Instituţie publică
| Comentarii |
|
instituţie publică, definiție: instituţie cu personalitate juridică, a administraţiei publice centrale, locale sau europene, care gestionează resurse financiare publice.
Instituții și autorităti competente în materia finanțelor publice
Autorităţile cu competenţe generale în dreptul financiar intervin în baza mandatului constituţional de gestiune a structurii etatice, şi anume Parlamentul, cu prerogativele sale de autorizare şi control şi Guvernul, cu prerogativele de putere executivă.
Parlamanetul intervine, în calitate de legiuitor, prin aprobarea actelor normative cu incidenţă în dreptul financiar, precum şi ca participant direct la procedura bugetară prin autorizarea modului de colectare şi utilizare a resurselor financiare ale statului şi prin controlul modului de executare a bugetului de către Guvern.
Guvernul este autoritatea de gestiune generală a finanţelor publice; acesta stabileşte limitele de cheltuieli, elaborează proiectul bugetului de stat, execută bugetul de stat, coordonează politica fiscală şi monetară.
Autorităţile cu competenţe specifice în dreptul financiar intervin în baza competenţelor punctuale în gestiunea tuturor sau unora dintre componentele sistemului bugetar.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este autoritatea de control şi gestiune tehnică a finanţelor publice. Ministerul Finanţelor Publice este autoritate cu competenţe normative în materie de procedură bugetară şi de procedură fiscală. Ministerul funcţionează în baza H.G. nr. 34/2009 şi exercită atribuţiile indicate expres de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. în aplicarea strategiei şi programului naţional de guvernare în domeniul finanţelor publice, Ministerul Finanţelor Publice exercită o serie de funcţii: (i) de sinteză prin coordonarea domeniilor de acţiune a Guvernului în materie financiară, fiscală, contabilă etc.; (ii) de reglementare şi sinteză prin elaborarea de acte normative în domeniul finanţelor publice; (iii) de reprezentare a statului român şi a Guvernului; (iv) de concepţie bugetară, fiscală şi vamală fiind coordonatorul politicii bugetare şi fiscale; (v) de gestiune a veniturilor publice, a fondurilor publice şi a datoriei publice; (vi) de coordonare şi implementare a fondurilor europene şi a relaţiilor financiare cu Uniunea Europeană; (vii) de combatere a evaziunii fiscale şi a altor forme de fraudă financiară.
Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF) este o instituţie cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, care reprezintă autoritatea de stabilire şi colectare a resurselor financiare publice. ANAF funcţionează în baza H.G. nr. 520/2013
şi exercită atribuţii din sfera fiscală, cu precădere privind administrarea obligaţiilor fiscale.
Activitatea ANAF se centrează pe următoarele obiective: (i) realizarea veniturilor bugetului general consolidat din impozite, taxe, contribuţii sociale şi din orice alte sume datorate bugetului de stat; (ii) aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale; (iii) prestarea de servicii de informare şi asistenţă către contribuabili; (iv) creşterea constantă a eficienţei colectării veniturilor bugetare; (v) prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale; (vi) apărarea intereselor fiscale şi financiare ale Uniunii Europene.
Trezoreria este instituţia care realizează operaţiunile de încasări şi plăţi, care privesc în general toate veniturile şi cheltuielile din bugetul general consolidat. Trezoreria finanţelor publice funcţionează conform H.G. nr. 78/1992"!.
Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) reprezintă autoritatea de gestiune a finanţelor publice în materia asigurărilor sociale (pensii de diferite tipuri), prin colectarea contribuţiilor, elaborarea şi executarea bugetului special, efectuarea plăţilor specifice din acest buget.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) reprezintă autoritatea de gestiune a finanţelor publice în materia asigurărilor de sănătate.
Contribuţiile sociale au suferit un puternic proces de fiscalizare, o parte din competenţele de gestiune a acestor creanţe fiind preluate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă reprezintă autoritatea de gestiune a finanţelor publice în materia asigurărilor de şomaj prin colectarea contribuţiilor, elaborarea şi executarea bugetului special, efectuarea plăţilor specifice din acest buget.
Curtea de Conturi este o instituţie competentă să asigure controlul asupra utilizării resurselor financiare publice, indiferent de titular, instituţie publică ori privată. Curtea de Conturi funcţionează în baza Legii nr. 94/1992'. Curtea de Conturi realizează o activitate de control şi o activitate de auditare, verificând nu numai conformitatea şi legalitatea, dar şi performanţa utilizării resurselor publice. Curtea exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale, rapoarte privind utilizarea şi
administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.
