Funcţiile patrimoniului
| Comentarii |
|
funcţiile patrimoniului, Introducere. Gajul general al creditorilor chirografari. Patrimoniul şi subrogaţia reală cu titlu universal. Subrogaţia cu titlu particular. Patrimoniul şi transmisiunea universală sau cu titlu universal.
Introducere
Luarea în considerare a drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic ce aparţin unui subiect de drept ca o universalitate juridică are anumite consecinţe juridice subsumate prin ceea ce se denumeşte că reprezintă funcţiile patrimoniului.
în dreptul civil român se consideră că patrimoniul are trei funcţii, şi anume:
- permite şi explică gajul general al creditorilor chirografari;
- permite şi explică subrogaţia reală cu titlu universal:
- permite şi explică transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu universal.
Gajul general al creditorilor chirografari
Fără noţiunea de patrimoniu nu se poate explica de ce orice subiect de drept, persoană fizică sau juridică, răspunde de îndeplinirea obligaţiilor care îi incumbă cu bunurile sale prezente şi viitoare. Altfel spus, nu se poate explica însuşi gajul general pe care îl au creditorii chirografari ai debitorului: sunt creditori chirografari acei creditori care nu dispun de garanţie reală asupra unui bun determinat al debitorului lor. Preluând acest principiu ce era cuprins în dispoziţiile art. 1718 fostul C. civ., în prezent abrogat, art. 2324 alin. (1) NCC dispune că cel ce este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare; ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.
Creditorii chirografari au acea garanţie constând în dreptul de gaj general, care priveşte, în principiu, totalitatea bunurilor debitorului, indiferent de modificările care au loc în patrimoniul acestuia de la naşterea creanţei şi până în momentul executării. Aşadar, obiectul dreptului de gaj general al creditorilor chirografari îl constituie însuşi patrimoniul debitorului, şi nu bunuri concrete, individualizate, care îl compun. Debitorul, cu toate că are datorii faţă de creditorii săi, rămâne liber să îşi administreze patrimoniul său aşa cum crede de cuviinţă. El poate dobândi noi bunuri, poate să le înstrăineze pe cele existente sau poate contracta noi datorii, cu condiţia să nu urmărească a-şi crea o stare de insolvabilitate. După cum s-a observat, termenul de gaj folosit în formularea acestei funcţii a patrimoniului este utilizat într-o „accepţie metaforică, pentru a evoca puterea pe care creditorul chirografar o are asupra patrimoniului debitorului" său'. Nu mai puţin, fără dreptul de gaj general asupra patrimoniului debitorului, creditorii ar trebui să îşi constituie garanţii reale -gajul propriu-zis, ipoteca, privilegiile - care ar greva anumite bunuri din patrimoniul debitorului.
Actele de dispoziţie făcute de debitor cu privire la bunurile ce alcătuiesc patrimoniul sunt opozabile creditorilor chirografari de la naşterea creanţei lor până la urmărirea bunurilor, sub rezerva dreptului pe care aceştia îl au de a cere, pe cale judecătorească, revocarea acelor acte făcute de debitor în frauda drepturilor lor, printr-o acţiune specifică denumită acţiunea revocatorie, în condiţiile prevăzute de art. 1562-1565 NCC.
Trecerea creditorilor la executarea creanţei marchează momentul fixării dreptului de gaj general asupra unor bunuri individual determinate din patrimoniul debitorului, adică asupra bunurilor efectiv urmărite.
Din acest punct de vedere, apare cât se poate de judicioasă distincţia făcută în literatura de specialitate între funcţia patrimoniului ce permite şi explică gajul general al creditorilor chirografari şi „mecanismul juridic prin care se exercită această funcţie”. într-adevăr, funcţia în discuţie are în vedere universalitatea, totalitatea bunurilor care alcătuiesc patrimoniul debitorului în mişcarea acestora prin actele juridice încheiate de debitor cu privire la „componenţa concretă” a patrimoniului său, pe când punerea în valoare a acestei funcţii, adică însăşi exercitarea dreptului de gaj general de către un creditor chirografar, semnifică posibilitatea ca el să urmărească drepturile reale şi de creanţă existente în patrimoniul debitorului la momentul la care acesta decide începerea urmăririi silite si, eventual, să ia măsurile prevăzute de lege pentru indisponibilizarea unor bunuri' ori de desfiinţare a unor acte juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general, în calitate de creditor chirografar. însă art. 2324 NCC precizează că nu pot face obiectul gajului general al creditorilor chirografari, neputând deci fi urmărite de către aceştia, bunurile insesizabile, caracter ce poate fi dobândit prin lege ori prin voinţa părţilor, când aceasta o permite.
