Natura juridică a contractului colectiv de muncă
| Comentarii |
|
natura juridică a contractului colectiv de muncă, evoluția regimului juridic al contractelor colective de muncă a avut un parcurs tumultos, influențat de realitățile politice, economice și juridice ale vremurilor. Într-o primă fază, contractelor colective de muncă li s-a refuzat afirmarea între instituțiile de drept românesc. Ca atare, contractele colective erau anulate în instanță pentru vicierea consimțământului patronilor.
Odată cu recunoașterea sa, și până la dobândirea regimului de veritabil izvor de drept, au existat unele teorii conform cărora contractul colectiv de muncă reprezenta o sumă a contractelor individuale. În virtutea acestei teorii, se nega rolul contractelor colective care, în acest context, nu s-ar fi aplicat decât pentru salariații care le-au semnat și nicidecum pentru întreaga unitate și pentru salariații care se angajau ulterior. Evident că modificarea contractelor colective nu se putea face decât de părțile semnatare, astfel încât situația salariaților nu era îmbunătățită cu nimic odată cu semnarea acestor contracte.
O altă serie de teorii se refereau la rolul sindicatelor în negocierea și ulterior executarea contractelor colective de muncă. În această optică, se considera că sindicatele au rol doar de mandatar pentru salariați în vederea semnării contractului colectiv de muncă, iar în cazul ivirii unui diferend pe parcursul executării contractului, acesta trebuia să fie tranșat între patron și salariați în mod individual. Asemănător acestei teorii, respectiv a sindicatului mandatar, s-a afirmat că sindicatul semnează contractul colectiv în virtutea unei gestiuni de afaceri, nemaiavând ulterior niciun rol în ceea ce privește executarea contractului colectiv.
În perioada interbelică, îndeosebi după 1929, a început să se contureze regimul juridic al contractelor colective de muncă, atât prin prevederi legislative, cât și prin doctrină, afirmându-se referitor la contractul colectiv de muncă faptul că „este un act legislativ, o convenție-lege, care stabilește o regulă generală de drept, căreia trebuie să i se supună toți aceia care lucrează în întreprinderile vizate”.
În doctrina juridică dinainte de 1989 s-a formulat opinia conform căreia contractul colectiv de muncă ar fi „un act sui generis care are un triplu caracter: document moral-politic, act juridic (contract), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și, în sfârșit, izvor de drept, fiind, sub acest ultim aspect, o normă convențională”. Tot în acea perioadă, a început să se contureze și accepțiunea actuală a regimului juridic al contractului colectiv de muncă, afirmându-se următoarele: „astfel, contractul colectiv de muncă este o instituție juridică complexă, având atât caracter obligațional, al unei convenții, izvor de obligații și drepturi subiective, cât și caracter normativ, al unui izvor specific al dreptului muncii”.
În prezent, natura juridică a contractului colectiv de muncă îmbracă o structură dihotomică: pe de o parte, ca orice contract, și contractul colectiv de muncă este de natură convențională, iar pe de altă parte, datorită particularităților sale, contractul colectiv are și o natură normativă, fiind un veritabil izvor de drept, producând efecte precum normele de drept public. În doctrină, se apreciază că se poate vorbi despre calitatea de izvor de drept a contractului colectiv de muncă, deoarece acesta întrunește următoarele condiții:
a) este general, deoarece se adresează tuturor salariaților și angajatorilor care intră sub incidența contractului, destinatarii dispozițiilor contractuale nefiind circumstanțial ca în cazul celorlalte contracte;
b) este permanent, în sensul că se aplică de fiecare dată când este cazul în perioada valabilității sale, nefiind vorba despre o aplicabilitate circumscrisă unui număr maxim de aplicări;
c) este obligatoriu: obligativitatea contractului colectiv de muncă nu rezidă în încheierea acestuia, deoarece legea nu obligă la încheierea contractelor colective de muncă, ci doar la negociere
colectivă în unitățile unde sunt cel puțin 21 de salariați, ci în faptul că, odată încheiat, contractul colectiv de muncă produce efecte precum un act normativ, atât pentru destinatarii săi, cât și pentru terți și pentru instanțele de judecată.
Din calitatea de izvor de drept a contractelor colective de muncă rezultă o serie de consecințe juridice. Cu privire la relația contractelor colective de muncă încheiate pe mai multe niveluri, există obligația de conformare a contractelor colective încheiate la nivel inferior cu dispozițiile contractelor colective încheiate la nivelurile superioare. De exemplu, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate trebuie să conțină dispoziții concordante cu prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv contractul colectiv aplicabil la nivel de grup de unități, din care face parte și unitatea respectivă și cel de la nivel de sector de activitate. Cu alte cuvinte, prevederile contractelor colective de muncă de la nivel superior, sub aspectul drepturilor, reprezintă o bază minimală de pornire a negocierii colective pentru încheierea contractelor colective de la nivelurile inferioare, iar sub aspectul obligațiilor, un nivel maxim, fapt care le justifică regimul juridic de izvoare de drept. De altfel, instanțele de judecată au stabilit următoarele: „chiar dacă în contractul colectiv la nivel de unitate nu s-au prevăzut compensații bănești pentru concediere colectivă, reclamantul este îndreptățit să primească astfel de compensații, în temeiul art. 78 din CCM unic la nivel de ramură de comerț, ramură din care face parte și pârâta”.
Referindu-se la forța obligatorie a dispozițiilor contractelor colective de muncă și caracterul de izvor de drept al acestora, Curtea de Apel Alba lulia, prin sentința nr. 1421/2004, a stabilit că „atunci când în contractele colective de muncă încheiate între patronat și sindicate sunt prevăzute clauze ce reglementează criteriile de selecție a personalului în cazul concedierilor colective, acestea au un caracter obligatoriu. Nerespectarea acestor clauze atrage nulitatea deciziilor de concediere emise cu privire la persoanele care beneficiau de protecția normelor de selecție. Dreptul angajatului concediat de a beneficia de ajutor de șomaj, plăți compensatorii ori alte facilități materiale nu prezintă relevanță sub aspectul legalității măsurii concedierii”. Natura juridică a contractului colectiv de muncă, în special în ceea ce privește calitatea de izvor de drept, este consacrată și recunoscută, așadar, și pe cale jurisprudențială.
S-a afirmat într-un mod judicios că aplicabilitatea caracterului normativ este valabilă și pentru contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, chiar dacă sfera destinatarilor cărora se adresează acestea este mai redusă. În fapt, este vorba tot despre reguli generale care se aplică tuturor salariaților, dar și patronului, fiind izvoare de drept și pentru contractele individuale de muncă.
