Negocierea colectivă și contractele colective de muncă în Japonia
| Comentarii |
|
negocierea colectivă și contractele colective de muncă în Japonia, 1. Dreptul la negociere colectivă 2. Negocierea contractelor colective de muncă 3. Reprezentativitatea părților 4. Calitatea de izvor de drept a contractelor colective de muncă 5. Nivelurile la care se încheie contractele colective de muncă 6. Durata contractelor colective de muncă 7. Forma, înregistrarea și publicitatea contractelor colective de muncă 8. Conținutul contractelor colective de muncă 9. Executarea și extinderea contractelor colective de muncă 10. Modificarea, suspendarea, încetarea contractelor colective de muncă 11. Negocierea colectivă în sectorul public și pentru funcționarii publici
1. Dreptul la negociere colectivă
Dreptul la negociere colectivă este consacrat în mod expres pe cale constituțională, Constituția Japoniei stabilind la art. 28 că „dreptul muncitorilor la o organizare unitară, la negociere și la acțiuni colective este garantat". Un alt act legislativ important în materie este și Legea sindicatelor adoptată în anul 1946.
2. Negocierea contractelor colective de muncă
Articolul 14 din Legea sindicatelor stabilește dreptul partenerilor sociali de a încheia contracte colective de muncă în domeniile permise de lege. Un aspect caracteristic Japoniei în materia negocierii colective este tradiționala negociere salarială desfășurată în fiecare an, care poartă denumirea de shunto sau ofensiva de primăvară. Începând cu anul 1940, în fiecare primăvară, respectiv în luna martie, după un calendar stabilit de către organizațiile sindicale și patronale, se desfășoară negocierile în materie de salarizare între partenerii sociali. Acest obicei, devenit o tradiție pentru poporul nipon, s-a consolidat de-a lungul timpului, deși în ultimii ani, în domenii precum industria electronică sau în cea a oțelului, nu s-au înregistrat rezultate spectaculoase11.
3. Reprezentativitatea părților
Reprezentativitatea părților se dobândește odată cu îndeplinirea condițiilor legale. Legiuitorul a stabilit un sistem riguros, centralizat. pentru fiecare nivel de negociere, pentru partenerii sociali, în vederea dobândirii reprezentativității.
4. Calitatea de izvor de drept a contractelor colective de muncă
În dreptul japonez, contractele colective de muncă au calitatea de izvor de drept. În acest sens, Legea sindicatelor prevede că dispozițiile contractelor individuale de muncă trebuie armonizate cu prevederile din contractele colective aplicabile. În cazul în care contractul individual de muncă are prevederi contrare contractelor colective, acestea vor fi lovite de nulitate și înlocuite cu dispozițiile din contractul colectiv de muncă aplicabil. Dacă în cuprinsul contractelor individuale de muncă sunt lacune în ceea ce privește anumite aspecte privind relațiile de muncă, prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil vor guverna părțile lacunare din contractele individuale de muncă.
5. Nivelurile la care se încheie contractele colective de muncă
În Japonia, nivelul cel mai important al negocierii colective și încheierii contractelor colective de muncă este cel al unității. Contractele colective de muncă se pot încheia și la nivel de sector (industrie).
6. Durata contractelor colective de muncă
Contractele colective de muncă se încheie pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În cazul în care părțile prevăd un termen mai mare pentru aplicabilitatea contractului colectiv de muncă, se va considera că acesta a fost încheiat pentru durata maximă permisă de lege, respectiv pentru 3 ani. În doctrină, s-a evidențiat faptul că un procent semnificativ al contractelor colective de muncă, respectiv 84,6%, se încheie pentru o perioadă mai mică de 3 ani.
7. Forma, înregistrarea și publicitatea contractelor colective de muncă
Contractele colective de muncă în dreptul japonez se încheie în formă scrisă și se înregistrează la autoritățile competente.
8. Conținutul contractelor colective de muncă
Contractele colective de muncă cuprind dispoziții în materia condițiilor de muncă, a timpului de lucru și de odihnă, a sporurilor suplimentare, precum și alte dispoziții în consens cu prevederile legale. În cazul în care se negociază aspecte cu privire la salariul minim, statul se va implica prin intermediul Ministerului Sănătății, Muncii și Bunăstării, care va solicita punctul de vedere al prefectului și al instituției publice care are competențe în acest sens, respectiv un consiliu central, care se ocupă cu aspectele privind salariul minim.
9. Executarea și extinderea contractelor colective de muncă
Contractele colective de muncă se execută de către părțile care intră sub incidența sa, conform clauzelor contractuale. Legea sindicatelor prevede că, în cazul în care cel puțin 3 lucrători dintr-o întreprindere intră sub incidența contractului colectiv de muncă, acesta se va aplica pentru toți angajații.
În ceea ce privește extinderea contractelor colective de muncă, legislația japoneză prevede că, în cazul în care majoritatea lucrătorilor dintr-o localitate intră sub incidentă unui contract colectiv de muncă, Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării sau prefectul, la solicitarea uneia sau a ambelor părți și după obținerea avizului de la Comisia pentru Relațiile de Muncă, pot decide extinderea contractului colectiv de muncă pentru lucrătorii din ramura respectivă din cadrul acelei localități. Pentru luarea deciziei de extindere a contractului colectiv de muncă se va proceda și la consultare publică.
10. Modificarea, suspendarea, încetarea contractelor colective de muncă
Părțile pot modifica și suspenda contractele colective de muncă în condițiile prevăzute de lege. Cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de către una dintre părți, legiuitorul instituie obligația de a notifica în scris cealaltă parte cu cel puțin 19 zile înainte de data rezilierii contractului.
11. Negocierea colectivă în sectorul public și pentru funcționarii publici
Funcționarilor publici nu li se aplică dispozițiile privind negocierea colectivă din cuprinsul Legii sindicatelor, ei intrând sub incidența unei legi speciale, intrată în vigoare în anul 1948.
Funcționarilor publici le este recunoscut dreptul legal de a se constitui în organizații sindicale. Funcționarii publici din Japonia sunt împărțiți în două categorii: în prima categorie intră funcționarii publici numiți și „gulere albastre”, care au voie să negocieze colectiv, iar în cea de-a doua categorie sunt incluși funcționarii de tip „gulere albe", cum ar fi profesorii, care nu au voie să negocieze colectiv. Salariile și condițiile de muncă în Japonia pentru funcționarii publici sunt reglementate de către Autoritatea Națională pentru Personal, o instituție aflată în subordinea guvernului, care are atribuții în acest sens. Având în vedere această viziune restrictivă a legiuitorului, în doctrină se vorbește despre cerința relaxării legislației în ceea ce îi privește pe funcționarii publici.
