Exequatur
| Comentarii |
|
exequatur, procedură în cadrul căreia se verifică îndeplinirea condiţiilor de regularitate a hotărârilor judecătoreşti provenite dintr-un alt stat, spre a se încuviinţa executarea silită a acestora în ţara noastră. Obiectul e. vizează forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate; în lipsa e., hotărârile judecătoreşti nu pot fi valorificate, pe calea urmăririi silite, într-un alt stat. Executarea silită a hotărârilor judecătoreşti pe teritoriul supus jurisdicţiei străine ar încălca principiul suveranităţii şi independenţei acelui stat; pentru aceleaşi raţiuni, hotărârile judecătoreşti străine nu produc, într-un alt stat, efectele specifice autorităţii de lucru judecat. Prin acordarea e. hotărârea judecătorească străină dobândeşte autoritate de lucru judecat. Potrivit legislaţiei române, e. se acordă doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1) hotărârea să fie pronunţată de o instanţă judecătorească competentă; referirea legii la competenţa instanţelor străine urmează să fie reţinută sub un dublu aspect, în sensul că ea vizează: a) competenţa jurisdicţiei străine, adică modul de determinare a atribuţiilor organelor judiciare ale unui stat în raport cu sarcinile ce revin oricărei alte jurisdicţii; îndeplinirea acestei condiţii se verifică de instanţa competentă din România; instanţa care acordă e. urmează să cerceteze mai întâi dacă nu au fost încălcate regulile competenţei exclusive a jurisdicţiei române; un asemenea control se realizează de instanţa de e. în raport cu dispoziţiile legislaţiei române (privitoare la competenţă); b) competenţa instanţei de origine, adică organul judiciar al statului străin căreia îi revine sarcina de a soluţiona în concret o cauză civilă; competenţa instanţei de origine urmează să fie verificată cu prilejul acordării e„ în ţara noastră, după regulile procesuale ale statului de origine; 2) hotărârea judecătorească străină să fie definitivă potrivit legislaţiei statului de origine; e. nu se poate acorda de instanţa română atât timp cât împotriva hotărârii străine sunt deschise căile legale de atac; 3) să existe reciprocitate, în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine, în România şi în statul instanţei care a pronunţat hotărârea; 4) hotărârea judecătorească străină să fie executorie potrivit legii instanţei care a pronunţat-o; 5) dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române. Dacă sunt întrunite condiţiile menţionate, instanţa competentă va încuviinţa executarea silită a hotărârii judecătoreşti în ţara noastră. E. nu poate fi acordat în următoarele situaţii: a) dacă hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate; b) dacă hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român; c) dacă procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine. Cererea de e. este de competenţa tribunalului din circumscripţia teritorială în care urmează să se efectueze executarea silită; ea poate fi promovată direct, în faţa tribunalului competent, de partea interesată; cererea se judecă cu citarea părţilor. Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare. Hotărârile judecătoreşti străine prin care s-au luat măsuri asigurătorii şi cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare în România.
exequatur -1. învestire cu formulă executorie a unei hotărâri judiciare străine pentru a fi aplicată în ţară. 2. decret prin care un stat notifică autorităţilor sale că un consul străin are calitatea să îndeplinească actele inerente funcţiei sale.
