Izvoarele dreptului financiar (public și fiscal)
Comentarii |
|
izvoarele dreptului financiar, 1. Norme constituţionale 2. Legislaţie principală 3. Legislaţie secundară 4. Legislaţie europeană
1. Norme constituţionale
La nivel constituţional, este consacrat principiul contributivităţii obligatorii, prin art. 56 din Constituţie, intitulat Contribuţii financiare (1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
Constituţia dezvoltă în Titlul IV - Economia şi finanţele publice - principiile generale de organizare a finanţelor publice. Conform art. 137 alin. (1), formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege. în acest sens, se instituie principiul legalităţii şi se stabileşte cadrul formal pentru reglementări detaliate.
Referitor la sistemul bugetar, Constituţia defineşte, în art. 138, noţiunea de buget public naţional (noţiune cu un anumit grad de particularitate, care nu este preluată în legislaţia secundară şi care nu este nici suficient de detaliată), cuprinzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor. în alin. (2) se stabileşte competenţa Guvernului în elaborarea bugetelor de stat şi a bugetelor fondurilor speciale şi a Parlamentului de a aproba aceste bugete. Referitor la bugetele locale, alin. (4) conferă competenţa de reglementare legilor ordinare.
Referitor la obligaţiile fiscale, art. 139 instituie principiul legalităţii impunerii, în sensul că impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Alin. (2) împuterniceşte autorităţile deliberative locale să stabilească impozite şi taxe locale, în limitele şi în condiţiile legii, şi anume în limitele Codului fiscal. Alin. (3) stabileşte regimul limitat al contribuţiilor la constituirea unor fonduri care se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.
2. Legislaţie principală
O serie de acte normative instituie regimul juridic general aplicabil finanţelor publice: Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M. Of. nr. 597 din 13 august 2002); Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (M. Of. nr. 618 din 18 iulie 2006); Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (M. Of. nr. 927 din 23 decembrie 2003); Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (republicată în M. Of. nr. 513 din 31 iulie 2007).
Aceste patru acte normative reglementează regimul general al finanţelor publice, pe diferite componente ale sistemului: Legea nr. 500/2002 stabileşte cadrul legal privind bugetul de stat; Legea nr. 273/2006 stabileşte cadrul legal privind bugetele publice locale; Codul fiscal reglementează, sub aspect material, impozitele, taxele şi contribuţiile; Codul de procedură fiscală reglementează, sub aspect procedural, activitatea de colectare a veniturilor publice.
Din modul de organizare a materiei de către legiuitor, apare o separaţie între normele privind finanţele publice şi normele privind obligaţiile fiscale. Pe acest clivaj normativ, se justifică şi delimitarea unor subdiviziuni ale dreptului financiar, respectiv drept bugetar şi drept fiscal.
O serie de acte normative adiacente reglementează chestiuni punctuale privind finanţele publice; amintim Legea nr. 95/2006 privind asigurările de sănătate; Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;
O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule etc.
3. Legislaţie secundară
O serie de acte normative secundare asigură punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie, pentru funcţionarea sistemului administrativ necesar gestiunii fondurilor publice. Legislaţia secundară este o tehnică extrem de prezentă în reglementarea raporturilor de drept financiari''. Procedurile prin care se constituie şi utilizează resurse financiare publice sunt pe de o parte extrem de tehnice, pe de altă parte de un pronunţat interes public, explicându-se astfel intervenţionismul normativ. Legislaţia secundară asigură distribuirea de competenţe între diferite autorităţi şi organe publice, proceduri de lucru şi formulare pentru diferite acte juridice.
Printre acestea, amintim: H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal; H.G. nr. 1050/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală; hotărâri de Guvern pentru punerea în aplicare a normelor de drept fiscal; ordine specifice ale Ministerului Finanţelor Publice; ordine specifice ale preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
4. Legislaţie europeană
în privinţa tehnicilor de normare în materie de resurse financiare în plan comunitar, distingem între normele privind gestiunea resurselor publice proprii ale Uniunii şi normele privind aspecte de drept fiscal cu componentă comunitară.
în privinţa bugetului Uniunii Europene, sunt incidente dispoziţii din TFUE> şi o serie de regulamente privind veniturile şi cheltuielile specifice disponibile la adresa: http://eur-lex.europa.eu/ro/legis/latest/chap09.htm.
în privinţa incidenţei dreptului european asupra aspectelor de fiscalitate, sunt aplicabile o serie de acte normative: regulamente şi directive privind impunerea directă a persoanelor fizice ori juridice, dreptul vamal, taxa pe valoare adăugată, accize etc. disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/ taxation_customs/index_en. htm.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Izvoarele dreptului financiar (public și fiscal)
