Condiţia ca modalitate a actului juridic
| Comentarii |
|
condiţia, unii autori au definit această modalitate a actului juridic ca fiind un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde însăşi existenţa actului juridic. În ce ne priveşte, pornind de la faptul că din art. 1017 C.civ. din 1864 rezulta în mod clar că este vorba de naşterea obligaţiei, iar art. 1019 C.civ. din 1864 se referea la desfiinţarea obligaţiei, am arătat că o asemenea definiţie nu este exactă, întrucât actul juridic afectat de această modalitate există ca atare, iar numai existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative este sub semnul îndoielii. în consecinţă, am oferit definiţia potrivit căreia condiţia, ca modalitate a actului juridic, este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa (naşterea sau desfiinţarea) dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative.
Remarcăm însă că, potrivit art. 1399 C.civ. din 2009, „este afectată de condiţie obligaţia a cărei eficacitate sau desfiinţare depinde de un eveniment viitor şi nesigur”, deci textul de lege nu vorbeşte de naşterea sau desfiinţarea obligaţiei, ci de eficacitatea sau desfiinţarea obligaţiei.
Clasificare
a) După efectele pe care le produce, condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie.
Condiţia suspensivă este aceea de a cărei îndeplinire depinde naşterea (eficacitatea) drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative (art. 1400 C.civ.), de exemplu, „îţi vând garsoniera mea, dacă voi fi transferat în altă localitate"
Condiţia rezolutorie este aceea de a cărei îndeplinire depinde desfiinţarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative [art. 1401 alin. (1) C.civ.], spre exemplu, „îţi vând autoturismul meu, dar, dacă mă voi muta în provincie până la sfârşitul anului, vânzarea se desfiinţează. S-a arătat că obligaţia sub condiţie rezolutorie ar fi, în realitate, o obligaţie pură şi simplă, pe care îndeplinirea condiţiei o desfiinţează, deci orice condiţie ar fi suspensivă, însă ea suspendă când existenţa obligaţiei, când desfiinţarea ei -
D. Alexandresco, op. cit., voi. III, Bucureşti, 1926, p. 166.
Art. 1401 alin. (2) C.civ. prezumă condiţia a fi rezolutorie ori de câte ori scadenţa obligaţiilor principale precedă momentul la care condiţia s-ar putea îndeplini, fiind vorba de o prezumţie relativă, acelaşi text permiţând proba contrară.
b) în raport de legătura cu voinţa părţilor a realizării sau nerealizării evenimentului (după cauza de care depinde realizarea sau nerealizarea evenimentului), condiţia este de trei feluri: cazuală, mixtă şi potestativă.
Condiţia este cazuală (casus = întâmplare, deci este greşit să se spună condiţie cauzală) atunci când realizarea evenimentului depinde de hazard, de întâmplare, fiind deci independentă de voinţa părţilor; spre exemplu, „îţi vând schiurile mele, dacă până la Crăciun nu va ningd'. Un exemplu de condiţie cazuală (şi rezolutorie) ne este oferit de art. 1016 alin. (1) C.civ., potrivit căruia, în materia donaţiei, „contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar pre-deceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât şi descendenţii săi ar predeceda donatorului”. Exceptând cazurile în care încheierea actului juridic cu încălcarea dreptului de preempţiune se sancţionează expres cu nulitatea absolută sau relativă, vânzarea bunului cu privire la care există un drept de preempţiune legal sau convenţional către o altă persoană decât preemptorul este, potrivit’art. 1731 C.civ., o vânzare sub condiţia suspensivă a neexercitării dreptului de preempţiune de către preemptor, iar, în ce ne priveşte, considerăm că o asemenea condiţie poate fi asimilată condiţiei cazuale.
Condiţia este mixtă atunci când realizarea evenimentului depinde atât de voinţa uneia dintre părţi, cât şi de voinţa unei persoane determinate, de exemplu, „mă oblig să îţi vând garsoniera mea, dacă până la sfârşitul anului mă voi căsători cu X’.
Condiţia este potestativă dacă realizarea evenimentului depinde de voinţa uneia dintre părţi.
La rândul ei, condiţia potestativă poate fi pură sau simplă.
