C. proc. fisc., când poprirea se consideră înfiinţată la data la care terţul poprit confirmă că datorează debitorului suma urmărită sau de la data expirării celor cinci zile înăuntrul cărora terţul este obligat să facă o astfel de înştiinţare.
După indisponibilizarea sumei, terţul poprit are obligaţia să vireze suma reţinută în contul pe care organul de executare l-a indicat în adresa de înfiinţare a popririi.
În cazul concursului de urmăriri, se va distribui suma între toţi creditorii popritori conform ordinii de preferinţă reglementată de art. 169-170 C. proc. fisc., iar în lipsa unei cauze de preferinţă, suma se va împărţi proporţionalcu creanţa fiecărui creditor.
Cu privire la persoana care efectuează operaţia distribuirii sumei între creditorii aflaţi în concurs, reglementarea cuprinsă în art. 149 alin. (10) C. proc. fisc. este diferită de aceea cuprinsă în art. 170 C. proc. fisc., fiindcă în primul legiuitorul se referă la terţul poprit, iar în cel de-al doilea la organul de executare fiscală.
Credem că distribuirea sumei se va face numai de către
organul de executare, singurul în măsură să aprecieze asupra criteriilor de preferinţă, fiindcă altfel nu ar mai exista nicio raţiune pentru care terţul poprit să-l încunoştinţeze şi despre alte urmăriri asupra aceleaşi sume.
Tot în legătură cu executarea prin poprire, Codul de procedură fiscală reglementează posibilitatea urmăririi prin decontare bancară a debitorilor detinători de conturi.
Organul de executare va comunica băncii la care este deschis contul debitorului adresa de înfiinţare a popririi şi copie de pe titlul executoriu, urmând să fie indisponibilizate sumele aflate în cont, precum şi acelea provenite din încasări zilnice, în lei sau în valută, în limita creanţei urmărite.
Din momentul în care a fost primită adresa de înfiinţare a popririi şi până la plata integrală a creanţei fiscale, banca nu va mai putea să facă nicio plată cu excepţia sumei necesare plăţii drepturilor salariale.
Tot referitor la executarea popririi în cazul creanţelor fiscale, prezintă interes a fi supusă atenţiei reglementarea în legătură cu plata cheltuielilor de executare.
Am văzut că în cazul popririi reglementate de Codul de procedură civilă, cheltuielile de executare silită pot fi cuprinse în creanţa urmărită.
Potrivit art. 168 C. proc. fisc., cheltuielile de executare silită trebuie să fie suportate de debitor, suma fiind stabilită de organul de executare prin procesul-verbal ce constituie titlu executoriu pentru această sumă.
Din reglementarea cuprinsă în Codul de procedură fiscală rezultă că, în cazul executării silite, cheltuielile nu mai pot fi cuprinse în creanţa urmărită, fiindcă pentru aceste cheltuieli titlul executoriu nu mai este actul de înfiinţare a popririi, ci procesul-verbal încheiat în condiţiile art. 168 alin. (2) C. proc. fisc., care constituie un nou titlu executoriu.
Executarea popririi care are ca obiect titluri de valoare, alte bunuri incorporale sau în anumite cazuri bunuri mobile corporale prezintă câteva particularităţi de urmărire a sumelor.
Una dintre aceste particularităţi este că executarea nu se mai poate face direct de către terţul poprit şi este necesară intervenţia executorului pentru valorificarea bunurilor urmăribile în condiţiile noului cod civil sau a altor norme cu caracter special.
Potrivit art. 792 NCPC, când poprirea este înfiinţată asupra titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale, executorul le va valorifica după regulile prevăzute pentru vânzarea silită mobiliară sau după alte reguli speciale aplicabile.
în cele ce urmează, vom face câteva referiri la valorificarea titlurilor de valoare al căror regim juridic privind valorificarea este reglementat atât în Codul de procedură civilă, cât şi în acte normative cu caracter special.
In categoria titlurilor de valoare şi a bunurilor mobile incorporale am inclus acele titluri cu o valoare circulatorie întocmai ca şi a banilor, ce pot fi urmărite pe calea executării prin poprire, pentru că terţul are faţă de debitorul poprit obligaţia de predare sau de plată, acesta putând fi persoana juridică emitentă, un agent de schimb sau o bancă.
Cu privire la titlurile de credit, noul Cod de procedură civilă reglementează regula potrivit căreia acestea se valorifică prin intermediul burselor de valori sau într-un sistem alternativ de tranzacţionare, în conformitate cu condiţiile reglementate de legi speciale, una dintre acestea fiind legea pieţei de capital.
