Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii
| Comentarii |
|
executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în practică există situaţii când pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive care nu pot fi imputate persoanei condamnate. Legiuitorul a oferit o soluţie, în sensul că instanţa poate înlocui obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia condamnatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu condiţia ca el să îşi dea în acest sens consimţământul şi numai dacă persoana poate presta o astfel de muncă. Unei zile-muncă ii corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.
Dacă s-a aplicat atât o pedeapsă cu amendă, cât şi una cu închisoarea, munca neremunerată în folosul comunităţii se va executa după executarea pedepsei închisorii. Coordonarea şi supravegherea acestei activităţi intră în competenţa serviciului de probaţiune.
Munca în folosul comunităţii reprezintă cea mai uşoară formă de executare a unei pedepse de către o persoană fizică în cazul săvârşirii unei infracţiuni şi reprezintă o noutate a Codului penal. În majoritatea legislaţiilor penale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene este reglementată ca pedeapsă principală „munca în folosul comunităţii". în România, jurisprudenţa a arătat şi doctrina a confirmat că, în raport cu realitatea şi diversitatea fenomenului infracţional contemporan, cu scopul legii penale şi mai ales faţă de necesitatea unei juste individualizări judiciare a pedepselor, cu consecinţa creării unei alternative viabile la pedepsele privative de libertate, era necesar ca legiuitorul să prevadă şi alte categorii de pedepse principale. Este adevărat că dispoziţiile art. 42 din Constituţie interzic munca forţată, iar excepţiile prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol nu includ şi munca în folosul comunităţii. Totuşi, legiuitorul ar fi putut să o reglementeze ca sancţiune penală, aplicarea ei putând fi condiţionată de consimţământul inculpatului. în legislaţia noastră, munca în folosul comunităţii este deja consacrată ca sancţiune contravenţională. Folosindu-se ca model reglementările în materie contravenţională, această sancţiune ar fi putut fi prevăzută ca pedeapsă principală, reprezentând în acest fel o alternativă importantă la îndemâna judecătorului pentru pedepsele privative de libertate.
Munca neremuneratâ în folosul comunităţii se aplică în situaţia înlocuirii pedepsei amenzii sub forma zilelor amendă pentru neplata acesteia din motive neimputabile condamnatului şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 91 şi urm. C. pen., precum şi în situaţia în care instanţa dispune amânarea aplicării pedepsei în condiţiile art. 83 şi urm. C. pen.. caz în care va fi facultativă, în sensul că este inclusă printre obligaţiile pe care le poate dispune instanţa.
Astfel, în cazul în care dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen., instanţa stabileşte obligaţia condamnatului de a efectua în termenul de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 60 de zile şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin Legea de executare a pedepselor neprivative de libertate.
Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi dispusă numai cu consimţământul inculpatului.
Instanţa competentă să dispună înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, potrivit art. 64 alin. (1) C. pen., este instanţa de executare (art. 560 C. proc. pen.). Sesizarea instanţei se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, execută amenda ori de către persoana condamnată.
