Fazele identificării criminalistice
| Comentarii |
|
Identificarea criminalistică traversează mai multe stadii, ale căror limite reprezintă generalul și particularul. În literatura de specialitate, s-a conturat opinia potrivit căreia procesul de iden-tificare criminalistică parcurge, în esență, două faze principale:
A. În prima fază, cunoscută sub mai multe denumiri, dar având același conținut, are loc delimitarea grupului (genului sau categoriei) căruia îi aparține obiectul scop al identificării. Grupul reprezintă ansamblul de ființe, de obiecte, de plante asemănătoare, reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau din punct de vedere funcțional. Genul, potrivit logicii, este o clasă de obiecte având aceleași note esențiale și cuprinzând cel puțin două specii. Categoria include grupa de ființe sau obiecte asemănătoare și înrudite în clase, ordine sau familii.
Determinarea categoriei mari de obiecte căruia aparține obiectul scop al identificării se face pe baza unor însușiri generale și esențiale comune. Însușirile analizate trebuie să fie definitorii pentru respectiva categorie și în același timp să aibă un caracter constant și irepetabil la un alt gen de obiecte. Pentru identificarea de gen este suficient ca la obiectul scop al identificării și la obiectul mijloc să coincidă caracteristicile ce definesc o anumită categorie de obiecte.
Identificarea de grup are ca subdiviziune identificarea de specie, care reprezintă o formă mai restrânsă de aplicare a unor caracteristici, pregătind prin îmbogățirea elementelor cunoscute și, implicit, prin restrângerea sferei de aplicabilitate a acestora identificarea individuală. Problema stabilirii apartenenței de gen prezintă o mare însemnătate practică. Din punct de vedere operativ, stabilirea tipului armei cu care s-a săvârșit o crimă de omor ușurează căutarea și descoperirea armei concrete și a posesorului acesteia, la fel cum stabilirea sistemului mașinii de scris restrânge sfera de căutare și contribuie la descoperirea mașinii concrete la care a fost dactilografiat actul.
B. În faza a doua se finalizează procesul de identificare, prin individualizarea sau determinarea obiectului concret, aflat în raport cauzal cu fapta cercetată.
Ultima fază, a identificării propriu-zise a obiectului scop, are o valoare deosebită sub raportul stabilirii adevărului în procesul judiciar. Cu toate acestea, încă din momentul identificării grupului căruia îi aparține obiectul scop, pe baza trăsăturilor comune, generice, se creează posibilitatea restrângerii sferei cercetării, fie prin excluderea obiectelor ce prezintă elemente caracteristice deosebite de cele reflectate în urmă, fie prin orientarea verificărilor spre o categorie de obiecte din ce în ce mai limitată.
Identificarea individuală presupune, pe de o parte, stabilirea deosebirilor dintre obiectele incluse în aceeași categorie, clasă, grupă, subgrupă, iar, pe de altă parte, stabilirea acelor însușiri care fac ca obiectul să fie identic doar cu el însuși. Deși finalitatea identificării criminalistice constă în determinarea persoanei sau a obiectului concret antrenat în săvârșirea infracțiunii (deosebit de valoroasă pentru aflarea adevărului și soluționarea cauzei penale), nu întotdeauna acest proces poate fi parcurs până în punctul dorit, din cauza faptului că diverse împrejurări, în mare parte obiective, sunt insuficiente sau împiedică individualizarea factorului creator al urmei. Astfel, sunt cazuri când prin însăși natura obiectului mijloc (a urmei), o identificare individuală nu poate avea loc. Aceste cazuri se prezintă în două situații: fie că urmele nu conțin suficiente caracteristici de individualizare, cum sunt majoritatea urmelor dinamice, care se prezintă ca simple mânjituri sau ștersături, fie că urma este formată numai ca „resturi de materie”, fără să oglindească structura exterioară a obiectului creator, iar metodele și utilajele tehnice de care se dispune nu au atins încă nivelul posibilității unei identificări individuale.