Condiţia pur potestativă este acea condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi, de exemplu, „îţi donez autoturismul meu, dacă vreau ( obligaţia asumată sub o astfel de condiţie nu produce niciun efect) sau „îţi donez autoturismul meu, dacă vei dori să îl primeşti’.
Condiţia potestativă simplă este acea condiţie a cărei realizare depinde atât de voinţa uneia dintre părţi, cât şi de un element exterior acesteia (fapt exterior sau voinţa unei persoane nedeterminate), spre exemplu, „îţi vând această casă, dacă te vei căsători’.
Importanţa juridică a acestei subclasificări constă în diferenţa de regim juridic. Astfel:
- obligaţia asumată sub condiţie suspensivă pur potestativă din partea celui care se obligă nu produce niciun efect (art. 1403 C.civ.), deoarece o asemenea condiţie echivalează practic cu lipsa intenţiei debitorului de a se obliga - sub hac conditione, si voiam, nulla est obligatio;
- obligaţia asumată sub condiţie (suspensivă sau rezolutorie) pur potestativă din partea creditorului este valabilă (concluzie desprinsă din interpretarea per a contrario a art. 1403 C.civ.);
- obligaţia asumată sub condiţie rezolutorie pur potestativă din partea debitorului este valabilă (de ex., clauza de dezicere este o condiţie rezolutorie pur potestativă
din partea beneficiarului acestei clauze), deoarece există intenţia de a se obliga, dar debitorul şi-a rezervat dreptul să pună capăt obligaţiei atunci când va dori (art. 1403 C.civ., interpretat per a contrario). O excepţie există însă în materia contractului de donaţie, deoarece, în baza art. 1015 alin. (2) lit. a) C.civ., acesta este lovit de nulitate absolută nu numai atunci când este afectat de o condiţie suspensivă pur potestativă din partea donatorului, ci şi atunci când este afectat de o condiţie rezolutorie pur potestativă din partea donatorului.
- obligaţia asumată sub condiţie (suspensivă sau rezolutorie) potestativă simplă este valabilă, chiar dacă depinde de voinţa debitorului (art. 1403 C.civ., interpretat per a contrario).
c) După cum constă în realizarea sau nerealizarea evenimentului, condiţia poate să fie pozitivă sau negativă.
Condiţia pozitivă este aceea care afectează existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative printr-un eveniment ce urmează să se îndeplinească, mai exact, dacă este formulată în sens afirmativ (de exemplu, „îţi vând autoturismul meu, dacă voi fi transferat în provincie").
Condiţia negativă, dimpotrivă, constă într-un eveniment care urmează să nu se producă, mai exact, atunci când este formulată în sens negativ (spre exemplu, „îţi vând apartamentul meu, dacă în termen de doi ani nu mi se va naşte un copii’).
Se observă că îndeplinirea sau neîndeplinirea priveşte evenimentul
respectiv, deoarece, dintr-un alt punct de vedere, atât condiţia pozitivă, cât şi condiţia negativă pot să nu se îndeplinească (în cele două exemple de mai sus, să nu intervină transferul în provincie, respectiv să nu i se nască vânzătorului, în termen de doi ani, copilul). Prin urmare, indiferent dacă este pozitivă sau negativă, realizarea sau nerealizarea condiţiei trebuie să fie posibilă.
Această clasificare prezintă utilitate în ceea ce priveşte modul în care se îndeplineşte evenimentul.
în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei, legea cuprinde o serie de reguli. Astfel:
- împlinirea condiţiei se apreciază după criteriile stabilite de părţi sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere, după împrejurări [art. 1404 alin. (1) C.civ.];
- dacă s-a prevăzut că evenimentul trebuie să aibă loc într-un anumit termen şi acest termen a expirat fără ca evenimentul să fi avut loc, condiţia pozitivă se socoteşte neîndeplinită, iar dacă nu s-a prevăzut vreun termen, condiţia pozitivă se socoteşte neîndeplinită numai atunci când este sigur că evenimentul nu se va mai produce [art. 1404 alin. (2) C.civ.];
- dacă s-a prevăzut că evenimentul nu trebuie să aibă loc într-un anumit termen, condiţia negativă se socoteşte îndeplinită dacă termenul a expirat fără ca evenimentul să se fi produs sau chiar dacă mai înainte de împlinirea termenului este sigur că evenimentul nu se va produce [art. 1404 alin. (3) teza I C.civ.];
- dacă nu s-a prevăzut vreun termen, condiţia negativă este îndeplinită numai atunci când este sigur că evenimentul nu se va mai produce [art. 1404 alin. (3) teza a ll-a C.civ.];
- condiţia se socoteşte îndeplinită dacă debitorul, obligat sub condiţie, a împiedicat realizarea ei [art. 1405 alin. (1) C.civ.];
- condiţia se consideră neîndeplinită dacă partea interesată de îndeplinirea condiţiei determină, cu rea-credinţă, realizarea evenimentului [art. 1405 alin. (2) C.civ.].
