Nulitatea căsătoriei
| Comentarii |
|
nulitatea căsătoriei, prin nulitatea sau desfiinţarea căsătoriei întelegem sancţiunea care intervine ca urmare a nerespectării unor dispoziţii legale privitoare la încheierea căsătoriei.
Deşi legiuitorul, prin art. 286 Noul Cod Civil, a instituit măsura preventivă a refuzului ofiţerului de stare civilă de a celebra căsătoria atunci când acesta constată neîndeplinirea cerinţelor legii, totuşi, dacă în pofida legii căsătoria se încheie, pot interveni, după împrejurări, trei feluri de sancţiuni:
- administrative, pentru delegatul de stare civilă;
- penale, pentru soţii care fac declaraţii false la căsătorie;
- nulitatea căsătoriei, în cazul neîndeplinirii cerinţelor ce ţin de esenţa acesteia.
Clasificarea nulităţilor.
Ca şi în dreptul comun, nulităţile sunt de două feluri: nulităţi absolute şi nulităţi relative. în ceea ce priveşte distincţia dintre ele, există însă unele deosebiri faţă de dreptul comun. Astfel, în unele cazuri de nulitate absolută a căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, în interesul menţinerii căsătoriei.
Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei
Capitolul IV din Cartea a II-a din noul Cod civil, intitulat "Nulitatea căsătoriei", cuprinde în art. 293-295 cazurile exprese de nulitate a căsătoriei.
Sunt cazuri de nulitate absolută următoarele:
a) lipsa consimţământului personal şi liber al viitorilor soţi la încheierea căsătoriei (art. 271);
b) lipsa vârstei matrimoniale. Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut sau a rămas însărcinată;
c) bigamia. Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită;
d) incestul sau căsătoria între rudele fireşti. Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrule grad inclusiv. Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea. Instanţa se va putea pronunţa pe baza unui aviz medical special dat în acest sens;
e) căsătoria între rudele prin adopţie, în aceleaşi condiţii ca şi la interzicerea căsătoriei dintre rudele fireşti. De asemenea, este interzisă căsătoria adoptatului cu o rudă firească, faţă de care a încetat rudenia prin efectul adopţiei;
f) alienaţia şi debilitatea mintală. Este interzis să se căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal;
g) căsătoria fictivă. Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.
Cu alte cuvinte, căsătoria fictivă este o căsătorie fără cauză, ceea ce atrage nulitatea ca la orice act juridic lipsit de cauză. Căsătoria fictivă este doar formală, lipsită de suportul realităţii. Consimţământul sau voinţa exteriorizată exprimată la căsătorie nu corespunde voinţei reale, este nesinceră. De aceea, căsătoria fictivă apare ca o formă a simulaţiei civile, deci este o căsătorie simulată. După cum se ştie, simulaţia este operaţiunea în virtutea căreia, printr-un act aparent, dar mincinos, se creează o situaţie juridică diferită de cea reală, stabilită prin actul ascuns, dar corespunzător adevărului.
O condiţie esenţială a căsătoriei fictive este ca scopul acesteia să fie eludarea unor dispoziţii imperative ale legii, de exemplu, cum era, înainte de abrogarea, prin Legea nr. 197/2000, a alin. (5) al art. 197 C. pen., cazul intenţiei celui vinovat de a scăpa de pedeapsa penală pentru viol, fără a dori efectiv consumarea căsătoriei pe care o încheia cu victima. Căsătoria fictivă este deci un mijloc pentru realizarea unui scop ilicit. Ea este, prin urmare, nu numai o simulaţie, dar şi o fraudare a legii, adică obţinerea unui scop ilicit prin ocolirea unor dispoziţii imperative ale legii.
în cazul fraudării legii se folosesc mijloace legale pentru a obţine scopuri ilegale. Tot astfel, şi în ipoteza căsătoriei fictive, părţile se căsătoresc, ceea ce este permis şi legal, dar urmăresc să obţină rezultate ilicite pe care nu le-ar putea obţine dacă nu s-ar căsători. O astfel de căsătorie, întemeiată pe o cauză ilicită, este nulă.
