Locuința de intervenție

locuința de intervenție, locuință destinată cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența sa permanentă sau, în caz de urgență, în cadrul unității economice [art. 2 lit. e) din Legea nr. 114/1996].

Locuința de intervenție prezintă anumite particularități, în raport de locuințele de serviciu, deoarece:

- ea este destinată personalului unității economice sau bugetare, care prin contractul de muncă îndeplinește activități sau funcții care implică prezența permanentă, în caz de urgență;

- trebuie să fie realizată odată cu obiectivul de investiție și să fie amplasată în incinta acestuia sau în imediata apropiere, ca o cerință pentru persoanele care o ocupă de a-și putea îndeplini cu promptitudine atribuțiile ce îi revin în caz de urgență.

Închirierea acestor locuințe se face în considerarea contractului de muncă și a funcției, care presupune existența unor atribuții de serviciu ce necesită prezența permanentă pentru intervenția promptă în caz de urgență, în cadrul unității economice.

Încetarea contractului de muncă atrage după sine încetarea contractului de închiriere și considerăm că aceleași consecințe apar și atunci când contractul de muncă subzistă, dar acesta a fost modificat, în sensul schimbării felului muncii, care nu mai presupune prezența permanentă a salariatului pentru a interveni în caz de urgență.

Locuințele de intervenție urmează regimul juridic al locuințelor de serviciu, cu singura rezervă că locuințele de intervenție nu pot fi vândute chiriașilor.

Față de măsura includerii locuințelor de serviciu în categoria locuințelor de intervenție prin hotărârea consiliului de administrație al unităților economice sau bugetare, în scopul de a obstrucționa dreptul la cumpărare a chiriașului, instanța supremă a intervenit corectând acest abuz, în sensul că, în toate cazurile, instanțelor judecătorești le revine atribuția de a cenzura, la cererea chiriașilor interesați, actele de trecere în categoria locuințelor de intervenție a suprafețelor locative construite din fondurile unităților economice sau bugetare.

Practica instanței supreme a stabilit și criteriile ce trebuiesc avute în vedere în calificarea locuinței ca fiind de intervenție:

- primul criteriu de ordin subiectiv constă în destinația dată locuinței, aceea de a servi personalului unităților economice sau bugetare, care conform contractului de muncă îndeplinește activități sau funcții ce necesită permanența sa în caz de urgență, în cadrul unității economice;

- cel de-al doilea criteriu este un criteriu obiectiv, legat de amplasarea locuinței în incinta obiectivului de investiție sau în imediata lui apropiere.

Față de finalitatea închirierii acestor categorii de locuințe amplasate în incinta sau în imediata vecinătate a unității economice sau bugetare, aceea de intervenție în caz de urgență, logic ele nu pot fi subînchiriate și cesionate.

În privința locuințelor de serviciu și de intervenție nu pot opera prevederile art. 322-324 C. civ.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Locuința de intervenție