Aşa după cum am arătat mai sus, patrimoniul se caracterizează, printre altele, prin divizibilitatea sa, cu posibilitatea constituirii unor patrimonii de afectaţiune.
Atunci se pune întrebarea: cum se raportează funcţia patrimoniului de a asigura gajul general al creditorilor chirografari la divizibilitatea patrimoniului? Răspunsul la această întrebare, inexistent în legislaţia română sub regimul juridic al fostului Cod civil, este dat de dispoziţiile art. 2324 alin. (3) şi (4) NCC român în vigoare de la 1 octombrie 2011. Dacă este vorba despre un patrimoniu care este divizat, în general, în mai multe mase de bunuri, pe temeiul art. 2324 alin. (3) NCC, creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie, mai întâi, să urmărească bunurile care fac parte din acea masă patrimonială: numai în măsura în care aceste bunuri sunt insuficiente, ei vor putea urmări, pentru satisfacerea în întregime a creanţelor lor, celelalte bunuri ale debitorului.
De asemenea, art. 2324 alin. (4) NCC dispune că, în situaţia existenţei unui patrimoniu de afectaţiune constituit pentru exercitarea unei anumite profesii autorizate de lege, bunurile care se găsesc în această masă patrimonială vor putea fi urmărite numai de către creditorii chirografari ale căror creanţe s-au născut în legătură cu exercitarea acelei profesii. Mai mult, spre deosebire de situaţia divizării unui patrimoniu în general, dacă este vorba despre patrimoniile de afectaţiune în discuţie, textul precizează că aceşti creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului. Aceasta înseamnă că riscul „insolvabilităţii" patrimoniului de afectaţiune va fi suportat de către creditorii chirografari ce s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei autorizate de lege.
în orice caz, pe plan general, se poate spune că divizarea patrimoniului în mai multe mase de bunuri, fiecare dintre acestea cu regim juridic distinct, este de natură să conducă la specializarea gajului general al creditorilor chirografari; dreptul lor astfel definit „se restrânge” la acea masă patrimonială a debitorului în legătură cu care li s-a născut creanţa, vorbindu-se, într-o asemenea situaţie, despre gajul specializat al creditorilor chirografari. Gajul general în discuţie rămâne general, deoarece el poartă asupra unei întregi mase patrimoniale, chiar dacă va fi limitat la activul patrimonial din acea grupare de bunuri.
în sfârşit, noul cod civil instituie în art. 2325 posibilitatea pentru creditor şi debitor să convină a limita dreptul creditorului de a urmări bunurile ce nu îi sunt ipotecate. Altfel spus, pe temeiul unei asemenea convenţii, în caz de neîndestulare a creditorului ipotecar din bunul ori bunurile ipotecate, pentru restul creanţei ori creanţelor sale ipotecare, el devenind un creditor chirografar, se obligă să nu urmărească celelalte bunuri din patrimoniul debitorului său.
Patrimoniul şi subrogaţia reală cu titlu universal.
Subrogaţia înseamnă înlocuire. Ea este personală, când o persoană ia locul alteia. în calitate de titular al unui drept, şi reală, dacă un bun este înlocuit cu altul. La rândul ei, subrogaţia reală poate fi universală, când se aplică la scara unui patrimoniu, sau cu titlu universal, atunci când priveşte o masă patrimonială, o diviziune a acesteia, şi cu titlu particular, când priveşte un bun individual determinat. Aici ne interesează doar subrogaţia reală. Aşadar, dacă în cuprinsul unui patrimoniu, respectiv al unei mase patrimoniale, un lucru este înlocuit cu altul, înlocuirea poartă denumirea de subrogaţie
reală universală sau cu titlu universal. Aceasta înseamnă că locul oricărui bun din patrimoniu care este înstrăinat este luat de preţul încasat, iar dacă preţul se investeşte într-un alt bun, acesta intră în patrimoniu în locul valorii respective (in iudicis universalibus pretium succedit loco rei et res loco pretii). Facem precizarea că subrogaţia reală universală ori cu titlu universal nu are a fi confundată cu transferul drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic dintr-o masă patrimonială în alta, în condiţiile art. 32 alin. (2) NCC, transfer ce nu constituie înstrăinare. Acest „transfer" nu presupune înlocuirea unui bun din masa patrimonială din cadrul căreia acesta se produce cu un alt bun, ci simpla schimbare a destinaţiei bunului, prin voinţa titularului patrimoniului înlăuntrul căruia operează un asemenea transfer.