Nu întotdeauna însă căsătoria simulată înseamnă şi urmărirea fraudării legii. Este posibil ca două persoane, de cele mai multe ori în vârstă înaintată sau incapabile de a procrea, să se căsătorească fără ca între ele să se stabilească raporturi de consumare a căsătoriei, ci doar întemeierea unei comunităti de viată. în cazul acestor căsătorii, scopul social juridic al căsătoriei (întemeierea unei familii) este realizat, astfel că simularea căsătoriei nu poate fi sancţionată.
O problemă care se ridică în cazul căsătoriei simulate, ce urmăreşte fraudarea legii, dacă numai unul dintre soţi urmăreşte un astfel de scop, este aceea de a şti cine va putea invoca nulitatea absolută a căsătoriei fictive: orice persoană interesată, ca în dreptul comun, sau numai anumite persoane?
Părerea noastră este că, spre deosebire de nulitatea absolută din dreptul comun, această nulitate nu va putea fi invocată de orice persoană interesată, ci numai de către acela dintre soti care este lezat prin această căsătorie. A admite contrariul, în sensul că nulitatea ar putea fi invocată de orice persoană interesată, deci şi de celalalt soţ, ar însemna admiterea invocării propriei culpe şi, prin urmare, încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
întrucât în Capitolul al IV-lea privind nulitatea căsătoriei nu sunt prevăzute în mod expres decât cele 7 nulităţi absolute ale căsătoriei, ne întrebăm dacă în afara acestora mai pot fi şi alte cazuri de nulităţi absolute ale căsătoriei, adică dacă mai pot fi considerate implicit, virtual şi alte nulităţi care ar rezulta din încălcarea unor norme imperative care interzic căsătoria?
Părerea noastră este afirmativă. Credem că este o nulitate absolută şi virtuală încălcarea interdicţiei de căsătorie între persoane de acelaşi sex, prevăzută de art. 277 Noul cod civil Argumentul de la care pornim este natura juridică de contract a actului juridic de căsătorie. Fiind un acord de voinţă liber consimţit între două persoane, încheiat în vederea unui scop licit, este de admis că şi căsătoria este un contract, dar unul special, un contract matrimonial care este guvernat de reguli speciale, pentru că şi subiecţii acestui contract sunt speciali, adică numai viitorii soţi. De drept comun, normele aplicabile contractelor se aplică şi în materia contractului matrimonial privind încheierea căsătoriei.
în această ordine de idei, cităm art. 1250 Noul Cod Civil care, prevăzând cauzele de nulitate absolută a contractelor, după ce precizează că un contract „este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege”, adaugă: „precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general”.
Pe de altă parte, art. 1253 Noul Cod Civil chiar consacră sintagma de nulitate virtuală pentru situaţiile în care, „în afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins”.
în consecinţă, susţinem că este un caz de nulitate absoluta virtuală încheierea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Nulitatea absolută în acest caz trebuie aplicată, pentru că se încalcă principiul de nezdruncinat că în legislaţia noastră căsătoria se încheie între bărbat şi femeie, principiu afirmat prin art. 271 Noul Cod Civil, precum tot astfel se încalcă interdicţia prevăzută prin art. 277 din acelaşi cod, care interzice căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.
Cazuri de nulitate relativă
Sunt cazuri de nulitate relativă a căsătoriei următoarele:
a) Lipsa încuviinţărilor cerute de lege. Este anulabilă căsătoria încheiată fără încuviinţările părinţilor, a tutorelui şi fără autorizarea instanţei de tutelă în cazul căsătoriei minorilor care au împlinit vârsta de 16 ani (art. 297 Noul Cod Civil).
Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă. De asemenea, este suficientă încuviinţarea părintelui care exercită singur autoritatea părintească.
Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.
b) Viciile de consimţământ. Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, prin doi sau prin violenţă (art. 298).
