Repararea pagubelor pentru condamnarea pe nedrept
| Comentarii |
|
repararea pagubelor pentru condamnarea pe nedrept, codul de procedură penală reglementează întreaga desfăşurare a procesului penal în aşa fel încât scopul acestuia să poată fi pe deplin realizat. înfăptuirea justiţiei penale înseamnă în egală măsură atât pedepsirea tuturor persoanelor vinovate de comiterea vreunei infracţiuni, cât şi apărarea de răspundere penală a persoanelor nevinovate. Codul de procedură penală prevede, astfel, un număr suficient de garanţii procesuale menite să prevină luarea unor măsuri de constrângere şi aplicarea unor sancţiuni cu caracter represiv împotriva unor persoane nevinovate.
Opera de justiţie se înfăptuieşte printr-un complex de activităţi umane, dar orice activitate umană, tocmai pentru că este umană, este supusă riscului unor deviaţiuni ilicite sau fortuite. Devierea ilicită sau fortuită a acestei activităţi de la corecta ei desfăşurare conduce la ideea că uneori actul de justiţie nu poate fi pus la adăpost de riscul producerii unor erori judiciare.
Legiuitorul a prevăzut, în art. 538-542 C. proc. pen., dreptul la repararea pagubelor materiale sau a daunei morale produse prin condamnări nedrepte sau prin privarea ori restrângerea de libertate în mod ilegal. Această procedură este generată de producerea unei pagube cauzate printr-o hotărâre de condamnare penală nedreaptă la adresa unei persoane nevinovate şi are menirea de a restabili ordinea de drept prin înfăptuirea actului de justiţie.
Această instituţie a reparaţiunii, prin funcţia sa proprie, asigură procesual desfăşurarea activităţii prin care se ajunge la obţinerea reparării pagubei suferite de către cel condamnat pe nedrept. Acţiunea prezintă două temeiuri reglementate distinct în Codul de procedură penală la art. 538 - dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară - şi art. 539 - dreptul la repararea pagubei in cazul privării nelegale de libertate.
Activitatea procesuală este declanşată în faţa instanţei competente prin introducerea acţiunii pentru repararea pagubei. Titular al acţiunii în cazul dreptului la repararea pagubei în caz de eroare judiciară este persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare. Astfel, condamnatul are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare. Aceeaşi situaţie este şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
Totuşi, legiuitorul a statuat că aceste persoane nu vor fi îndreptăţite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declaraţii mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel. Nu este îndreptăţită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.
Titular al acţiunii în cazul dreptului la repararea pagubei pentru privarea nelegală de libertate este persoana care. în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. Privarea nelegalâ de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestite cu judecarea cauzei.
Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 538 şi art. 539, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa la data decesului.
Termenul în care poate fi introdusă acţiunea pentru repararea pagubei este de 6 luni şi acesta curge de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, precum şi a ordonanţei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegalâ de libertate.
Instanţa competentă pentru obţinerea reparaţiei este tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază persoana îndreptăţită la dezdâunare. Aceasta cheamă în judecată civilă statul român, citat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Acţiunea civilă este scutită de plata taxei de timbru.
Procedura de soluţionare a cererii se desfăşoară potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă. Pentru instanţa civilă, hotărârea penală dată asupra erorii judiciare are autoritate de lucru judecat. Dovedirea şi evaluarea pagubei suferite de către condamnatul pe nedrept se fac potrivit procedurii civile. Instanţa civilă, după verificarea regularităţii şi temeiniciei acţiunii sub aspectul calităţii procesuale, a termenului de introducere a acţiunii şi al condiţiilor cerute pentru acordarea reparaţiei, va pronunţa o hotărâre care va fi supusă căilor de atac după regulile procedurii civile.
La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării nelegale de libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia de eroare judiciară (prevăzută la ari. 538 C. proc. pen.).
Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca. pe cheltuiala statului, cel reţinut sau arestat nelegal să fie încredinţat unui institut de asistenţă socială şi medicală. La alegerea felului reparaţiei şi la întinderea acesteia se va ţine seama de situaţia celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei produse. Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori măsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private de libertate.
Reparaţia este în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit art. 542 C. proc. pen., statul are o acţiune în regres. în cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541 C. proc. pen., precum şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 şi art. 539, acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credinţâ sau din culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune sau împotriva instituţiei la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exerciţiul profesiunii.
Pentru folosirea acţiunii în regres nu este nevoie să existe o hotărâre de condamnare împotriva celui care s-a făcut vinovat de provocarea situaţiei generatoare de daune, fiind suficient să se facă dovada că cel chemat să răspundă a contribuit cu rea-credinţă sau dintr-o culpă gravă la producerea situaţiei generatoare de pagubă. Greşelile simple ce se pot ivi în cursul desfăşurării activităţii procesuale nu sunt deci de natură să atragă răspunderea civilă. Reaua-credinţă este însă implicit dovedită când există hotărâri de condamnare împotriva unor persoane ce s-au făcut vinovate de producerea unor erori judiciare.
Statul trebuie să dovedească in cadrul acţiunii în regres, prin ordonanţa procurorului sau hotărâre penală definitivă, că cel asigurat în condiţiile de mai sus a produs cu rea-credinţă sau din culpă gravă profesională eroarea judiciară sau privarea nelegală de libertate cauzatoare de prejudicii.
Deşi în literatura de specialitate au existat controverse cu privire şi la repararea pagubelor morale (a daunelor morale), ca urmare a atingerii aduse unor valori morale, spirituale, afective ale persoanei condamnate pe nedrept, apreciem că se impune ca instanţele de judecată, pe lângă repararea materială, să realizeze, totodată, şi o reparaţie morală, pentru prejudicii de ordin moral, iar cuantumul acestora să fie la libera apreciere a instanţei de judecată. Procedând la o reparare doar a daunelor materiale, legate de condamnarea pe nedrept, apreciem asemeni altor autori, că se realizează o reparaţie trunchiată (parţială) a prejudiciului suferit1’1.
Procedura dezvoltată anterior are o funcţie reparatorie, dar, în acelaşi timp. şi o finalitate preventivă în producerea erorilor judiciare. Existenţa unei asemenea instituţii este de natură a spori vigilenţa organelor judiciare în realizarea unui proces penal de înaltă calitate şi cu evitarea luării oricăror măsuri nedrepte (V. Dongoroz).
