Drepturile de creaţie intelectuală
| Comentarii |
|
drepturile de creaţie intelectuală, sunt cuprinse în această categorie drepturile conferite de activitatea spirituală desfăşurată de oameni. O asemenea activitate de durată sau chiar ca o sclipire a geniului uman se poate concretiza în opere literar-artistice sau ştiinţifice.
Mai întâi, autorul unei opere literar-artistice are drepturi personal-nepatrimoniale legate de creaţia sa: dreptul de a fi recunoscut ca autor al operei, dreptul de a decide publicarea ei, dreptul de a cere ca opera sa să nu îi fie atinsă de terţi etc.
Astfel, art. 1 din Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare, dispune că dreptul de autor asupra operei literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra oricăror asemenea opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile legii. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial [alin. (1)]. De asemenea, textul prevede că opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată.
Din punct de vedere patrimonial, autorul are mai întâi un drept real - dreptul de proprietate asupra obiectului în care se materializează opera sa originală: manuscris, pictură, sculptură, grafică etc.
Distinct de acest drept, autorul operei şi, în cazul operelor literare, pe o durată de timp, moştenitorii lui au un drept de natură patrimonială ce rezultă din valorificarea creaţiei respective. Cum s-a spus, pe drept cuvânt, este vorba, într-o asemenea situaţie, de un drept incorporai de natură mobiliară, distinct de bunul corporal în care s-a concretizat opera creată de auto.
Asemănător se prezintă lucrurile şi în celelalte domenii ale activităţii intelectuale: desenele şi modelele, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, inovaţiile.
Chiar şi scrisorile, rezultat al corespondenţei purtate între anumite persoane, pot pune probleme din punctul de vedere al discuţiei noastre. Astfel, o scrisoare trimisă unei persoane presupune, mai întâi, dreptul de proprietate asupra înscrisului în care ea se încorporează şi care aparţine destinatarului ei. Este vorba despre un drept asupra unui bun mobil corporal. Apoi, se poate pune problema dreptului
de a face uz de acea scrisoare prin posibilitatea comunicării conţinutului ei terţilor, afară dacă expeditorul şi deţinătorul nu au decis ca el să rămână confidenţial. în sfârşit, scrisorile respective pot fi publicate într-o operă structurată ca atare, caz în care vom fi în prezenţa unui drept de creaţie literară şi artistică ce are ca autor pe cel care face selecţia, adnotările, comentariile şi publicarea.
Drepturile de creaţie intelectuală nu sunt, aşadar, nici drepturi reale - dar elemente din aceste drepturi nu le sunt străine - şi nici drepturi de creanţă, deşi prezintă asemănări şi cu acestea, cel puţin sub aspectul lor economic.
Dar nu sunt drepturi de creanţă prin ele însele, pentru că nu presupun exercitarea lor asupra unui debitor determinat sau cel puţin determinabil.
Ele conferă titularului posibilitatea punerii lor în valoare în diverse moduri şi, din acest punct de vedere, se apropie de drepturile reale ca drepturi exclusive de exploatară. Este raţiunea pentru care în teoria dreptului şi în practică se vorbeşte despre proprietatea literară şi artistică, proprietatea industrială etc. De aceea, aceste drepturi formează obiect distinct de cercetare al unei ramuri moderne a dreptului privat - dreptul de proprietate intelectuală.
Bibliografie: Corneliu Bârsan - Drept Civil. Drepturile reale principale
