Nulitatea contractului colectiv de muncă
| Comentarii |
|
nulitatea contractului colectiv de muncă, Legea nr. 62/2011 stabilește la art. 142 alin. (1) că nulitatea intervine pentru clauzele din contractele colective de muncă negociate cu încălcarea dispozițiilor art. 132 din aceeași lege. Acest articol menționează regulile care trebuie respectate la momentul încheierii contractului colectiv de muncă. Astfel, prevederile legale cu privire la drepturile angajați-lor au un caracter minimal, iar contractele colective de muncă nu pot stabili un nivel inferior de drepturi pentru angajați față de cel prevăzut de contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Având în vedere importanța interesului ocrotit, se poate afirma în mod cert că, în cazul nerespectării acestor dispoziții, nulitatea care va interveni este nulitatea absolută. Nulitatea este însă absolută parțială, și nu totală, deoarece din interpretarea textului de la art. 142 din Legea nr. 62/2011 se desprinde concluzia că nulitatea intervine doar pentru clauzele încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale de la art. 132 din aceeași lege. Mai mult, în sprijinul afirmațiilor noastre, art. 142 alin. (4) din Legea nr. 62/2011 prevede că „până la renegocierea clauzelor a căror nulitate a fost constatată, acestea sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile angajaților, cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul superior, după caz”. În același spirit de reglementare, Codul civil, la art. 1255 alin. (2), stabilește că „în cazul în care contractul este menținut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile”.
Nulitatea în dreptul muncii a avut și are caracteristica de nulitate amiabilă, în sensul că nulitatea se constată pe baza acordului părților contractante. Actualul cod civil a preluat această viziune existentă în legislația muncii și a consacrat-o și în materie civilă, acest regim amiabil al nulității devenind astfel regimul de drept comun. Articolul 1246 alin. (3) C. civ. dispune următoarele: „dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractelor poate fi constatată sau declarată prin acordul părților”. Acest regim juridic al nulității vizează și contractul colectiv de muncă, cu atât mai mult, cu cât nulitățile amiabile erau reglementate și în trecut în legislația muncii. Este binevenită observația conform căreia, dacă dreptul muncii s-a desprins în timp din dreptul civil, devenind o ramură de drept autonomă, dar dependentă de dreptul civil din care provine, preluând și adaptând instituții din dreptul civil realităților dreptului muncii, acum a fost rândul și dreptului civil de a se inspira din dreptul muncii.
Nulitatea absolută se constată, dacă nu există acordul părților, de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Cu privire la acordul părților în materia constatării și declarării nulității contractului, Codul civil prevede în art. 1246 alin. (4) că „prin acordul părților nu pot fi instituite și nici suprimate cauze de nulitate. Orice convenție sau clauză contrară este considerată nescrisă”. În legătură cu interpretarea acestui text, în doctrină, s-a atras atenția că părțile nu pot afecta regimul juridic al nulității prin încheierea unor convenții sau inserarea unor clauze care să înlăture sau să suplimenteze cauzele de nulitate, remarcându-se și faptul că nu este necesară însă constatarea nulității absolute a acestora de către instanțe. În opinia noastră, aceste prevederi sunt aplicabile și în materia nulității contractelor colective de muncă. Conform dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. d) C. muncii, nulitatea unui contract colectiv de muncă poate fi cerută numai pe durata valabilității acestuia, fie că este vorba despre întreg contractul, fie doar de unele clauze ale sale.
în doctrina juridică, dar și în practica instanțelor, există o controversă referitoare la posibila calitate procesuală activă a salariatului privit ut singuli, și nu numai a sindicatului sau a reprezentanților angajaților care au încheiat contractul colectiv pentru invocarea nulității contractului colectiv de muncă. Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate formulată de către un salariat care susținea că i-a fost îngrădit dreptul de acces liber la justiție de instanța care nu i-a recunoscut calitatea procesuală activă de a solicita constatarea nulității absolute a unor clauze din contractul colectiv de muncă aplicabil. Curtea a răspuns cu o decizie contradictorie și, ca atare, și controversată. Astfel, deși în decizie „se reține că aspec-tele invocate de autorul excepției în susținerea acesteia țin, în realitate, de modul de interpretare a legii”1’1, instanța constituțională a respins excepția pe fond în loc să o considere ca inadmisibilă.