Potrivit art. 1404 alin. (4) C.civ., partea interesată poate cere oricând instanţei să constate îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei.
De asemenea, partea în al cărei interes exclusiv a fost stipulată condiţia este liberă să renunţe unilateral la aceasta atât timp cât condiţia nu s-a îndeplinit; în acest caz obligaţia se transformă din obligaţie afectată de modalităţi în obligaţie simplă (art. 1406 C.civ.).
d) în temeiul prevederilor înscrise în art. 1402 C.civ., mai deosebim două clasificări: condiţia posibilă şi condiţia imposibilă (aceasta din urmă constă într-un eveniment care nu se poate realiza, fie sub aspect material, fie sub aspect juridic); condiţia licită şi morală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, condiţia ilicită sau imorală (adică acea condiţie ce contravine legii sau bunelor moravuri).
Referitor la condiţia imposibilă, se poate discuta dacă ea reprezintă totuşi o veritabilă condiţie ca modalitate a actului juridic, deoarece aceasta din urmă este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, în vreme ce nerealizarea condiţiei imposibile este sigură.
Condiţia imposibilă sau ilicită ori imorală este considerată nescrisă, atrăgând nulitatea absolută a actului juridic atunci când constituie însăşi cauza acestuia. O asemenea condiţie desfiinţează actul juridic civil numai atunci când este vorba de o condiţie suspensivă; în schimb, dacă este o condiţie rezolutorie, ea nu desfiinţează actul juridic, ci, fiind considerată nescrisă, actul juridic se va socoti ca nefiind afectat de această modalitate.
Efectele condiţiei
Efectele condiţiei, ca modalitate a actului juridic, sunt guvernate de două reguli.
în primul rând, condiţia afectează însăşi existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile corelative (eficacitatea sau desfiinţarea -art. 1399 C.civ.).
în al doilea rând, efectele condiţiei se produc, în principiu, retroactiv (ex tune), în sensul că momentul de la care sau până la care se produc nu este acela al îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiei, ci momentul încheierii actului juridic civil sub condiţie. în acest sens, potrivit art. 1407 alin. (1) C.civ., „condiţia îndeplinită este prezumată a produce efecte retroactiv, din momentul încheierii contractului, dacă din voinţa părţilor, natura contractului ori dispoziţiile legale nu rezultă contrariul”. Din această dispoziţie legală rezultă clar că regula retroactivităţii efectelor condiţiei nu are caracter imperativ, aşa încât părţile ar putea deroga, prin voinţa lor, de la această regulă, prevăzând în mod expres că efectele condiţiei se vor produce din momentul îndeplinirii sau al neîndeplinirii evenimentului.
Prezentarea efectelor condiţiei presupune o dublă distincţie: pe de o parte, între condiţia suspensivă şi condiţia rezolutorie, iar, pe de altă parte, între intervalul de timp cuprins între momentul încheierii actului juridic şi momentul în care îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei devine sigură (pendente conditione) şi perioada ulterioară acestui moment (eve-niente conditione).
în privinţa efectelor condiţiei suspensive, pendente conditione, actul juridic civil nu îşi produce efectele, existenţa (eficacitatea) drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative fiind sub semnul incertitudinii.
