Obligaţia şi raportul obligaţional
| Comentarii |
|
obligaţia şi raportul obligaţional, în doctrină, obligaţia civilă a fost definită drept raportul de drept civil în care o parte, numită creditor, are posibilitatea juridică de a pretinde celeilalte părţi, numită debitor, să execute o prestaţie sau mai multe prestaţii pozitive sau negative, de regulă, sub sancţiunea constrângerii de stat.
Rezultă că obligaţia civilă este un raport juridic civil care se constituie între, cel puţin, două persoane. Astfel, raportul obligaţional este alcătuit din două laturi inseparabile: una activă, adică creditorul (şi dreptul său de creanţă) şi una pasivă, adică debitorul (şi datoria ce-i incubă).
După cum se poate observa, noţiunea de „obligaţie civilă” este reţinută în accepţiunea sa lărgită (respectiv de raport juridic format între creditor şi debitor) însă obligaţia civilă poate fi interpretată (mai întâi, în opinia noastră) şi stricto sensu, adică numai datoria debitorului.
Obligaţiile civile sunt structurate pe patru componente: subiectele, conţinutul, obiectul şi sancţiunea.
Subiectele raportului juridic obligaţional se numesc părţi (părţi contractante în cazul raportului contractual). Pot fi subiecte ale raportului obligaţional toate persoanele fizice şi juridice.
Conţinutul raportului obligaţional este dat de drepturile de creanţă şi obligaţiile (în sensul de îndatoriri particulare) care se nasc în favoarea şi respectiv, în sarcina subiectelor.
Dreptul de creanţă este un drept patrimonial în temeiul căruia subiectul activ (creditorul) are posibilitatea juridică de a pretinde subiectului pasiv (debitorul) să execute o prestaţie pozitivă (să dea, sa să facă) ori una negativă (să nu facă). Drepturile de creanţă sunt denumite uneori şi drepturi personale.
Obiectul raportului juridic obligaţional desemnează prestaţia sau conduita concretă şi particulară la care este îndrituit creditorul şi de care este ţinut debitorul. Conduita poate consta într-o acţiune (când prestaţia este pozitivă) sau o inacţiune (când prestaţia este negativă).
Sancţiunea nerespectării obligaţiei constă în mijloacele juridice pe care creditorul le poate exercita (de regulă prin intermediul forţei de constrângere a statului)
pentru a obţine prestaţia datorată de debitor. Principalele mijloace juridice sancţio-natorii sunt: punerea în întârziere a debitorului, acţiunea în justiţie, daunele cominatorii, daunele interese şi executarea silită.
Menţionăm că, în lucrarea de faţă interesează mai ales obligaţiile contractuale, cele mai răspândite şi cele mai problematice, sub aspect juridic.