Autorităti locale
La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, ca şi consecinţă a autonomiei locale, se constituie şi utilizează o serie de resurse într-un buget propriu.
în privinţa oraşelor, municipiilor şi comunelor, au competenţe în materie de drept financiar următoarele instituţii:
Primarul reprezintă autoritatea de gestiune generală a finanţelor publice locale, având calitatea de ordonator principal de credite. Competenţele sale în procedura bugetară sunt date de art. 63 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Primarul asigură funcţia de ordonator principal de credite, elaborează şi execută bugetul local, iniţiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi.
Consiliul local reprezintă autoritatea de autorizare şi control a gestiunii finanţelor publice locale. Competenţele consiliului local sunt prevăzute la art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar; contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare; stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale; documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local; strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu.
Direcţia de finanţe publice locale, organizată la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, reprezintă autoritatea de colectare a resurselor financiare publice locale. Competenţele acestor autorităţi sunt reglementate de art. 20 din Legea nr. 273/2006 şi privesc: elaborarea şi aprobarea bugetelor locale; stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale; urmărirea şi raportarea execuţiei bugetelor locale, precum şi rectificarea acestora; stabilirea şi urmărirea modului de prestare a activităţilor din domeniul serviciilor publice de interes local; administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale; contractarea directă de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung; administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuţiei bugetare.
în privinţa judeţului, au competenţe în materie de drept financiar următoarele institutii:
Preşedintele consiliului judeţean reprezintă autoritatea de gestiune generală a finanţelor publice locale. Acesta exercită o serie de atribuţii în procedura bugetară în temeiul art. 104 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Preşedintele consiliului judeţean exercită funcţia de ordonator principal de credite; întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului judeţean; urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi iniţiază, cu aprobarea consiliului judeţean, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului.
Consiliul judeţean reprezintă autoritatea de autorizare şi control a gestiunii finanţelor publice locale. Consiliul judeţean exercită competenţe în procedura bugetară conform art. 91 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Consiliul judeţean aprobă bugetul propriu al judeţului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar; contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului; stabileşte impozite şi taxe judeţene; adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială şi de mediu a judeţului.
Autorităţi în teritoriu
În procedura efectivă de colectare şi utilizare a resurselor financiare publice, autorităţile centrale beneficiază de un sistem de organe subordonate, care asigură implementarea raporturilor de drept financiar pe întreg teritoriul naţional.
Astfel, sunt competente în materie financiară o serie de instituţii, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Finanţelor Publice.
Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sunt organizate la nivel de regiune conform OPANAF nr. 1104/2013, cu personalitate juridică ca şi autorităţi de reprezentare a Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală. Acestea au în subordine administraţii judeţene ale finanţelor publice, administraţii fiscale pentru contribuabili mijlocii, servicii fiscale municipale, servicii fiscale orăşeneşti, birouri fiscale comunale.
în subordinea ANAF, sunt, de asemenea, organizate în teritoriu: direcţii regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi direcţii regionale antifraudă fiscală, cu unităti subordonate.
Unităţi ale trezoreriei intervin în procesul financiar pentru a o reprezenta.
Autorităţi europene
La nivelul Uniunii Europene, sunt competente instituţiile europene principale şi o serie de instituţii specifice.
Intervin în procedura bugetară Comisia, în elaborarea bugetului şi cu un rol mai pronunţat în procedura de executare.
Un rol important este împărţit între Consiliu şi Parlament privind aprobarea bugetului şi procedurile legislative.
Ca şi instituţie specializată, cu rol în procedura de control intervine Curtea Europeană de Conturi1'1. De asemenea, activitatea de regularitate este supravegheată şi de Oficiul de Luptă Anti-Fraudă (OLAF). Conform art. 287 din TFUE, Curtea verifică toate veniturile şi toate cheltuielile Uniunii Europene, pentru ca acestea să fie executate de manieră legală şi completă. Curtea de Conturi nu are putere juridică. în cazul în care descoperă fraude sau nereguli, auditorii săi informează Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă. Oficiul acţionează în domenii precum prevenirea fraudei, corupţiei şi culpei profesionale a funcţionarilor europeni.
