Execuţie vremelnică
| Comentarii |
|
execuţie vremelnică, expresie ce desemnează puterea executorie recunoscută prin lege sau de către însăşi instanţa de judecată unor hotărâri judecătoreşti nedefinitive, prin derogare de la regula potrivit căreia numai hotărârile definitive au o asemenea putere. E.v. se atribuie hotărârilor judecătoreşti fie prin lege, fie de către instanţa de judecată însăşi. A) Hotărârea primei instanţe este executorie de drept, în virtutea legii, fără a fi nevoie ca e.v. să fie solicitată de parte şi acordată de instanţă, în cazurile prevăzute de art. 278 C. proc. civ., şi anume când hotărârile au ca obiect: 1) plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor; 2) despăgubiri pentru accidente de muncă; 3) rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale; 4) despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii, dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti periodice; 5) reparaţii grabnice; 6) punerea sau ridicarea peceţilor ori facerea inventarului; 7) pricini privitoare la posesiune, numai în ce priveşte posesiunea; 8) în cazul prevăzut de art. 270 C. proc. civ. (cazul hotărârilor parţiale; 9) în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie, (cum sunt, de exemplu, ordonanţa preşedinţială, hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială). în toate aceste situaţii există urgenţă în aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătoreşti, urgenţă care se justifică prin solicitudinea legiuitorului. B) Instanţa de judecată însăşi, prin hotărârea sa, poate acorda e.v., ţinând seama de anumite considerente obiective sau subiective legate de speţa dată spre judecare. Recunoscând această facultate instanţei, legea circum-stanţiază totuşi împrejurările în care ea poate fi exercitată, pentru a păstra caracterul de excepţie al acordării e.v. Astfel, legea cere, în acest scop: să fie vorba de o hotărâre privitoare la bunuri, iar măsura acordării e.v. să se dovedească necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului, faţă de starea de solvabilitate a debitorului ori să existe pericol evident de întârziere. Acordând e.v., instanţa poate obliga, totodată, pe creditor să dea o cauţiune în vederea acoperirii eventualelor daune suferite de debitor în ipoteza desfiinţării hotărârii. Legea interzice luarea măsurii e.v.: în materie de strămutare de hotare, desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă; când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară. Cererea de e.v. se va putea face şi verbal în instanţă până la încheierea dezbaterilor. Dacă cererea a fost respinsă de prima instanţă, ea poate fi făcută din nou în apel. Dacă prima instanţă a acordat un termen de graţie, instanţa de apel nu poate admite cererea de încuviinţare a e.v., întrucât aceasta ar echivala cu o revocare a termenului de executare a hotărârii. în cazul în care hotărârea cu e.v. este desfiinţată de instanţa de apel, debitorul are dreptul să ceară întoarcerea executării, creditorul fiind obligat să restabilească situaţia anterioară; totodată, debitorul poate cere şi despăgubiri în ipoteza când a suferit un prejudiciu ca urmare a executării intempestive a hotărârii. Principiul în această materie este că e.v. se face pe riscul creditorului. Legea prevede posibilitatea introducerii unei cereri pentru suspendarea e.v., indiferent că este de drept sau judecătorească. Cererea se va putea face fie odată cu cererea de apel, fie separat, în tot cursul judecării apelului. Cererea se depune la prima instanţă sau la instanţa de apel; în acest din urmă caz se va alătura, în copie legalizată, dispozitivul hotărârii. Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel, care se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, separat de hotărârea de fond. Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu depunerea unei cauţiuni, al cărei cuantum îl va fixa instanţa. Până la rezolvarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei depunerii unei cauţiuni [sin. execuţie provizorie].
EXECUŢIE VREMELNICĂ, expresie desemnând puterea executorie recunoscută prin lege sau de către însăşi instanţa de judecată a unor hotărâri judecătoreşti nedefinitive sau nedevenite irevocabile prin derogare de la regula potrivit căreia numai hotărârile definitive şi în unele situaţii irevocabile au asemenea putere. Execuţia vremelnică se atribuie hotărârilor judecătoreşti fie prin lege, fie de către instanţa de judecată însăşi, a) Hotărârea primei instanţe este executorie de drept, în temeiul legii, fară a fi necesar ca execuţia vremelnică să fie solicitată de parte şi acordată de instanţă, în următoarele situaţii: când hotărârea are ca obiect plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite potrivit legii, şomerilor, când prin ea se acordă despăgubiri pentru accidente de muncă, ori pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale; când prin hotărâre se statorniceşte o rentă sau o pensie de întreţinere; când hotărârea obligă la reparaţii grabnice; în cazul în care dispune punerea sau ridicarea peceţilor sau facerea inventarului; în pricinile privitoare la posesie dar numai în ceea ce priveşte posesia; b) Instanţa de judecată însăşi prin hotărârea sa poate acorda execuţia vremelnică. Recunoscând această facultate instanţei, legea circumstanţiază totuşi împrejurările în care ea poate fi exercitată, pentru a păstra caracterul de excepţie al acordării execuţiei vremelnice. Astfel, legea cere în acest scop să fie vorba de o hotărâre referitoare la bunuri, iar măsura acordării execuţiei vremelnice să se dovedească necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului faţă de starea de solvabilitate a debitorului, sau să existe pericol evident de întârziere.
