Moțiunile Parlamentului

 

moțiunile Parlamentului, în Constituţia României sunt reglementate două feluri de moţiuni: moţiunile simple şi moţiunile de cenzură.

Potrivit art. 112 alin. (2) din Constituţie, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să îşi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Moţiunea simplă se adoptă la nivelul fiecărei Camere, spre deosebire de moţiunea de cenzură, care exprimă voinţa întregului Parlament.

Moţiunea de cenzură este reglementată în art. 113 din Constituţie, în care se precizează că cele două Camere, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit art. 114 din Constituţie.

Acest articol arată că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile art. 113 din Constituţie.

Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Moțiunile Parlamentului