Particularitatea rezidă în faptul că gestiunea fondurilor comunitare nu este exclusiv centralizată, astfel că în procedura bugetară europeană un rol important revine şi statelor membre. Conform art. 58 din Regulamentul Consiliului (Uniune, Euratom) nr. 966/2012 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii, Comisia execută bugetul în gestiune directă, gestiune partajată cu statele membre şi gestiune indirectă. în procedura de gestiune partajată, conform art. 59 alin. (1), competenţele în executare sunt delegate statelor membre.
O componentă a spaţiului european este Uniunea Economică şi Monetară, „o construcţie bazându-se în principal pe doi piloni: un sistem european de bănci centrale şi o disciplină economică şi bugetară. Contextul actual al crizei datoriilor publice a permis consolidarea acţiunii europene asupra
modului de gestiune a bugetelor de către statele membre. In acest sens, a fost adoptat Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul Uniunii Economice şi Monetari pentru a limita deficitul bugetar al statelor membre şi a consolida disciplina financiară.
Autorităţi judiciare
Raporturile juridice de drept financiar sunt supuse controlului judiciar, instanţele fiind competente să se pronunţe asupra legalităţii modului de gestiune a resurselor financiare publice.
Instanţe naţionale
La nivel naţional, rolul de verificare a conformităţii legislaţiei financiare (inclusiv legislaţie fiscală) cu dispoziţiile Constituţiei revine Curţii Constituţionale. Intervenţia Curţii, prin decizii obligatorii, este frecventă în materie financiară, asigurând interpretarea şi aplicarea conformă a dreptului financiar.
Decizia Curţii Constitutionale a României nr. 536/2011: Pentru motivele expuse mai sus, Curtea: Admite excepţia de neconstitutionalitate şi constată că dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţă.
Instanţele judecătoreşti competente sunt: înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi tribunalele, prin secţiile de contencios administrativ. în anumite proceduri, competenţa revine şi judecătoriei. Instanţele exercită control judiciar în materii privind: competenţa autorităţilor publice, titularul obligaţiilor fiscale, cuantumul obligaţiilor fiscale, legalitatea procedurilor de control.
Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (denumită în continuare I.C.C.J.), s. cont. adm. fisc., dec. nr. 497/2012: Din prevederile art. 109 C. proc. fisc. rezultă că organul fiscal competent trebuie să consemneze rezultatul inspecţiei fiscale într-un raport de inspecţie care va sta la baza
emiterii deciziei de impunere fiscală, care se comunică în termen de 7 zile de la data finalizării raportului de inspecţie fiscală. întrucât din conţinutul art. 46, cu raportare la art. 43 C. proc. fisc., ce reglementează regimul juridic al nulităţii absolute a actului administrativ fiscal, nu rezultă faptul că nerespectarea termenului prevăzut la art. 109 C. proc. fisc. constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de impunere, depăşirea acestui termen poate atrage doar nulitatea virtuală a actului administrativ fiscal, care, prin urmare, poate surveni numai în cazul producerii unei vătămări împotriva contribuabilului vizat.
Instanţe europene
1. Curtea de Justiţie Europeană (CJUE) are rol de interpretare a legislaţiei comunitare şi verificare a conformităţii legislaţiilor naţionale cu legislaţia europeană. în materie fiscală, Curtea este sesizată printr-un recurs în anulare ori printr-o trimitere preliminară.
Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conţinute în art. 124 C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare CEDO) are incidental competenţe în materie de drept financiar, când se pune în discuţie respectarea drepturilor omului de către instituţiile publice într-o procedură financiară.
CEDO, Cauza Jussila c. Finlanda, 2006: pct. 45: Dacă Curtea a considerat că cerinţele articolului 6§ 1 al Convenţiei se extind asupra contenciosului privind sancţiunile fiscale, aceasta a exclus din domeniul de aplicare al acestei dispoziţii impunerea propriu-zisă (Ferrazzini, 2001). Cu toate acestea, nu este neobişnuit faptul ca aceste elemente să fie combinate într-o singură speţă şi uneori este imposibil să se facă distincţia între faze ale unui proces care se concentrează pe o „acuzaţie în materie penală" şi faze care au alt obiect, /n măsura în care procedurile se referă la o „acuzaţie penală” împotriva reclamantului, Curtea trebuie să examineze cauza, chiar dacă astfel se va pronunţa inevitabil mai mult sau mai puţin asupra modului în care impunerea în sine a fost evaluată.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Instituţie publică
