Efectele actului juridic civil
| Comentarii |
|
efectele actului juridic civil, drepturile subiective civile şi obligaţiile civile cărora actul juridic le dă naştere, pe care le modifică sau le stinge.
Aşadar, ceea ce pentru raportul juridic civil reprezintă conţinutul acestuia, în acelaşi timp, constituie efectele actului juridic civil care generează acel raport juridic.
Determinarea efectelor actului juridic civil
Prin determinarea efectelor actului juridic civil se înţelege stabilirea sau fixarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative generate, modificate sau stinse de un asemenea act.
O astfel de operaţiune juridică este necesară, deoarece nu întotdeauna conţinutul actului juridic civil este clar, ci, uneori, cel puţin la prima vedere, el este neclar, datorită unor cauze precum neconsemnarea manifestării de voinţă într-un înscris, greşita exprimare a părţilor la încheierea actului juridic, folosirea unor cuvinte nepotrivite, concizia excesivă a expresiilor sau cuvintelor utilizate etc.
în asemenea situaţii, pentru determinarea conţinutului actului juridic civil trebuie să se parcurgă anumite etape sau faze, în cadrul cărora se folosesc o serie de reguli ori procedee.
Probarea actului juridic civil reprezintă faza prealabilă, dar obligatorie, pentru stabilirea efectelor actului juridic civil. Dacă nu se dovedeşte existenţa actului juridic civil, atunci nu se mai pune problema stabilirii efectelor sale - idem est non esse et non probări. Această fază presupune aplicarea regulilor privind mijloacele de probă reglementate de lege.
Atunci când există mijloace de probă suficiente şi concludente, odată cu dovedirea actului juridic civil se stabilesc şi efectele sale, în măsura în care acestea sunt clar exprimate.
Pot exista însă şi cazuri în care, deşi existenţa actului juridic civil este neîndoielnică, efectele sale nu apar cu destulă claritate, menţinându-se unele îndoieli cu privire la conţinutul actului respectiv. în asemenea cazuri, se impune o a doua fază a determinării efectelor actului juridic civil, care constă în interpretarea clauzelor actului.
Interpretarea poate avea ca scop fie calificarea juridică a actului, fie stabilirea înţelesului unei sau unor clauze, în funcţie de care vor fi stabilite drepturile subiective şi obligaţiile civile ce revin părţilor, fie atât calificarea juridică a actului, cât şi stabilirea înţelesului unei sau unor clauze ale acestuia.
Aşadar, un prim rezultat al interpretării actului juridic civil este calificarea acestuia, adică încadrarea actului juridic civil concret într-un anumit tip de acte juridice. Corecta calificare juridică a actului prezintă o importanţă de necontestat, deoarece, dacă se ajunge la concluzia că în speţă este vorba despre un act juridic civil tipic (numit), atunci vor fi incidente regulile stabilite în mod expres de lege pentru acel tip de act juridic, iar dacă se ajunge la concluzia că în speţă este vorba de un act juridic civil atipic (nenumit), atunci se vor aplica regulile generale în materie de acte juridice, iar dacă acestea nu sunt suficiente, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult (art. 1168 C.civ.).
în frecvente cazuri, operaţiunea de interpretare nu se opreşte la calificarea actului juridic civil, întrucât încadrarea actului într-o anumită categorie atrage după sine efectele proprii acelei categorii de acte juridice, iar aceste efecte pot constitui şi ele obiect de interpretare în măsura în care neclarităţile persistă, fiind deci necesară lămurirea înţelesului exact al unor clauze, prin cercetarea manifestării de voinţă a părţii sau a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa internă.
Cât priveşte regulile de interpretare a actului juridic civil, este de reţinut că art. 1266 - 1269 C.civ. şi art. 1272 C.civ. stabilesc anumite reguli referitoare la interpretarea contractelor, iar, în baza art. 1325 C.civ., aceste reguli se aplică şi în cazul interpretării actelor juridice civile unilaterale, cu excepţia celor care, prin ipoteză, presupun un act juridic bilateral sau plurilateral. De altfel, în ceea ce priveşte interpretarea unui anumit act juridic unilateral, art. 1039 alin. (1) C.civ. prevede că regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
Regulile de interpretare stabilite, cu caracter supletiv, de Codul civil sunt următoarele:
- actul juridic se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor, la stabilirea voinţei concordante a părţilor ţinându-se seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul ulterior încheierii contractului [art. 1266 C.civ.];
- clauzele unui act juridic trebuie supuse unei interpretări sistematice, deci se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul actului (art. 1267 C.civ.);
- clauzele îndoielnice se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului actului juridic [art. 1268 alin. (1) C.civ.] -quotiens idem senso duas sententias exprimit, ea potissimum accipiatur, quae rei gerendae aptior est,
- clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe [art. 1268 alin. (2) C.civ.] - in obscuris inspici solet, quod verisimilius est, aut quod pleremque fieri solet (clauzele obscure se interpretează după ceea ce este mai verosimil sau după cele ce se întâmplă mai des);
- dacă o clauză este susceptibilă de a primi două înţelesuri, ea se interpretează în sensul în care poate produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce vreun efect [art. 1268 alin. (3) C.civ.] - actus inter-pretandus est potius ut valeat quam ut pereat,
- oricât de generali ar fi termenii întrebuinţaţi, actul juridic nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şi-au propus a contracta [art. 1268 alin. (4) C.civ.] - actus non debent operări uitra intentionem agentos;
- clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute [art. 1268 alin. (5) C.civ.] -quae dubitationis tollendae causa, contractibus inseruntur ius commune non laedunt,
- dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă, cu excepţia stipulaţiilor înscrise în contractele de adeziune, care se interpretează împotriva celui care le-a propus [art. 1269 C.civ.] - in dubio pro reo. Se admite că această regulă de interpretare se aplică şi în privinţa legatelor, atunci când îndoiala priveşte nu existenţa legatului, ci numai întinderea sa, deci îndoiala se va interpreta în favoarea moştenitorului legal şi împotriva legatarului. Dacă însă îndoiala priveşte însăşi existenţa legatului, s-a arătat că ea va fi interpretată în favoarea legatarului, deoarece clauzele unui act trebuie interpretate astfel încât să producă efecte - D. Alexandresco, op. cit., voi. III, p. 88-89.
- actul juridic valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau actului, după natura lui [art. 1272 alin. (1) C.civ.];
- clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în mod expres [art. 1272 alin. (2) C.civ].
Pentru anumite acte juridice există şi unele reguli speciale de interpretare. Spre exemplu, pentru testament, art. 1039 alin. (2) C.civ. stipulează faptul că elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în situaţia în care legatul este în favoarea creditorului, nu se prezumă a fi făcut în compensaţia creanţei sale.
