Obiectul identificării criminalistice
| Comentarii |
|
În procesul identificării, caracteristicile unui obiect pot fi percepute nemijlocit: un martor a văzut cândva pe suspect, pe care-l identifică cu prilejul prezentării pentru recunoaștere, percepând din nou nemijlocit trăsăturile feței acestuia, gesturile lui specifice, timbrul vocii. În același mod, partea vătămată recunoaște lucrul care i-a fost furat, observându-l și percepând nemijlocit caracteristicile acestuia. În alte cazuri, caracteristicile unui obiect nu sunt percepute nemijlocit, ci prin intermediul impresiunilor acestuia; se percepe nu obiectul însuși, ci rezultatul acțiunii
acestuia asupra unui alt obiect. Astfel, identitatea unei persoane se stabilește pe baza impresiunilor sale digitale, identitatea unei arme, după urmele lăsate de glonț. În acest caz, particularitățile obiectului ce urmează a fi identificat se imprimă pe un alt obiect sub formă de urmă sau sub forma altui rezultat al acțiunii sale.
În legătură cu noțiunea de obiect al identificării criminalistice, în literatura de specialitate au fost exprimate mai multe păreri, fără a se ajunge la un punct de vedere unanim admis. Unii autori atribuie noțiunii de obiect al identificării criminalistice un înțeles foarte larg, începând cu obiecte, fenomene, calități, intervale de timp sau de spațiu și terminând cu însușirile fizice sau acțiunile psihice ale omului, alți autori limitează acest obiect la elemente solide ale lumii materiale, cu volum și caracteristici relativ constante.
Obiectului identificării criminalistice îi sunt proprii câteva trăsături:
- obiect material al identificării criminalistice poate fi orice persoană, ființă sau lucru, orice element al lumii materiale care se manifestă în spațiu și timp, susceptibil de a fi identificat după urmele create în câmpul infracțional;
- obiectul identificării este un obiect concret, nu numai prin natura sa, ci și prin însuși raportul cauzal cu fapta cercetată.
Plecându-se de la necesitățile tipice investigației criminalistice, în literatura de specialitate s-a impus sistemul de clasificări bipartite al obiectelor identificării, în funcție de mai multe criterii, dintre care distingem, în esență, următoarele:
1. Scopul identificării
Un prim criteriu îl reprezintă scopul identificării. Potrivit acestui criteriu, obiectele antrenate în procesul identificării se împart în:
- obiecte ce urmează a fi identificate, denumite și obiecte scop; acestea pot fi persoana infractorului, instrumentele folosite în comiterea infracțiunii sau orice obiect care a format o urmă în împrejurările săvârșirii faptei penale;
- obiecte ce servesc la identificarea celor de mai sus, denumite și obiecte mijloc de identificare. De exemplu, proiectilele sau tuburile trase descoperite cu ocazia cercetării locului faptei reprezintă obiectele mijloc de identificare. Ele sunt purtătoare ale unor striații cu caracter dinamic, deosebit de valoroase pentru identificarea obiectului scop, adică a armei de foc folosite.
Între cele două categorii de obiecte există o delimitare netă, ele nu trebuie să fie confundate. În niciun caz nu se poate spune că proiectilul găsit în corpul victimei este identic cu proiectilul model de comparație. O asemenea confuzie ar fi de natură să creeze dificultăți în interpretarea rezultatelor identificării ori erori mult mai grave. Într-un proces de identificare avem un singur obiect-scop și unul sau mai multe obiecte-mijloc. Obiectele-scop sunt cele care au fost percepute de către unele persoane în anumite împrejurări sau, prin acțiunea nemijlocită, au creat urme la locul faptei, urme care pot duce la identificarea lor. Obiectele-mij-loc sunt cele presupuse a fi creat urmele de la locul faptei, precum și impresiunile obținute experimental cu acestea. Aceste impresiuni poartă și denumirea de „modele-tip”.
2. Căutarea și identificarea
Un alt criteriu este cel al căutării și identificării. Conform criteriului enunțat, identificarea criminalistică are în vedere două categorii de obiecte:
- obiectele căutate, ale căror urme sau reflectări materiale au fost descoperite în câmpul infracțional;
- obiecte verificate, presupuse că au creat urmele sau reflectările materiale descoperite la locul faptei.
Modelele de comparație sunt constituite, de pildă, din probele de scris obținute de la suspect/inculpat în cazul identificării gra-foscopice, de impresiunile papilare prelevate de la persoanele suspecte în cazul identificării dactiloscopice.