în consecinţă:
- creditorul nu poate cere executarea obligaţiei (plata);
- debitorul nu datorează nimic, iar dacă totuşi plăteşte, el poate cere restituirea plăţii ca fiind nedatorată (art. 1343 teza a ll-a C.civ.);
- obligaţia nu se poate stinge prin compensaţie, deoarece nu se stinge nici prin plată;
- prescripţia extinctivă nu începe să curgă [art. 2524 alin. (3) C.civ.];
- în actele juridice translative de drepturi reale nu se produce efectul translativ;
- în actele juridice translative de proprietate, riscul pieirii fortuite a bunului individual determinat, care face obiectul obligaţiei de a da, va fi suportat de debitorul acestei obligaţii [art. 1274 alin. (1) C.civ.], adică de înstrăinător (spre exemplu, în cazul unui contract de vânzare încheiat sub condiţie suspensivă, dacă lucrul piere fortuit, iar ulterior se împlineşte condiţia suspensivă, riscul va fi suportat de către vânzător, care este debitorul obligaţiei de a preda lucrul la împlinirea condiţiei, deci cumpărătorul nu mai este ţinut de obligaţia de a plăti preţul);
- creditorul poate totuşi să facă acte de conservare a dreptului său (art. 1409 C.civ.), iar dobânditorul sub condiţie suspensivă al unui drept real imobiliar îl poate înscrie provizoriu în cartea funciară (art. 29 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul funciar şi publicitatea imobiliară, republicată, respectiv art. 898 C.civ.);
- creditorul poate să solicite şi să obţină garanţii pentru creanţa sa (gaj, ipotecă, fidejusiune);
- creditorul poate să cedeze, prin acte inter vivos sau prin acte mortis causa, dreptul său condiţional (există totuşi o excepţie, şi anume, potrivit art. 1071 lit. e) C.civ., orice legat devine caduc atunci când legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal.), acesta transmiţându-se către dobânditor aşa cum se găseşte în patrimoniul creditorului, adică afectat de condiţia suspensivă [art. 1408 alin. (1) C.civ], iar nu ca drept pur şi simplu - nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet, în cazul preluării unei obligaţii afectate de condiţie, vor fi aplicabile regulile din materia preluării datoriei prevăzute de art. 1599 - 1608 C.civ. [art. 1408 alin. (2) C.civ.].
Eveniente conditione, efectele condiţiei suspensive diferă, după cum aceasta s-a realizat sau nu.
Atunci când condiţia suspensivă s-a realizat, se consideră, retroactiv, că actul juridic a fost pur şi simplu [art. 1407 alin. (3) teza I C.civ.]. în consecinţă:
- plata efectuată pendente conditione, deşi era nedatorată şi se putea cere restituirea ei, este validată prin îndeplinirea condiţiei şi nu mai poate fi restituită;
- transmisiunile de drepturi consimţite pendente conditione de către titularul dreptului condiţional sunt consolidate [art. 1407 alin. (3) teza a ll-a C.civ.].
De la caracterul retroactiv al efectelor condiţiei suspensive îndeplinite există următoarele excepţii:
- prescripţia extinctivă începe să curgă numai de la data îndeplinirii condiţiei [art. 2524 alin. (3) C.civ.];
- fructele culese de cel care a înstrăinat bunul rămân ale sale, deşi dreptul său dispare cu efect retroactiv, aşa încât dobânditorul va culege fructele numai din momentul îndeplinirii condiţiei (art. 1410 C.civ);
- actele de administrare făcute de cel care a înstrăinat înainte de împlinirea condiţiei rămân valabile, deşi, ca efect al împlinirii condiţiei suspensive, se consideră că el nu a mai fost proprietarul bunului din momentul încheierii actului juridic;
Dacă nu s-a îndeplinit condiţia suspensivă, atunci părţile se găsesc în situaţia în care ar fi fost dacă nu ar fi încheiat actul juridic. Prin urmare:
- toate prestaţiile efectuate trebuie restituite;
- garanţiile constituite se desfiinţează;
- toate drepturile constituite de către debitor se consolidează (de exemplu, dacă pendente conditione vânzătorul a constituit în favoarea unui terţ o ipotecă asupra imobilului vândut sub condiţie suspensivă, această ipotecă se consolidează).
Având în vedere efectele condiţiei suspensive, rezultă că este necesar să se facă deosebire între contractul afectat de o condiţie suspensivă şi promisiunea de a încheia un anumit contract. Astfel (luând ca ipoteză de lucru vânzarea), în cazul contractului de vânzare afectat de o condiţie suspensivă, transferul dreptului de proprietate va avea loc numai dacă se îndeplineşte condiţia, însă, în măsura în care se îndeplineşte condiţia, se consideră că dreptul de proprietate a fost transferat din chiar momentul realizării acordului de voinţă, afară de stipulaţie contrară.
