Încetarea contractului de asigurare
| Comentarii |
|
încetarea contractului de asigurare, Cazuri speciale de încetare a contractului de asigurare. Expirarea duratei contractului. Încetarea perioadei de asigurare. Survenirea cazului asigurat. Decesul asiguratului
Contractul de asigurare trebuie să prevadă momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului, menţiune care impune practic delimitarea între durata contractului de asigurare şi perioada de asigurare. Prin urmare, ca orice alt contract, şi contractul de asigurare încetează la data expirării duratei pentru care a fost încheiat.
Reglementările din domeniul asigurărilor consacră câteva cazuri speciale de încetare a contractului de asigurare.
Cazuri speciale de încetare a contractului de asigurare
Producerea riscului asigurat anterior încheierii contractului de asigurare sau imposibilitatea producerii acestuia
Un caz special de încetare a contractului de asigurare îl constituie producerea riscului asigurat înaintea începerii obligaţiei asigurătorului, precum şi imposibilitatea producerii acestuia după această dată.
în acest sens, art. 2205 alin. (1) noul cod civil dispune: „Contractul de asigurare se desfiinţează de drept în cazul în care, înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum şi dacă, după ce obligaţia menţionată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă”.
De reţinut că, potrivit textului de lege, producerea riscului asigurat înainte de începerea obligaţiei asigurătorului sau imposibilitatea producerii lui atrage încetarea de drept a contractului. Consecinţa ce decurge de aici este aceea că nu este necesară intervenţia instanţei de judecată care să o pronunţe, iar dacă totuşi aceasta este sesizată, de una din părţi, rolul ei se va rezuma la a constata intervenită rezilierea.
Nu se confundă producerea riscului asigurat înainte de începerea obligaţiei asigurătorului cu producerea lui după această dată. Efectele sunt total diferite: în prima situaţie contractul încetează, pe când cea dea doua dă naştere obligaţiei asigurătorului de a plăti indemnizaţia de asigurare. în alţi termeni, producerea riscului anterior încheierii asigurării, sau imposibilitatea producerii lui, determină încetarea poliţei de asigurare, iar survenirea riscului asigurat după încheierea asigurării atrage activarea poliţei şi obligarea asigurătorului la despăgubiri.
Pentru acest caz de încetare a contractului de asigurare ca urmare a producerii riscului asigurat înainte de începerea răspunderii asigurătorului sau a imposibilităţii producerii riscului, legiuitorul reglementează obligaţia asigurătorului de restituire a primelor plătite de către asiguratul în cauză. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2205
noul Cod Civil, atunci când asiguratul sau contractantul asigurării a plătit, fie şi parţial, prima de asigurare, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare.
Neplata primelor de asigurare
Un alt caz de reziliere a contractului de asigurare îl reprezintă neplata primelor de asigurare. Art. 2206 alin. (4) noul Cod Civil prevede că, dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă. Aşadar, rezilierea pentru neplata primei poate fi evitată, dar numai dacă este de acord asigurătorul.
în contractul de asigurare se poate stabili un termen în care, după împlinirea scadenţei, asiguratul să achite prima în mod valabil şi astfel contractul să nu înceteze. Termenul pe care asigurătorii îl acordă asiguraţilor pentru plata primelor peste scadenţă poartă denumirea de termen de păsuire şi este cuprins între 15 şi 30 de zile. în concret, dacă este specificat în contract că plata sumelor se face în rate iar scadenţa se stabileşte ca fiind 15 ale lunii şi se menţionează un termen de păsuire prin sintagma „asigurătorul primeşte ca valabilă prima de asigurare şi în termen de 15 zile de la expirarea scadenţei", sau expresii asemănătoare, contractul se menţine în vigoare dacă asiguratul achită sumele ce alcătuiesc conţinutul primei de asigurare. Principalul efect al unei astfel de clauze este acela că dacă riscul asigurat se produce după împlinirea scadenţei dar în termenul de păsuire, asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare, fiind încă în perioada de asigurare, având posibilitatea compensării primei ce i se datorează cu despăgubirile pe care trebuie să le plătească. în schimb, dacă nu există o astfel de clauză, producerea riscului asigurat exonerează asigurătorul de orice fel de obligaţie, acesta putând considera contractul ca fiind reziliat.