- eroarea. Spre deosebire de dreptul comun, unde eroarea ca viciu poate comporta asupra identităţii fizice sau a calităţilor esenţiale ale părţilor, art. 298 alin. (2) Noul Cod Civil restrânge sfera de aplicare a acestui viciu de consimţământ numai la eroarea asupra identităţii fizice a celuilalt soţ. în practica judiciară s-a apreciat că faptul necunoaşterii de către soţ că soţia sa era însărcinată la momentul încheierii căsătoriei nu constituie un motiv pentru vicierea consimţământului prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ, dar că ascunderea deliberată a sarcinii este un motiv de anulare, numai că el constituie un caz de doi reticent;
- dolul. în concepţia Codului nostru civil, folosirea de mijloace viclene pentru a determina o persoană să încheie căsătoria constituie un motiv de anulare a căsătoriei, indiferent dacă dolul este subiectiv sau obiectiv, comisiv sau omisiv, provocând eroarea care a determinat consimţământul la căsătorie. Astfel, în practica judiciară a fost considerat un doi activ sau comisiv inducerea în eroare în privinţa stării de sănătate, prin folosirea unui certificat prenupţial fals. Un caz de doi pasiv, omisiv sau reticent, de natură a duce la anularea căsătoriei, a fost considerat faptul că viitoarea soţie a ascuns viitorului ei soţ starea de graviditate rezultată din relaţiile pe care le-a avut anterior căsătoriei cu un alt bărbat sau nu l-a informat pe viitorul soţ despre starea de boală incurabilă în care se afla şi care era incompatibilă cu o viaţă normală de familie.
- violenţa. în privinţa violenţei, în practica judiciară aceasta a fost admisă ca viciu de consimţământ în mod cu totul izolat, numai în for-ma constrângerii la căsătorie exercitate de către părinţii viitorilor soţi.
Violenţa trebuie apreciată subiectiv şi obiectiv, dacă a putut fi determinantă la căsătorie în raport de starea soţului victimă.
c) Lipsa discernământului. Este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ.
d) Existenţa tutelei. Căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa este anulabilă.
Regimul juridic al nulităţilor
Regulile care caracterizează regimul juridic al nulităţilor căsătoriei vizează, la fel ca în dreptul comun, persoanele care pot invoca nevalabilitatea căsătoriei, imprescriptibilitatea sau prescriptibilitatea acţiunilor în nulitate sau anulare, posibilităţile de confirmare a căsătoriei nevalabile.
Regimul juridic al nulităţilor căsătoriei prezintă şi unele reguli speciale.
Persoanele care pot invoca nulitatea căsătoriei. Nulitatea absolută a căsătoriei poate fi invocată de către orice persoană interesată, adică de oricare dintre soţi, terţi care justifică un interes, procuror, din oficiu de către instantă.
Nulitatea relativă poate fi invocată, fiind o nulitate de protectie, numai de către soţul al cărui consimţământ la căsătorie a fost viciat.
Caracterul personal al acţiunii. Dreptul la acţiunea în anulare nu se transmite moştenitorilor. Cu toate acestea, dacă acţiunea a fost pornită de către unul dintre soţi, ea poate fi continuată de către oricare dintre moştenitorii săi (art. 302 Noul Cod Civil).
Imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate şi prescriptibilitatea acţiunii în anulare a căsătoriei.
Acţiunea în nulitatea căsătoriei este imprescriptibilă, ca orice acţiune în nulitate din dreptul comun, iar acţiunea în anularea căsătoriei este prescriptibilă într-un termen special de 6 luni, prevăzut prin art. 301 Noul Cod Civil ca începând să curgă:
- de la data la care cei a căror încuviinţare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoştinţă de aceasta;
- în cazul nulităţii pentru vicii de consimţământ ori pentru lipsa discernământului, de la data încetării violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnică a discernământului.
Confirmarea căsătoriei nule şi a celei anulabile.
Potrivit dreptului comun, nulitatea relativă poate fi întotdeauna confirmată expres sau tacit, deci şi căsătoria anulabilă poate fi confirmată fie expres, în termenul de prescripţie de 6 luni, fie tacit, prin neinvocarea anulării în tot acest termen.
Astfel, nulitatea relativă poate fi acoperită în cazul lipsei încuviinţărilor sau autorizării necesare, dacă aceste autorizări cerute de lege au fost obţinute înaintea rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de anulare a căsătoriei.
Confirmarea căsătoriei anulabile intervine întotdeauna dacă soţii au convieţuit timp de 6 luni de la data încetării violenţei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale.
Spre deosebire de dreptul comun, nulitatea absolută a căsătoriei, în unele cazuri, poate fi confirmată dacă:
- soţii care nu împliniseră vârsta matrimonială înainte de constatarea nulităţii au împlinit 18 ani sau soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată(art. 294);
- în cazul căsătoriei putative, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de declarare a nulităţii absolute, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.