Datorită caracterului patrimoniului de a fi universalitate juridică, drepturile şi obligaţiile ce îl alcătuiesc pot fi înlocuite cu alte valori, fără ca universalitatea lui să fie afectată. Permanent şi automat valorile nou intrate într-un patrimoniu iau locul, se subrogă celor ieşite, căpătând poziţia juridică avută de acestea din urmă’.
Funcţia juridică a subrogaţiei reale universale sau cu titlu universal este aceea de a asigura continuarea afectaţiunii unui patrimoniu sau a unei mase dintr-un patrimoniu destinaţiei economice concrete, specifice. Din acest punct de vedere, subrogaţia reală universală sau cu titlu universal se interferează cu cealaltă funcţie a patrimoniului - dreptul de gaj general al creditorilor chirografari -, al cărei conţinut îl realizează, deoarece locul bunului înstrăinat va fi luat de bunul primit în schimb, aşa încât creditorul va putea să urmărească, la scadenţă, bunuri concrete care se vor afla în patrimoniul debitorului la momentul la care se porneşte executarea. Acesta este sensul expresiei folosite în art. 2324 alin. (1) NCC, potrivit căreia „cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare", acestea reprezentând „garanţia comună a creditorilor săi".
De asemenea, subrogaţia reală universală are a fi raportată şi la trăsătura patrimoniului de a fi divizibil, căreia i se subordonează. într-adevăr, afectarea unor mase de bunuri dintr-un patrimoniu unei destinaţii economice concrete este asigurată ca efect al divizibilităţii patrimoniului, iar subrogaţia reală universală se va produce în interesul fiecărei mase de bunuri din patrimoniu, asigurându-i astfel destinaţia. Spre exemplu, în cazul în care soţii au ales regimul matrimonial al comunităţii legale, dacă se înstrăinează un bun propriu, bunul procurat cu banii încasaţi va intra în masa bunurilor proprii, iar dacă se înstrăinează un bun comun, valoarea lui de înlocuire intră în masa bunurilor comune.
Subrogaţia reală universală sau cu titlu universal funcţionează şi în alte cazuri cu aceeaşi finalitate, anume asigurarea destinaţiei masei de bunuri, cum ar fi necesitatea împărţirii unui patrimoniu sau aceea a restituirii unui patrimoniu. într-adevăr, în ipoteza în care mai mulţi succesori dobândesc împreună un patrimoniu, ei se află în stare de indiviziune, a cărei lichidare se face prin împărţeală (partaj).
Dacă bunurile ce fac obiectul împărţelii (partajului) nu sunt comod partajabile în natură, se va proceda la vânzarea lor la licitaţie publică, iar suma obţinută prin vânzare va lua, prin subrogare, locul bunurilor înstrăinate, urmând ca aceasta să se împartă între copărtaşi proporţional cu cota-parte din succesiune a fiecăruia dintre ei [art. 676 alin. (2) lit. b) NCC]. Sau, urmare a anulării unei hotărâri judecă
toreşti declarative de moarte, celui care fusese declarat mort trebuie să i se restituie patrimoniul. Astfel, potrivit art. 54 alin. (2) NCC, cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, înapoierea în natură a bunurilor sale de la moştenitorii săi prezumtivi, iar dacă aceasta nu mai este cu putinţă, restituirea se va face prin echivalent. în cazul în care prezumtivii succesori ai celui declarat mort au înstrăinat unul sau mai multe bunuri printr-un act cu titlu oneros către un terţ de bună-credinţă, actul de înstrăinare rămâne valabil, iar în patrimoniul ce se înapoiază va fi inclus preţul primit de succesor, care se va subroga bunului sau bunurilor înstrăinate. Terţul dobânditor este de bună-credinţă numai în măsura în care nu se va face dovada că, la data dobândirii bunului, ştia ori trebuia să ştie că persoana declarată moartă este în viaţă [art. 54 alin. (2) partea finală NCC].