O altă soluţie de remediu a contractului de asigurare pentru neplata primelor de asigurare o constituie suspendarea efectelor juridice ale contractului de asigurare în cauză. Nimic nu împiedică părţile contractului de asigurare să stipuleze o clauză prin care să prevadă că neplata primelor atrage suspendarea contractului, iar nu rezilierea lui. O astfel de clauză are meritul de a salvgarda contractul de asigurare, desigur cu consecinţa juridică a decăderii debitorului din perioada de asigurare. Contractul de asigurare nu este reziliat, dar pe perioada suspendării asigurătorul este scutit de obligaţia de garanţie. Cu alte cuvinte, dacă în perioada de suspendare se produce riscul asigurat, asigurătorul nu este obligat la plata indemnizaţiei de asigurare. Efectele contractului de asigurare suspendat se vor relua după plata primelor de asigurare. Aşadar, în caz de suspendare, pentru reluarea raporturilor de asigurare nu este necesară încheierea unui nou contract, debitorul redobândind calitatea de asigurat prin simpla reluare a plăţii primelor de asigurare. Este posibil ca în contractul de asigurare să se prevadă o anumită perioadă de timp de la plata primelor după care contractul suspendat să-şi reia efectele în întregime, inclusiv cu obligaţia asigurătorului de despăgubire în caz de survenire a riscului asigurat. De asemenea, se poate prevedea ca pentru reactivarea efectelor contractului de asigurare, asiguratul să fie obligat la plata primelor restante şi eventual a unui supliment de primă.
Denunţarea contractului
Un alt caz de încetare este denunţarea contractului, reglementat în mod expres de art. 2209 noul Cod Civil, potrivit cu care, denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte.
Se observă că pentru a opera denunţarea nu se cere ca această menţiune să fie stipulată în contract, ea se va aplica în virtutea legii, dacă partea intenţionează acest lucru. Denunţarea poate fi invocată de oricare din părţile contractante, deoarece legea nu distinge în acest sens. Tot astfel, partea care uzează de acest mod de încetare a contractului de asigurare nu este obligată să motiveze atitudinea sa, adică nu trebuie să înfăţişeze sau să-i justifice celeilalte părţi hotărârea de denunţare. Singura cerinţă este notificarea, cu cel puţin 20 de zile înainte, a intenţiei de denunţare, adică acordarea acestui termen de preaviz. Sancţiunea nerespectării termenului de preaviz nu poate fi decât obligarea părţii în culpă la despăgubiri. Credem că, dacă în termenul de preaviz se produce riscul asigurat, în lipsă de stipulaţie contrară în contract, asigurătorul este obligat la plata indemnizaţiei de asigurare. Aceasta întrucât, pe perioada preavizului, contractul nu este suspendat, nici întrerupt, el producându-şi toate efectele specifice. Legea nu prevede, dar socotim că partea poate reveni asupra deciziei de denunţare şi astfel contractul este salvat, dacă bine înţeles şi cocontractantul este de acord.
Spre deosebire de dreptul comun’, denunţarea contractului de asigurare nu impune nici condiţia ca acesta să fie fără termen. Ca atare, asigurarea se poate denunţa chiar dacă este menţionată durata contractului şi perioada de asigurare.
în ceea ce priveşte forma denunţării, normele legale nu cuprind reguli speciale, ceea ce înseamnă că denunţarea poate fi făcută prin orice mijloace, importantă fiind voinţa neîndoielnică de denunţare şi informarea părţii cocontractante în legătură cu acest mod de încetare a contractului. Fiind un drept recunoscut de lege părţilor contractului de asigurare, exercitarea lui nu îndreptăţeşte cocontractantul la plata daunelor interne (qui suo iure utitur neminem leadet).
Desigur că asigurarea încetează şi prin acordul de voinţă al ambelor părţi, tot astfel cum ia şi fiinţă, în virtutea principiului mutus consensus mutus dissensus. Când contractul de asigurare încetează ca efect al voinţei ambelor părţi, nu mai este necesar termenul de preaviz, întrucât această condiţie se cere doar în caz de denunţare.