Efectele nulităţilor
În ceea ce priveşte efectele nulităţilor căsătoriei, nu există nicio deosebire faţă de dreptul comun.
Spre deosebire totuşi de aceasta, regula desfiinţării retroactive a căsătoriei comportă o derogare importantă, şi anume: efectele desfiinţării căsătoriei nule sau anulate nu se produc asupra copiilor rezultaţi din căsătorie (art. 305 Noul Cod Civil), precum şi o excepţie specifică, aceea a căsătoriei putative [art. 304 alin. (1)].
Desfiinţarea retroactivă a căsătoriei. Regula din dreptul comun privind desfiinţarea actelor nule pentru trecut şi pentru viitor se aplică şi în privinţa căsătoriei declarate nulă sau anulată.
Drept consecinţă: căsătoria este considerată că nu a existat niciodată; soţii nu au avut această calitate juridică de soţi, ci numai de concubini; toate efectele juridice produse sunt şterse retroactiv; în viitor nu vor mai putea fi produse aceste efecte nici chiar aparent’.
Ca urmare: foştii soţi aparenţi vor reveni la numele avute anterior căsătoriei; vor dispărea dintre ei toate efectele personale şi patrimoniale; bunurile comune vor deveni proprietate pe cote-părţi; donaţiile făcute în vederea căsătoriei vor deveni caduce pentru neîndeplinirea condiţiei suspensive de care depindea existenţa lor ş.a.m.d.
Derogare de la nulitatea de drept comun. Potrivit art. 305 Noul Cod Civil, „nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinţa copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie”, iar potrivit art. 305 alin. (2), în privinţa relaţiilor dintre părinţi şi copii, se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ. Prin această derogare, legiuitorul a încercat să atenueze, pe cât a fost posibil, efectele negative ce rezultă pentru copii din desfiinţarea căsătoriei părinţilor.
Astfel, copiii vor avea statutul juridic al copiilor din căsătorie, li se va aplica prezumţia de paternitate (art. 414 Noul Cod Civil), încredinţarea lor spre creştere şi educare se va face ca în caz de divorţ, se vor bucura de autoritatea părintească la fel ca şi copiii rezultaţi dintr-o căsătorie valabilă.
Excepţie. Pe lângă derogarea în ceea ce îi priveşte pe copiii rezultaţi dintr-o căsătorie nevalabilă, noul Cod civil, la fel ca şi Codul familiei abrogat, instituie şi o excepţie de la efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei prin menţinerea pentru trecut a efectelor produse de căsătoria nulă sau anulată în folosul soţului sau al soţilor de bună-credintă la încheierea căsătoriei, excepţie cunoscută sub numele de căsătorie putativă (art. 304).
în sistemul Codului civil român de la 1864, deci până la apariţia Codului familiei, exista o discriminare între copiii rezultaţi dintr-o căsătorie putativă şi una desfiinţată, dar neputativă, în sensul că numai din primul fel de căsătorie copiii erau consideraţi legitimi. Cei rezultaţi dintr-o căsătorie neputativă erau consideraţi nelegitimi (neavând o situaţie egală cu copiii din căsătorie). în caz de bigamie sau incest, ca motiv de nulitate, ei aveau situaţia unor copii nelegitimi adulterieni sau incestuoşi.
- minorul de 16 ani s-a căsătorit fără cu încuviinţarea părinţilor/tutorelui
(dacă este cazul) sau fără autorizarea instanţei de tutelă, în baza unui aviz medical;
- unul dintre soţi nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber, în sensul că i-a fost viciat consimţământul prin eroare (eroare privind identitatea fizică a viitorului soţ),dol sau violenţă;
- unul dintre soţi era vremelnic lipsit de discernământ la încheierea căsătoriei;
- tutorele s-a căsătorit cu persoana minoră aflată sub tutela sa.
Anulare
Citește mai mult
a căsătoriei poate fi cerută doar de către soţ (acţiunea în anularea căsătoriei are un caracter personal). Cu toate acestea, dacă acţiunea în anulare a fost pornită de către unul dintre soţi, iar între timp acesta a decedat, acţiunea poate fi continuată de către oricare dintre moştenitorii săi.