Dreptul bugetar
| Comentarii |
|
dreptul bugetar, definiţie - dreptul bugetar reprezintă ansamblul normelor juridice, reglementând competenţe şi proceduri în procesul de elaborare, aprobare, execuţie şi încheiere a exerciţiului bugetar central, local, a fondurilor speciale şi comunitar.
Cadrul legal și obiectul dreptului bugetar
Reglementarea legală a dreptului bugetar este reprezentată de Legea nr. 500/2002 privind finanţelor publice, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi TFUE, precum şi o serie de reglementări speciale.
Dreptul bugetar reglementează conţinutul bugetului şi etapele procedurii bugetare. Bugetul conţine două componente: venituri şi cheltuieli structurate într-un mod specific, indicat de lege. Procedura bugetară include patru etape, indiferent de nivelul de acţiune: elaborarea bugetului, aprobarea bugetului, execuţia bugetară şi controlul execuţiei bugetare"!.
Subiectele raportului de drept bugetar sunt diferite în funcţie de etapele procedurii bugetare şi de bugetul în cauză.
(1) în etapa de elaborare a bugetului, raporturile juridice se stabilesc între stat reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) ori Uniune reprezentată de Comisie şi ordonatorii de credite (ministru, director, primar, preşedinte consiliu judeţean, instituţii europene). Aceste raporturi juridice, cu pronunţat caracter administrativ, sunt raporturi decurgând din structura aparatului administrativ central, local ori european.
(2) In etapa de aprobare a bugetului, raporturile juridice se stabilesc între puterea legislativă: Parlament, consiliu local, consiliu judeţean, Consiliu General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi puterea executivă: Guvern (şi ordonatorii subordonaţi), primar, preşedinte consiliu judeţean, Primar general al Municipiului Bucureşti (PGMB). La nivelul Uniunii, etapele elaborare şi aprobare sunt mai puţin delimitate ca în dreptul naţional şi implică cele trei instituţii fundamentale: Comisia, Consiliul şi Parlamentul.
(3) în etapa de execuţie bugetară, raporturile juridice se stabilesc între instituţia publică (fiind subiecte de drept orice instituţie publică, care utilizează resurse publice) şi persoanele care beneficiază de cheltuieli publice. O persoană de drept privat (fizică sau juridică ori altă entitate) participă la raporturi juridice pentru execuţie bugetară în două ipoteze: fie ca prestator remunerat al serviciului public (o societate comercială care execută un contract administrativ de lucrări, un medic salariat etc.), fie ca beneficiar cu titlu eminamente gratuit al respectivului serviciu public (un student, un pacient, un pieton etc.). O serie de raporturi bugetare se stabilesc în ierarhia autorităţilor administrative, privind modul de repartizare şi de cheltuire a creditelor bugetare.
(4) în etapa de control a exerciţiului bugetar, raporturile juridice se stabilesc între puterea legislativă: Parlament, consiliu local, consiliu judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi puterea executivă: Guvern, primar, preşedinte consiliu gudeţean, Primarul general al Municipiului Bucureşti. Procedura bugetară fiind guvernată de normele generale de drept administrativ, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, orice persoană ale cărei drepturi ori interese legitime au fost lezate printr-un act administrativ ori prin refuzul de a emite un act se poate adresa instanţei pentru a se realiza controlul de legalitate.
Conţinutul raportului de drept bugetar reuneşte drepturile şi obligaţiile corelative, ce revin subiectelor de drept în procedura bugetară.
Raportul de drept bugetar include drepturile şi obligaţiile autorităţilor publice ori ale altor subiecţi implicaţi în gestiunea fondurilor publice. Distingem o categorie de raporturi juridice interne şi o categorie de raporturi juridice externe. Raporturile juridice interne, structurate pe sistemul de organizare a autorităţilor centrale, locale, deconcentrate, europene privesc modul de repartizare şi utilizare a resurselor publice. Raporturile juridice externe sunt raporturi de drept administrativ, cu suport în dreptul constituţional, prin care resursele publice sunt utilizate în favoarea unor beneficiari. Com-
ponenta bugetară priveşte mai degrabă raporturile juridice interne, însă efectul direct al utilizării unei resurse publice se concretizează faţă de persoana beneficiară. Drepturile şi obligaţiile acesteia sunt guvernate de norme din alte ramuri de drept, însă includ şi o dimensiune bugetară: plata unei pensii, şcolarizarea unui copil, spitalizarea unui bolnav etc.
în redactarea Legii nr. 500/2002 şi a Legii nr. 273/2006, principalul actor al procedurii bugetare este ordonatorul de credite. Acestuia îi revin o serie de drepturi şi obligaţii specifice, în cadrul obligaţiei generice de respectare a procedurii bugetare legale [art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002]: a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare; b) realizarea veniturilor; c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare; d) integritatea bunurilor încredinţate institutiei etc.
Rolul de coordonator al întregii proceduri bugetare revine Ministerului Finanţelor Publice, care exercită prerogative proprii [art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002].
Drepturi şi obligaţii specifice au şi autorităţile reprezentând puterea legislativă: Parlamentul, consiliile locale şi consiliile judeţene şi Curtea de Conturi, ca instituţii ce autorizează şi verifică conformitatea procedurii bugetare.