Expirarea duratei contractului
Contractul de asigurare se încheie pentru o anumită perioadă de timp. Se înţelege că la data expirării perioadei pentru care a fost încheiat, contractul de asigurare încetează. Ca orice alt contract, contractul de asigurare încetează la expirarea
duratei sale, fără să fie necesară îndeplinirea vreunei formalităţi din partea societăţii de asigurare sau din partea asiguratului. Reglementările din domeniul asigurărilor nu prevăd în mod expres, dar considerăm că nu există impedimente ca părţile să convină prelungirea contractului de asigurare şi după expirarea duratei pentru care a fost încheiat’. Bunăoară, se poate stipula că la expirarea duratei, dacă asiguratul continuă plata primelor de asigurare, contractul de asigurare se prelungeşte automat. Prelungirea contractului de asigurare în astfel de condiţii poate fi pentru o perioadă echivalentă celei expirate sau pentru o perioadă nedeterminată. în toate cazurile însă, dacă nu se prevede nimic în contract, acesta încetează la data expirării perioadei pentru care a fost încheiat.
Încetarea perioadei de asigurare
încetarea perioadei de asigurare nu se confundă cu încetarea contractului de asigurare. Este posibil să existe contract de asigurare valabil încheiat, dar cu toate acestea să nu fi început perioada de asigurare sau asiguratul să fie decăzut din perioada de asigurare datorită faptului că nu a început obligaţia asigurătorului de garanţie a plăţii indemnizaţiei pentru survenirea evenimentului asigurat. O astfel de posibilitate rezultă chiar din cuprinsul art. 2201 noul Cod Civil care dispune că în contractul de asigurare trebuie să fie prevăzut momentul începerii şi cel al încetării, răspunderii asigurătorului. Desigur că, expresia „momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului” de care face vorbire norma legală echivalează cu perioada de asigurare.
Pentru asigurat, important este, nu să aibă un contract de asigurare valabil încheiat, cât să fie cuprins în perioada de asigurare, adică răspunderea asigurătorului să opereze cu toate efectele sale juridice. O situaţie în care există contract de asigurare dar nu suntem în prezenţa perioadei de asigurare o întâlnim în cazul suspendării efectelor contractului de asigurare datorită neplăţii primelor de asigurare de către persoana asigurată. Nu este începută perioada de asigurare nici în cazul asigurărilor supuse termenului suspensiv. De pildă, se încheie un contract de asigurare asupra unui bun ce urmează a fi exploatat în regim de leasing, dar se stipulează că răspunderea asigurătorului începe din momentul efectuării recepţiei făcute între furnizorul bunului şi locatarul utilizator din contractul de leasing.
Principala consecinţă ce decurge din neînceperea perioadei de asigurare sau încetarea acesteia o constituie inexistenţa obligaţiei de despăgubire a asigurătorului pe această perioadă în caz de survenire a riscului asigurat.
în consecinţă, încetarea perioadei de asigurare nu atrage încetarea contractului de asigurare dacă părţile au stipulat alternative de salvgardare a contractului, dar acesta nu-şi produce toate efectele specifice, cel mai importat efect juridic inactiv fiind cel al obligaţiei de răspundere a asigurătorului.
Survenirea cazului asigurat
Survenirea cazului asigurat nu constituie cauză de încetare a contractului. Scopul încheierii contractului de asigurare îl constituie atragerea răspunderii asigurăto
rului prin plata despăgubirilor produsă de survenirea evenimentului asigurat. Aşadar, survenirea cazului sau riscului asigurat nu încetează contractul de asigurare, ci declanşează obligaţia asigurătorului de plată a despăgubirilor.
Prin urmare, chiar dacă se produce riscul asigurat, contractul de asigurare continuă să-şi producă efectele sale specifice. Ba mai mult, în perioada de asigurare, asigurătorul va acoperi pagubele indiferent de câte ori survine evenimentul asigurat. Aceasta întrucât asigurarea este limitată de perioada de asigurare şi riscurile asigurate, iar nu de numărul repetării acestora.
Decesul asiguratului
Decesul asiguratului nu produce aceleaşi consecinţe juridice în toate contractele de asigurare.
în asigurările de persoane, riscul decesului determină încetarea contractului de asigurare. Neîndoielnic, decesul creează obligaţia asigurătorului de plată a indemnizaţiei de asigurare către beneficiarul asigurării ori moştenitorii asiguratului, după caz. Dar contractul de asigurare încetează deoarece asigurarea rămâne fără obiect.
