Încetarea contractului de fiducie
| Comentarii |
|
încetarea contractului de fiducie, 1. Expirarea termenului 2. Realizarea scopului fiduciei 3. Denunţarea contractului 4. Renunţarea la fiducie 5. Insolvenţa fiduciarului 6. Efectele încetării contractului de fiducie
Codul civil reglementează mai multe cazuri specifice de încetare a contractului de fiducie. Acestea sunt: expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul, realizarea scopului fiduciei, denunţarea unilaterală, renunţarea la fiducie şi deschiderea procedurii insolvenţei împotriva fiduciarului.
1. Expirarea termenului
Potrivit dispoziţiilor art. 790 Noul Cod Civil, contractul de fiducie încetează prin împlinirea termenului pentru care s-a constituit. Norma legală nu aduce nimic nou faţă de cazul general de încetare a actelor juridice la împlinirea termenelor pentru care acestea au fost încheiate.
2. Realizarea scopului fiduciei
Acelaşi art. 790 prevede că fiducia încetează în cazul realizării scopului pentru care aceasta a fost instituită, când aceasta intervine mai înainte de împlinirea termenului contractului. Prin urmare, chiar dacă în contract se prevede o anumită durată determinată, acesta încetează la îndeplinirea scopului pentru care a fost creată fiducia. Am precizat că legea interzice constituirea unei liberalităţi indirecte
în favoarea beneficiarului, ceea ce înseamnă că fiducia poate lua naştere numai pentru stingerea unor datorii existente ale constituitorului faţă de beneficiar sau pentru crearea unor datorii ale beneficiarului faţă de constituitor; acordarea unui împrumut rambursabil alcătuit din contravaloarea fructelor încasate de către beneficiar.
Faţă de cele mai sus învederate, norma legală privind încetarea contractului la realizarea scopului pentru care a fost instituită fiducia îşi găseşte eficienţă când, spre exemplu, fiducia a fost creată în scopul plăţii unor datorii ale constituitorului către beneficiar. în concret, dacă fiducia a fost constituită pentru plata unei sume de bani pe care o datora constituitorul beneficiarului, contractul încetează în momentul în care beneficiarul încasează fructele fiduciei până la concurenţa sumelor datorate, şi aceasta, chiar dacă, potrivit legii, termenul pentru care a fost încheiat contractul nu s-a împlinit încă.
3. Denunţarea contractului
Normele referitoare la fiducie legiferează şi denunţarea ca mod de încetare a contractului de fiducie. Astfel, potrivit prevederilor art. 789, cât timp nu a fost acceptat de către beneficiar, contractul de fiducie poate fi denunţat unilateral de către constituitor. Legea nu prevede nici motivele pentru care constituitorul poate denunţa contractul şi nici obligaţia acordării unui termen de preaviz. Aceasta înseamnă că fiducia poate fi denunţată de către constituitor în orice moment al executării contractului, atâta vreme cât acesta nu a fost acceptat de către beneficiar, şi nu trebuie să justifice atitudinea lui de renunţare la contract, iar fiduciarul trebuie să se conformeze de îndată denunţării, atâta vreme cât legea nu instituie un termen de preaviz.
După acceptarea de către beneficiar, contractul nu mai poate fi denunţat de către constituitor decât cu acordul beneficiarului sau, în absenţa acestuia, cu autorizarea instanţei judecătoreşti. Se impune a fi reţinut că, nici de această dată, legea nu condiţionează denunţarea contractului de invocarea unor motive anume. Cu toate acestea, atâta vreme cât s-a stabilit scopul determinat al fiduciei, de exemplu stingerea unei obligaţii a constituitorului faţă de beneficiar, considerăm că în lipsa acordului beneficiarului, instanţa de judecată va trebui să aibă motive temeinice pentru a pronunţa încetarea contractului prin denunţare. Soluţia noastră se întemeiază pe forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, pacta sunt servanda.
Printre motivele temeinice pe care instanţa îşi poate fundamenta soluţia de încetare a contractului prin denunţare unilaterală de către constituitor, pot fi date ca exemple: stingerea obligaţiei constituitorului faţă de beneficiar ce a determinat încheierea contractului de fiducie prin plată sau prin compensaţie, remiterea de datorie din partea beneficiarului, survenirea unei cauze de nulitate sau a unei cauze de ineficacitate a raporturilor ce au stat la baza contractului de fiducie etc. De pildă, fiducia a fost creată pentru plata preţului pe care constituitorul îl datora dintr-un contract de vânzare-cumpărare iar, ulterior, acel contract a fost anulat, rezolvit sau desfiintat din orice alte cauze.
