Mandatul european de arestare
| Comentarii |
|
mandatul european de arestare, în cadrul cooperării judiciare internaţionale în materie penală, un loc important îl deţine emiterea mandatului european de arestare. în legătură cu această instituţie
juridică, Uniunea Europeană a înţeles să emită norme care sunt obligatorii şi pentru statul nostru. De fapt, amploarea fenomenului criminalităţii transnaţionale, evidenţiată prin apariţia unor forme noi şi complexe de manifestare, reclamă ca acquis-ul în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală să se afle într-o continuă evoluţie, prin adoptarea unor răspunsuri rapide şi pe măsura complexităţii fenomenului. Criminalitatea organizată nu trebuie să profite de noua dimensiune a Europei, de noua construcţie europeană, de faptul că au dispărut frontierele interne, ci ea trebuie stopată prin măsuri ce oferă un grad ridicat de protecţie cetăţenilor europeni. într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.
Mandatul european de arestare constituie prima măsură concretă în aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor penale, din care Consiliul European de la Tampere a decis să facă piatra unghiulară a cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene1').
Mandatul european de arestare este denumit şi .cheia de boltă" a cooperării judiciare şi reprezintă o cerere emisă de către o autoritate judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene, cu scopul arestării unei persoane într-un alt stat membru ori al transferării ei de către primul stat membru, în scopul urmăririi ori executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Mecanismul care stă la baza emiterii acestui mandat european de arestare este fundamentat pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti.
Mandatul european de arestare se distinge de mandatul de arestare preventivă din dreptul intern. Mandatul european de arestare este o decizie judiciară ce se întemeiază pe un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei, emis în condiţiile legii interne, dar numai în condiţiile în care un mandat de arestare preventivă sau de executare nu poate fi dus la îndeplinire în ţara emitentă, deoarece persoana în cauză se refugiază pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene.
Dispoziţiile privind mandatul european de arestare sunt cuprinse în art. 84-122 din Titlul III al Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, prin care a fost transpusă în legislaţia română Decizia-cadru nr. 2002/584/ JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre. Dispoziţiile legale interne privind transpunerea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI au intrat în vigoare de la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv la 1 ianuarie 2007.
în cele ce urmează, vom prezenta declaraţiile notificate de România. în baza dispoziţiilor pertinente ale legislaţiei sale, Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene în contextul aplicării mandatului european de arestare in referire la Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene.
Declaraţie în temeiul art. 6 (3):
a) Autorităţi judiciare române emitente
România desemnează instanţele sale judecătoreşti ca autorităţi competente să emită un mandat european de arestare, atât în vederea urmăririi penale, cât şi în vederea judecării sau a executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Instanţa competentă să emită un mandat european de arestare este cea căreia îi revine competenţa de a dispune arestarea preventivă a persoanei urmărite sau cea care a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, după caz.
b) Autorităţi judiciare române de executare
România desemnează curţile de apel ca autorităţi judiciare competente să execute un mandat european de arestare emis de o autoritate judiciară din alt stat membru al Uniunii Europene.
în România există 15 curţi de apel. executarea unui mandat european de arestare fiind dată în competenţa curţii de apel în circumscripţia căreia este localizată persoana urmărită.
Declaraţie în temeiul art. 7:
Autoritatea centrală desemnată de România să asiste autorităţile judiciare este Ministerul Justiţiei.
Autoritatea centrală este competentă să primească un mandat european de arestare emis de o autoritate judiciară dintr-un al stat membru al Uniunii Europene şi să îl transmită autorităţii judiciare române de executare, în cazul în care autoritatea judiciară emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare române de executare.
Autoritatea centrală este competentă să transmită un mandat european de arestare emis de o autoritate judiciară română, dacă aceasta nu îl poate transmite direct autorităţii judiciare de executare străine sau când statul membru de executare a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiţiei.
De asemenea, autoritatea centrală primeşte o copie a fiecărui mandat european de arestare emis sau executat de autorităţile judiciare române şi îndeplineşte orice atribuţie menită a asista şi sprijini autorităţile judiciare române în legătură cu un mandat european de arestare.
Declaraţie în temeiul art. 8 (2):
Un mandat european de arestare transmis spre executare autorităţilor române trebuie tradus în limba română sau în una dintre limbile engleză şi franceză.
Declaraţie în temeiul art. 25 (2):
România desemnează Ministerul Justiţiei ca autoritate competentă să primească cererile de tranzit şi documentele în susţinerea acestora, precum şi pentru orice altă corespondenţă oficială referitoare la cererile de tranzit.
Declaraţie în temeiul art. 27 (1):
România declară că, în relaţia cu acele state membre care au transmis o notificare în acelaşi sens Secretariatului General al Consiliului, consimţământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea sau deţinerea unei persoane pentru alte fapte săvârşite anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezumă, cu excepţia cazului în care autoritatea judiciară română de executare dispune altfel prin hotărârea de predare.
Declaraţie în temeiul art. 28 (1):
România declară că, în relaţia cu acele state membre care au transmis o notificare în acelaşi sens Secretariatului General al Consiliului, se prezumă consimţământul la predarea ulterioară către un alt stat membru, cu excepţia cazului în care autoritatea judiciară română de executare dispune altfel prin hotărârea de predare.
Mandatul european de arestare cuprinde următoarele date (art. 86 din Legea nr. 302/2004):
- identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate:
- denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente:
- indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi 96 din Legea nr. 302/2004;
- natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 96 din Legea nr. 302/2004;
- o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;
- pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită;
- dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii.
Curţile de apel sunt autorităţile desemnate în executarea unui mandat european de arestare emis de un alt stat membru.
Conform art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este emis:
a) în faza de urmărire penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi desemnat de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, din oficiu sau la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate;
b) în faza de judecată, de către judecătorul desemnat de preşedintele primei instanţe, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre executare mandatul de arestare preventivă sau hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate;
c) în faza de executare, de către judecătorul desemnat de preşedintele instanţei de executare, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate.