în schimb, promisiunea unilaterală de vânzare (de cumpărare) sau promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu transmite un drept real afectat de o condiţie, ci una dintre părţi sau, după caz, ambele părţi se obligă să vândă (să cumpere) în viitor un anumit bun, respectiv să încheie în viitor contractul de vânzare la preţul convenit; transferul dreptului de proprietate se va produce pe data încheierii contractului de vânzare, iar nu din momentul încheierii antecontractului.
Aşa cum am arătat, părţile ar putea să convină ca, în cazul împlinirii condiţiei suspensive, efectele să se producă din momentul împlinirii condiţiei (deci nu retroactiv), dar şi pentru o asemenea situaţie nu se poate pune semnul egalităţii între promisiunea de vânzare şi vânzarea sub condiţie suspensivă, deoarece în cazul promisiunii nu s-a vândut nimic, ci s-a promis numai.
Desigur că nu este exclus ca o promisiune de vânzare să fie făcută sub condiţie suspensivă (de exemplu, cazul pactului de preferinţă, prin care proprietarul unui bun se obligă ca, în cazul în care îl va vinde, să acorde preferinţă unei anumite persoane, la preţ egal).
în privinţa efectelor condiţiei rezolutorii, pendente conditione, actul juridic se comportă ca un act pur şi simplu. Tocmai de aceea, se spune că persoana care datorează sub condiţie rezolutorie datorează pur şi simplu -pura obligatio quae sub conditione resolvitur. în consecinţă:
- debitorul trebuie să îşi execute obligaţia asumată, iar creditorul poate să solicite executarea acesteia (pura est sed sub conditione resolvitur)-,
- dreptul dobândit sub condiţie rezolutorie poate fi transmis prin acte inter vivos sau prin acte mortis causa şi va fi dobândit tot sub condiţie rezolutorie.
Eveniente conditione, urmează a se deosebi după cum condiţia rezolutorie s-a îndeplinit sau nu.
Atunci când condiţia rezolutorie s-a realizat, actul juridic se desfiinţează cu efect retroactiv, drepturile subiective civile şi obligaţiile născute din acest act juridic fiind considerate a nu fi existat niciodată. Prin urmare:
- părţile trebuie să îşi restituie prestaţiile efectuate [art. 1407 alin. (3) C.civ.], adică dobânditorul trebuie să restituie bunul, iar cel care l-a înstrăinat trebuie să restituie preţul;
- dacă pendente conditione dobânditorul a constituit anumite drepturi cu privire la bun, acestea se desfiinţează retroactiv (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis) şi invers, drepturile constituite de cel care a înstrăinat se consolidează.
De la caracterul retroactiv al condiţiei rezolutorii îndeplinite există următoarele excepţii:
- actele de administrare făcute de dobânditorul sub condiţie rezolutorie rămân valabile;
- fructele culese de dobânditorul sub condiţie rezolutorie rămân în proprietatea sa (art. 1410 C.civ);
- în actele juridice cu executare succesivă, efectele îndeplinirii condiţiei rezolutorii se produc numai pentru viitor [art. 1407 alin. (2) C.civ.].
în ipoteza în care condiţia rezolutorie nu s-a realizat, actul juridic se consolidează definitiv, fiind socotit încă de la naşterea sa ca pur şi simplu.
Comparaţie între termen şi condiţie
Atât termenul, cât şi condiţia sunt modalităţi ale actului juridic civil; ca şi termenul, condiţia este un eveniment viitor.
Principalele deosebiri între termen şi condiţie privesc următoarele aspecte:
- spre deosebire de termen, în cazul condiţiei realizarea evenimentului este nesigură; chiar dacă şi în cazul termenului incert există o nesiguranţă, aceasta priveşte numai momentul realizării termenului, realizarea fiind sigură, în vreme ce, în cazul condiţiei, nesiguranţa priveşte însăşi realizarea evenimentului;
- termenul afectează numai executarea actului juridic, pe când condiţia afectează însăşi existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative;
- termenul produce efecte ex nunc, în vreme ce condiţia produce, în principiu, efecte ex tunc.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Condiţia ca modalitate a actului juridic
