Contribuţie socială
Comentarii |
|
contribuţie socială, definiție: orice contribuţie care trebuie plătită, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru asigurări publice de şomaj, asigurări de sănătate sau asigurări sociale.
Contribuţiile sociale sunt reglementate de art. 2962-art. 29620 din Codul Fiscal.
Codul fiscal reglementează aceste contribuţii în funcţie de două criterii:
- natura venitului (caracterul său profesional ori ocazional, inclusiv situaţia lipsei veniturilor) şi bugetul destinatar.
Distingem astfel: contribuţii la bugetul asigurărilor sociale: pensii şi alte drepturi; contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate; contribuţii la bugetul asigurărilor de şomaj; contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, diferenţiată în funcţie de clasa de risc, datorată de angajator; contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de angajator.
Distingem în egală măsură trei ipoteze: contribuţii sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din salarii, venituri asimilate salariilor şi venituri din pensii, precum şi persoanele aflate sub protecţia sau în custodia statului; contribuţii sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri impozabile din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, precum şi din asocieri fără personalitate juridică (art. 296-296C. fisc.); contribuţia de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care realizează alte venituri, precum şi persoanele care nu realizează venituri.
Sistemul de evidenţiere şi colectare a contribuţiilor este similar celui privind impozitele directe, predominant reţinere la sursă şi, în subsidiar, colectarea în persoana proprie. Cele două contribuţii speciale la fondul privind accidentele de muncă şi la fondul de garantare a creanţelor salariale sunt aferente doar veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate şi datorate de angajator, în nume propriu.