în ceea ce priveşte asigurarea de bunuri, decesul asiguratului atrage încetarea contractului de asigurare, pentru că dispare interesul în asigurare. Moştenitorii asiguratului decedat pot continua raporturile de asigurare, deoarece prin deschiderea moştenirii dobândesc o dată cu patrimoniul şi interes în asigurare. Desigur că moştenitorii au posibilitatea încheierii unui nou contract de asigurare asupra bunului în cauză sau chiar asupra întregii moşteniri în condiţiile negociate cu societatea de asigurare.
Efectele juridice ale decesului asiguratului din contractul de asigurare de răspundere civilă se împart în două categorii, în funcţie de obiectul asigurării. Astfel, trebuie să distingem asigurările de răspundere civilă cauzată de folosirea unor bunuri de asigurarea care priveşte exercitarea unei profesii sau desfăşurarea unei activităţi pentru care există obligaţia încheierii contractului de asigurare. Dacă asigurarea de răspundere civilă poartă asupra bunului, moartea asiguratului nu atrage încetarea contractului de asigurare, deoarece o astfel de asigurare nu are caracter intuitu personae. De exemplu, în cazul asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, moartea asiguratului nu atrage încetarea contractului de asigurare. Aceasta deoarece obligaţia asigurării este în virtutea folosinţei autovehiculului şi al evitării producerilor de consecinţe nefaste terţilor păgubiţi. Este adevărat că pentru această categorie de asigurări legea face vorbire de proprietarul autovehiculului dar la fel de bine asigurarea poate fi încheiată şi de utilizatorul acestuia. Legea se preocupă mai mult de obligaţia existenţei unei asigurări de răspundere civilă pentru accidente produse de autovehicule în sensul că în lipsa unei astfel de asigurări autovehiculul nu poate circula, şi mai puţin de persoana care încheie efectiv asigurarea şi eventual face plata primelor de asigurare. Asigurarea astfel încheiată rămâne valabilă până la expirarea duratei prevăzute în contract. înseamnă că dacă autovehiculul sau alt bun asigurat pentru răspundere civilă produce un prejudiciu terţului păgubit, moartea asiguratului nu absolvă asigurătorul de obligaţia acordării despăgubirilor.
Alta este situaţia în cazul asigurărilor care privesc exercitarea anumitor profesii sau activităţi pentru care legea impune sau asiguratul de bună voie încheie un
contract de asigurare de răspundere civilă. Am făcut menţiunea în cele anterioare că există diferite profesii a căror exercitare obligă la încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă. Avem în vedere de pildă asigurarea managerilor societăţilor comerciale, asigurarea practicienilor în insolvenţă, asigurarea avocaţilor, asigurarea medicilor, farmaciştilor şi altor furnizori de servicii medicale etc., în care moartea asiguratului atrage şi încetarea contractului de asigurare. Aceasta întrucât astfel de asigurări capătă caracter intuitu personae şi pierderea calităţii determină şi încetarea contractului de asigurare. Aşadar, moartea avocatului sau practicianului în insolvenţă, spre exemplu, atrage şi încetarea contractului de asigurare de răspundere civilă.
Desigur că asigurările de malpraxis încetează şi prin pierderea calităţii sau profesiei pentru care a fost încheiată asigurarea. Bunăoară, dacă managerul societăţii comerciale a fost revocat din funcţie, contractul de asigurare de răspundere civilă rămâne fără obiect, deoarece astfel de asigurări acoperă doar prejudiciile produse în legătură cu exercitarea profesiei sau activităţii pentru care s-a încheiat, iar nu pentru orice fel de prejudicii produse terţilor. Şi în astfel de situaţii, prin ipoteză, riscul asigurat nu se mai poate produce atâta vreme cât asiguratul şi-a pierdut dreptul de a exercita profesia sau activitatea pentru care s-a încheiat asigurarea.
Putem spune că în astfel de situaţii sunt îndeplinite cerinţele reglementate de art. 2205 noul Cod Civil, care dispune că, în cazul în care după începerea obligaţiei asigurătorului, producerea riscului a devenit imposibilă, contractul se desfiinţează de drept, iar în eventualitatea în care asiguratul sau contractantul asigurării a plătit toată prima sau o parte din ea, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare.
