Expropriator

expropriator, subiectul de drept care, conform legii, are îndreptăţirea să pornească procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică şi căruia îi incumbă, totodată, şi obligaţia să plătească despăgubirea prealabilă cuvenită proprietarului pentru imobilul expropriat. Conform legii, au această calitate statul, prin organismele abilitate de guvern, pentru lucrările de interes naţional şi judeţele, comunele, oraşele, municipiile, pentru lucrările de interes local. După declararea utilităţii publice, e. întocmeşte planurile cuprinzând terenurile şi construcţiile propuse pentru expropriere, cu indicarea numelui proprietarilor şi a ofertelor de despăgubire. Aceste propuneri, precum şi procesul-verbal întocmit de comisia de cercetare prealabilă se notifică persoanelor titulare de drepturi reale asupra imobilelor în cauză, persoane care au dreptul să facă întâmpinare în termen de 15 zile de la primirea notificării [v. şi efectele exproprierii; procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publica]. 

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Expropriator