În doctrină, s-a susținut că salariatul nu are calitate procesuală activă pentru a solicita instanței constatarea nulității unor clauze din contractul colectiv de muncă, în principal datorită următoarelor considerente:
- în primul rând, se consideră că părțile contractului colectiv de muncă sunt salariații și angajatorul; salariații sunt priviți ca angajați ai patronului, fără a fi vorba, așadar, de o entitate cu personalitate juridică;
- în al doilea rând, negocierea colectivă se desfășoară în condițiile stabilite de lege, astfel că în numele salariaților la nivel de unitate negociază colectiv sindicatul reprezentativ sau reprezentanții angajaților, iar la nivelurile superioare angajații vor fi reprezentați de federațiile sau confederațiile reprezentative; astfel, este exclusă ab initio posibilitatea ca un salariat să solicite nulitatea absolută a unor clauze din contractul colectiv de muncă;
- în al treilea rând, tot în doctrină s-a susținut că ne aflăm în prezența unui conflict colectiv de muncă, iar în această situație, conform art. 160 din Legea nr. 62/2011, angajații sunt reprezentați tot de sindicatele reprezentative sau de reprezentanții aleși ai angajaților.
Opinia consemnată mai sus apare ca fiind justă, în special datorită faptului că salariații sunt reprezentați de sindicatele reprezentative sau de reprezentanții lor aleși, după caz, astfel încât constatarea nulității absolute la solicitarea fiecărui salariat în parte apare ca fiind de neacceptat. Mai mult, un argument în plus ar fi și prevenirea acțiunilor șicanatorii din partea unor salariați care ar îngreuna actul de justiție.
Chiar dacă nu au dreptul de a intenta o acțiune cu privire la constatarea nulității absolute a contractului colectiv de muncă, salariații au dreptul de a se adresa instanței în legătură cu nerespectarea de către angajator a unui drept al lor din cuprinsul contractului colectiv. În acest context, relația dintre angajator și salariați se individualizează sub forma unui conflict individual de drepturi.
O controversă o constituie și eventuala incidență a nulității în cazul în care la negocierea colectivă nu sunt invitate toate părțile îndreptățite la negociere. În această situație, sancțiunea este neînregistrarea contractului colectiv de muncă, și nicidecum nulitatea acestuia. Bunăoară. Într-o asemenea situație, contractul colectiv de muncă nu va produce efecte juridice, datorită lipsei înregistrării sale.
Una dintre noutățile actualului Cod civil o constituie și adaptarea contractului în caz de eroare. Articolul 1213 prevede următoarele „(1) Dacă o parte este îndreptățită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că dorește să execute ori execută contractul așa cum acesta fusese înțeles de partea îndreptățită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat așa cum l-a înțeles această din urmă parte. (2) în acest caz, după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptățită să invoce anulabilitatea a înțeles contractul și înainte ca aceasta să fi obținut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înțeles de partea aflată în eroare. (3) Dacă declarația a fost făcută și comunicată părții aflate în eroare în termenul prevăzut la alin. (2) sau contractul a fost executat, dreptul de a obține anularea este stins și notificarea prevăzută la alin. (2) este considerată lipsită de efecte”.
Această nouă reglementare a legiuitorului poate fi folosită și pe tărâmul dreptului muncii. În cazul în care una dintre părțile contractului colectiv de muncă este îndreptățită să invoce eroarea, cealaltă parte contractantă, pentru salvgardarea convenției, poate consimți la executarea contractului așa cum a fost înțeles de partea care se află în eroare. Soluția este în spiritul Codului civil, care promovează adaptarea contractelor la noile realități care survin pe durata executării lor.
