Indiviziune
| Comentarii |
|
indiviziune, modalitate a patrimoniului care, aparţinând în comun mai multor persoane, are ca obiect o universalitate nedivizată de bunuri, în mod obişnuit, starea de i. izvorăşte din succesiune, dar ea nu reprezintă o stare juridică exclusivă a succesiunii; ea poate izvorî şi direct din lege sau dintr-o convenţie, după cum apare ca un efect al desfacerii căsătoriei (prilej cu care comunitatea devălmaşă a soţilor se transformă într-o i.) sau, în fine, poate apărea şi ca urmare a prescripţiei achizitive, ce profită în comun mai multor persoane. Se caracterizează, la fel ca proprietatea comună pe cote-părţi, prin aceea că asupra lucrurilor ce aparţin mai multor persoane, fiecare coindivizar are o cotă-parte abstractă din drept, şi nu o porţiune exclusivă, determinată material, din lucrurile respective; nu se identifică totuşi cu proprietatea comună pe cote-părţi (care are ca obiect un bun individual determinat şi reprezintă o modalitate a dreptului de proprietate).
INDIVIZIUNE, modalitate a patrimoniului care, aparţinând în comun mai multor persoane, are ca obiect o universalitate nedivizată de bunuri. în mod obişnuit, starea de indiviziune izvorăşte din succesiune, dar ea nu reprezintă o stare juridică specifică exclusiv succesiunii: poate izvorî şi direct din lege sau dintr-o convenţie, după cum poate apărea ca un efect al desfacerii căsătoriei (prilej cu care comunitatea devălmaşă a soţilor se transformă într-o indiviziune) sau, în fine, poate să apară şi ca urmare a prescripţiei achizitive ce profită în comun mai multor persoane. Se caracterizează la fel ca proprietatea comună pe cote-părţi prin aceea că asupra lucrurilor ce aparţin mai multor persoane, fiecare coindivizar are o cotă-parte abstractă din drept şi nu o porţiune exclusivă, determinată materialmente, din lucrurile respective; nu se identifică totuşi cu proprietatea comună pe cote-părţi (care are ca obiect un bun individual determinat şi reprezintă o modalitate a dreptului de proprietate).