Subrogaţia cu titlu particular.
Spre deosebire de subrogaţia reală universală sau cu titlu universal, care operează în mod automat, subrogaţia reală cu titlu particular se produce numai atunci când legea o prevede în mod expres şi priveşte un bun luat ut singuli.
Potrivit unor dispoziţii cuprinse atât în unele legi speciale, cât şi în noul Cod civil, în dreptul civil român în vigoare există mai multe cazuri de subrogaţie reală cu titlu particular, între care menţionăm câteva. Bunăoară, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică’ dispune că ipoteca şi privilegiul ce grevau bunul expropriat se strămută prin efectul legii (de drept) asupra indemnizaţiei de expropriere. Acest principiu este preluat de art. 2330 alin. (2) NCC, care arată că sunt afectate plăţii creanţelor privilegiate sau ipotecare, după rangul lor, sumele datorate în temeiul exproprierii pentru cauză de utilitate publică sau cu titlu de despăgubire pentru îngrădirile aduse dreptului de proprietate, stabilite prin lege.
Cazuri de subrogaţie reală particulară se regăsesc şi în noul Cod civil. Astfel, potrivit art. 2330 alin. (1), dacă un bun grevat cu un privilegiu ori o ipotecă a pierit ori a fost deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau, după caz, despăgubirea obţinută de titularul bunului va fi afectată plăţii creanţelor ipotecare ori privilegiate, după rangul lor. Acelaşi principiu operează în materia uzufructului, deoarece, potrivit art. 748 NCC, în caz de distrugere a bunului care formează obiectul dreptului de uzufruct din caz fortuit, fie aceasta şi parţială, uzufructul va continua să existe, deci se va transfera asupra despăgubirii plătite de terţ sau, după caz, asupra indemnizaţiei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului.
De asemenea, art. 2393 NCC din materia ipotecilor mobiliare, nou introduse în legislaţia noastră civilă în locul fostelor garanţii reale mobiliare ce erau reglementate în fostul Cod civil sub denumirea de „gaj”, dispune că cel ce achiziţionează un bun în cursul obişnuit al activităţii unei întreprinderi care înstrăinează bunuri de acelaşi fel dobândeşte bunul liber de ipotecile eventual constituite de înstrăinător privitor la acesta, chiar dacă ipoteca este perfectă, iar dobânditorul cunoştea existenţa ei. într-o asemenea ipoteză, ipoteca se va strămuta asupra preţului sau asupra altor bunuri rezultate din înstrăinarea bunului ipotecat, operând astfel o subrogaţie reală cu titlu particular.
Patrimoniul şi transmisiunea universală sau cu titlu universal.
La decesul unei persoane fizice sau în caz de reorganizare a unei persoane juridice prin fuziune ori prin contopirea mai multor persoane juridice spre a constitui o nouă persoană juridică sau prin divizare, se transmit toate drepturile şi obligaţiile care au aparţinut subiectului de drept a cărui fiinţă încetează. Obiectul transmisiunii îl constituie însuşi patrimoniul ca universalitate juridică ce aparţine acelui subiect de drept, şi nu drepturi şi obligaţii privite în mod izolat.
Dacă întregul patrimoniu se transmite unui succesor, ne aflăm în prezenţa unei transmisiuni universale. Dacă se transmit fracţiuni din patrimoniu către mai mulţi succesori, fiecare dintre ei primind o asemenea fracţiune, operează o transmisiune cu titlu universal.
Dar atât succesorul universal, cât şi cel cu titlu universal dobândesc atât activul, cât şi pasivul patrimonial. între ei există numai o deosebire cantitativă, nu calitativă.
Ambele transmisiuni nu pot fi concepute însă în afara noţiunii de patrimoniu în care se reflectă unitatea activului şi pasivului, ce aparţin şi formează patrimoniul unui anumit subiect de drept.
Bibliografie: Corneliu Bârsan - Drept Civil. Drepturile reale principale