Pentru mobilizarea economiilor băneşti şi a disponibilităţilor financiare prin intermediul titlurilor de valoare a fost adoptată Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, ce cuprinde norme speciale după care acţiunile, obligaţiunile, instrumentele financiare derivate lor sau orice alte titluri de credit pot fi valorificate pe pieţele de valori, un rol important avându-l Autoritatea de Supraveghere Financiară
Intermedierea titlurilor de valoare sau a bunurilor mobile incorporale trebuie să se facă numai pe pieţele organizate ce funcţionează sub supravegherea Autorităţii, orice tranzacţionare în afara acestei pieţe fiind sancţionată cu nulitatea absolută.
Potrivit acestor reguli speciale la care se referă legea, executorul judecătoresc nu va mai putea să vândă în mod direct titlurile de valoare ca în cazul bunurilor mobile, fiindcă tranzacţionarea se va face numai de societătile de valori mobiliare a căror funcţionare este autorizată de Autoritate.
Tranzacţionarea este condiţionată de oferta publică de vânzare ce poate fi făcută de terţul poprit în calitate de emitent sau deţinătorul al titlului şi autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară înainte de publicarea prospectului său, sub sancţiunea nulitătii ofertei.
În vederea obţinerii autorizaţiei ofertantul trebuie să întocmească un prospect în care se va referi la elementele esenţiale ale tranzacţiei sau orice alte informaţii relevante în legătură cu titlul de valoare. După aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, propunerea de valorificare a titlului făcută de emitent sau deţinătorul său se publică în cel puţin două cotidiane de difuzare naţională, despre exactitatea şi acurateţea informaţiilor cuprinse în prospect, respectiv în ofertă, sunt răspunzători aceştia dinainte, dându-se pe această cale posibilitatea celor interesaţi să realizeze o evaluare în cunoştinţă de cauză.
Se pune întrebarea dacă în procedura urmăririi prin poprire oferta se face de către executorul judecătoresc sau de terţul poprit.
Ca regulă generală, procedura publicităţii vânzării silite
se face de organul de executare care, cu trei zile înainte de ţinerea licitaţiei, va întocmi şi afişa publicaţiile de vânzare.
Prin analogie cu procedura publicităţii vânzării bunurilor mobile prevăzută de art. 761 NCPC, şi în cazul valorificării titlurilor de valoare, executorul judecătoresc trebuie să facă o ofertă publică, solicitând astfel Autorităţii să o autorizeze înainte de a se publica în mijloacele de informare în masă.
Oferta publică trebuie să fie întotdeauna însoţită de un prospect constând în informaţii cu privire la condiţiile vânzării, precum şi informaţii despre emitentul sau deţinătorul titlului.
Din conţinutul legii, rezultă că prospectul trebuie să fie întotdeauna întocmit de ofertant - emitent sau deţinător -, fiindcă acesta îşi asumă răspunderea despre exactitatea informaţiilor.
În cazul în care obiectul popririi îl reprezintă titlul de valoare, executorul judecătoresc poate să impună terţului poprit să întocmească şi un prospect ce va însoţi oferta publică, pe care să îl înainteze odată cu dovada de indisponibilizare.
Posibilitatea de a efectua oferta publică trebuie să fie recunoscută şi terţului poprit, fiindcă efectul popririi presupune interzicerea acestuia de a face acte de plată asupra titlului de valoare, oferta fiind doar un act premergător vânzării făcută în interesul creditorului popritor.
Pentru ca oferta publică să nu se facă în defavoarea creditorului, trebuie să-i recunoaştem executorului judecătoresc dreptul de a-i încuviinţa terţului posibilitatea să o efectueze, ca şi în cazul în care îi încuviinţează debitorului posibilitatea să vândă el însuşi bunurile mobile cu acordul creditorului, potrivit art. 753 alin. (1) NCPC.
După valorificarea titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale, suma obţinută urmează a fi predată creditorului urmăritor sau, în cazul concursului de popriri, urmează a fi distribuită de către organul de executare potrivit ordinii de preferinţă reglementată de art. 864 NCPC şi a unor reguli speciale la care ne vom referi în continuare.
Creanţele creditorilor care participă la distribuirea sumei pot fi simple sau afectate de modalităţi.
Potrivit art. 881 NCPC, creanţele supuse condiţiilor rezolutorii nu se vor putea executa decât cu obligarea debitorului con-cursual la plata unei cauţiuni sau acesta va constitui o ipotecă în favoarea acelor creditori cărora suma le-ar profita dacă s-ar împlini condiţia şi dreptul creditorului ar fi desfiinţat cu efecte retroactive.
O altă reglementare specială în procedura distribuirii se referă la situatia în care unul dintre creditorii concursuali are faţă de debitorul comun o creanţă constând în prestaţii periodice, iar sumele rămase în patrimoniul acestuia nu asigură plata în viitor a ratelor datorate.
Într-o asemenea situatie, instanta de executare, în urma sesizării de către executorul judecătoresc sau partea interesată, va stabili, cu citarea părţilor, suma globală cu care creditorul va participa la distribuirea sumei realizată prin urmărire.