Aceasta înseamnă că, după acceptarea de către beneficiar, denunţarea nu trebuie să fie abuzivă din partea constituitorului, dar nici lipsită de cauză faţă de be
neficiar. Altfel, fiducia s-ar transforma într-o liberalitate indirectă, ipoteză sancţionată cu nulitatea absolută a contractului de fiducie.
4. Renunţarea la fiducie
Potrivit prevederilor art. 790 Noul Cod Civil, contractul de fiducie încetează în cazul în care toţi beneficiarii renunţă la fiducie, iar în contract nu s-a precizat cum vor continua raporturile fiduciare într-o asemenea situaţie.
Rezultă că, dacă în contractul de fiducie se stipulează modalitatea de continuare a raporturilor de fiducie în cazul renunţării beneficiarilor la fiducie, contractul nu încetează, ci îşi continuă existenţa în condiţiile stabilite în contract. De exemplu, în contract se prevede că, în caz de renunţare a beneficiarilor la fiducie, contractul se va executa în folosul constituitorului, în folosul comun al constituitorului şi al fiduciarului sau în folosul altui beneficiar. De asemenea, contractul încetează numai dacă toti beneficiarii renunţă la fiducie; dacă rămâne măcar un beneficiar care nu renunţă, contractul îşi va produce efectele faţă de acesta şi nu-şi va înceta existenta.
Potrivit aceluiaşi art. 790 Noul Cod Civil, declaraţiile de renunţare sunt suspuse aceloraşi formalităţi de înregistrare ca şi contractul de fiducie. Prin urmare, declaraţiile de renunţare vor fi înregistrate la organul fiscal competent, iar dacă în masa patrimonială fiduciară există şi drepturi reale imobiliare, declaraţiile de renunţare se vor înscrie şi la departamentul de specialitate al administraţiei locale din unitatea admi-nistrativ-teritorială din raza căruia se află imobilul sau, după caz, imobilele fiduciare. încetarea contractului de fiducie se produce la data finalizării formalităţilor de înregistrare pentru ultima declaraţie de renunţare (art. 790 alin. 2 teza finală).
5. Insolvenţa fiduciarului
în conformitate cu dispoziţiile art. 790 alin. 3 Noul Cod Civil, contractul de fiducie încetează şi în momentul în care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice. Rezultă că doar insolvenţa fiduciarului afectează contractul de fiducie, insolvenţa constituitorului sau insolvenţa beneficiarului nu produc consecinţe juridice asupra existenţei contractului de fiducie.
6. Efectele încetării contractului de fiducie
Reglementările fiduciei cuprind anumite reguli speciale referitoare la efectele încetării contractului de fiducie. Astfel, potrivit art. 791 Noul Cod Civil, când contractul de fiducie încetează, masa fiduciară existentă în acel moment se transmite la beneficiar, iar în absenţa acestuia, la constituitor.
Am făcut menţiunea în cele de mai sus că transferul drepturilor de creanţă şi transferul drepturilor reale mobiliare şi imobiliare nu se realizează în mod definitiv şi irevocabil de la constituitor către fiduciar. Mai mult, legea stabileşte o durată de maxim 33 de ani cu privire la contractul de fiducie. De asemenea, fiduciarul este obligat să exploateze fiducia în interesul persoanelor indicate în contract. Faţă de toate aceste considerente, la încetarea contractului, fiduciarul trebuie să restituie masa patrimonială fiduciară beneficiarului sau constituitorului, după caz. în lipsă de alte precizării în lege, patrimoniul fiduciar trebuie restituit indiferent de cauza încetării contractului de fiducie.
Restituirea masei fiduciare este supusă obligaţiei de plată a tuturor datoriilor fiduciare. în acest scop, art. 791 alin. 2 dispune „contopirea masei fiduciare în patrimoniul beneficiarului sau a constituitorului se va produce numai după plata datoriilor fiduciare”. Prin urmare, fiduciarul va trebui mai întâi să lichideze pasivul fiduciei şi apoi să transfere drepturile aferente fiduciei către beneficiar sau, în lipsă, către constituitor.
Legea nu prevede, însă, în virtutea lichidării patrimoniului fiduciar şi a statutului juridic al fiduciarului, acesta va trebui să lichideze şi activul fiduciei, în sensul că se va preocupa de valorificarea tuturor drepturilor dobândite pe parcursul executării contractului, inclusiv încasarea creanţelor de la terţi. Aceasta întrucât, aşa cum s-a văzut în cele de mai sus, în raporturile cu terţii, fiduciarul este considerat titularul drepturilor şi al obligaţiilor, ceea ce înseamnă că el va trebui să se preocupe de lichidarea fiduciei, atât cât priveşte pasivul, cât şi în ceea ce priveşte activul acesteia. Aceasta cu atât mai mult cu cât legea nu recunoaşte o acţiune directă constituitorului sau beneficiarului împotriva terţilor cu care a contractat fiduciarul.