Pentru distribuirea sumei rezultată în urma valorificării bunurilor, executorul judecătoresc întocmeşte un proiect ţinând cont de titlurile de creanţe ale creditorilor concursuali cu privire la care părţile interesate pot formula obiecţiuni în termen de 5 zile de la comunicarea proiectului. Pentru conciliere, creditorii şi debitorul comun sunt convocaţi la sediul executorului, astfel că în lipsa unui acord, cel nemulţumit de proiectul de distribuire poate formula contestaţie la instanţa de executare în termen de 5 zile de la întocmirea de către executorul judecătoresc a procesului-verbal prin care s-a constatat lipsa acordului privind obiectiunile la distribuirea sumei. Până la soluţionarea contestaţiei, care se judecă într-o procedură de urgenţă, se suspendă de drept plata sumelor, potrivit art. 875 alin. (3) NCPC.
Executarea popririi se face şi asupra bunurilor mobile pe care terţul poprit le deţine pentru debitor, valorificarea lor fiind supusă aceloraşi reguli.
Cu privire la aceste bunuri, pentru a face obiectul popririi, s-a prevăzut condiţia ca terţul poprit să nu conteste dreptul de proprietate al debitorului, calitatea lui este doar de simplu deţinător precar, având obligaţia să restituie bunul mobil la cererea proprietarului în condiţiile prevăzute în titlul care justifică detentia.
Condiţia necontestării dreptului de proprietate asupra bunului are o justificare logică şi practică faţă de prezumţia legală a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile izvorâtă din faptul posesiei, potrivit art. 935 NCC. Contestarea dreptului debitorului presupune obligaţia acestuia de înlăturare a prezumţiei într-un alt litigiu, ceea ce ar atrage lipsa oricărui folos practic al urmăririi silite ca urmare a întârzierii.
Poprirea având ca obiect bunurile la care se referă art. 732 alin. (1) NCPC nu este altceva decât o executare silită a bunurilor mobile, singura deosebire fiind aceea că indispo-nibilizarea şi publicitatea măsurii nu se vor mai face prin aplicarea sechestrului, ci prin adresa de înfiinţare a popririi.
Publicitatea popririi este asigurată în condiţiile art. 784 NCPC, potrivit căruia la cererea creditorului urmărirea se poate înscrie în cartea funciară, iar când creanţa este garantată cu o garanţie reală, la cererea executorului se va efectua înscrierea şi în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. în cazul titlurilor de valoare, publicitatea se va realiza în condiţiile prevăzute de art. 741 NCPC, prin menţiunea în registrul comerţului, în registrul succesoral ţinut de camera notarilor publici sau alte registre de publicitate în raport de titlul urmărit şi de garanţia care îl însoţeşte.
Vânzarea bunurilor mobile se poate face de către debitor dacă creditorul îşi dă consimţământul sau de către executorul judecătoresc direct cumpărătorului cu acordul părţilor. în lipsa acordului pentru vânzarea amiabilă sau directă, va avea loc vânzarea prin licitaţie publică după procedura prevăzută de art. 757 şi urm. NCPC, asupra căreia nu vom insista.
Realizarea efectivă a creanţei creditorului are loc după operaţia juridică a eliberării şi distribuirii sumelor realizate după valorificarea bunurilor mobile ce au făcut obiectul popririi.
Pentru distribuirea sumei între mai mulţi creditori, la sediul executorului judecătoresc se depun titlurile executorii în termenul fixat de către acesta pentru a se întocmi un proiect de distribuire a sumelor.
Distribuirea sumelor se face după ordinea legală de preferinţă, potrivit art. 864 alin. (1) lit. a)-j) NCPC.
Potrivit acestei ordini, se vor plăti cu preferinţă creanţele constând în cheltuieli de judecată, cheltuieli efectuate pentru luarea măsurilor asigurătorii şi de executare silită, cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor de publicitate sau pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat.
Acestora urmează cheltuieli de înmormântare a debitorului în raport cu starea şi condiţia sa, creanţele care au ca obiect drepturi salariale, pensii, ajutoare de şomaj, pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, refacerea capacităţii de muncă, ajutoare de deces, sumele reprezentând plata de despăgubiri pentru decesul persoanei, vătămarea sănătăţii şi integrităţii corporale.
Creanţele privind obligaţia de întreţinere, plata prestaţiilor periodice pentru existenţa zilnică şi alocaţiile pentru copii au caracter de preferinţă faţă de creanţele fiscale provenite din taxe, impozite sau alte sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, respectiv bugetului asigurărilor sociale de stat.
După distribuirea sumelor, se vor elibera creditorilor titlurile de creanţă pe care executorul judecătoresc va face menţiunea plăţii integrale sau numai în parte a datoriei.
