Principiile dreptului execuţional penal
| Comentarii |
|
principiile dreptului execuţional penal, principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate, care sintetizează experienţa socială şi asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor.
Etimologic, noţiunea de principiu vine de la latinescul principium. care are sensul de început, obârşie sau element fundamental. Orice principiu este un început pe plan ideatic, o sursă de acţiune. Principiile generale ale dreptului sunt prescripţiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea sa. Un principiu se poate prezenta sub diverse forme: axiome, deducţii sau o generalizare a unor fapte concrete.
Studiul originii principiilor dreptului (ca, de altfel, şi studiul originii fenomenului juridic) a constituit o preocupare permanentă pentru filosofi şi pentru diverse şcoli de gândire juridică.
Considerate ca prescripţii sau idei fundamentale ce călăuzesc crearea şi aplicarea normelor juridice, principiile dreptului au fost formulate încă din Antichitate, la început sub forma unor dictoane sau adagii. Acestea au însă un grad de cuprindere mai redus decât principiile, deoarece vizează numai anumite secvenţe ale fenomenului juridic, şi nu pe acesta în ansamblul său. Totuşi, maximele, adagiile, axiomele îmbogăţesc principiile dreptului, le dau substanţă prin definiţiile sugestive ce privesc fenomenele tipice din domeniul relaţiilor juridice.
Dreptul execuţional penal este călăuzit de o seamă de principii de drept prin care se orientează şi se direcţionează toată activitatea de executare a sancţiunilor de drept penal. Aceste principii sunt generale sau speciale, în funcţie de obiectul şi întinderea sferei lor de aplicare.
Principiile de bază sunt determinate de scopul în vederea căruia se realizează activitatea execuţională penală, ele trebuind să asigure realizarea ei în bune condiţiuni. Principiile de bază ale activităţii execuţionale penale exprimă în mod sintetic concepţia politico-juridică a statului în ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi organizarea activităţii de executare a acestora.
Cunoaşterea principiilor are o importanţă teoretică şi practică:
- pentru teorie, ele dezvăluie concepţia politico-juridică ce a stat la baza reglementării, aceasta constituind un criteriu ştiinţific de apreciere a unui sistem de drept şi, de asemenea, oferă fundamentul explicării doctrinare a normelor de drept execuţional penal luate în ansamblu sau fiecare în parte;
- din punct de vedere practic, ele servesc la aplicarea corectă a normelor de drept incidente.
Sistemul principiilor dreptului este format din principiile fundamentale ale dreptului şi din principiile de ramură. Principiile de ramură au la bază principiile fundamentale. continuându-le acţiunea, amplificând-o la nivelul fiecărei ramuri de drept. Astfel, referitor la dreptul execuţional penal, identificăm o serie de principii generale (unele dintre ele, de fapt, coincid cu cele fundamentale, constituţionale) şi principii speciale, specifice ramurii de drept execuţionale penale.
Ca urmare a aplicării acestor principii, este nevoie ca, în activitatea de executare a pedepselor, să se asigure condamnaţilor următoarele drepturi fundamentale în materie execuţională penală: dreptul de a informa familia, recunoaşterea faptului că persoana condamnată are dreptul de a consulta un avocat, recunoaşterea conduitei religioase, dreptul de a se plânge de încălcarea drepturilor legale.
§1. Principii generale
a) Principiul legalităţii executării sancţiunilor de drept penal. Executarea sancţiunilor se realizează în conformitate cu Codul penal, cu legea privind executarea pedepselor şi cu alte legi. Este unul dintre principiile fundamentale ale tuturor ramurilor de drept, prevăzut şi în Constituţia României.
Din principiul legalităţii cu caracter general prevăzut în art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", se desprinde şi principiul legalităţii executării sancţiunilor de drept penal. Pentru realizarea şi respectarea lui se impun următoarele cerinţe:
- activitatea de executare nu se poate desfăşura decât de către organele statului prevăzute de lege şi în limitele atribuţiilor conferite de lege;
- organele judiciare trebuie să respecte drepturile celor sancţionaţi şi să asigure condiţiile normale de încarcerare în penitenciare şi la locurile de muncă potrivit legii.
Pentru asigurarea legalităţii executării sancţiunilor intervin un sistem complex de garanţii procesuale, cât şi numeroase sancţiuni aplicabile persoanelor care au încălcat legea cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale definitive.
Consacrarea acestui principiu are o importanţă deosebită, reprezentând o garanţie a drepturilor şi libertăţilor omului, în sensul că împiedică abuzurile în activitatea de executare.
b) Principiul individualizării executării sancţiunilor de drept penaPK Executarea pedepselor şi a celorlalte sancţiuni trebuie adaptată după felul individului, după personalitatea lui. în viziunea acestui principiu, executarea sancţiunilor trebuie să se facă la locul de deţinere în concret în raport cu gravitatea faptei săvârşite şi persoana condamnatului, astfel încât să se atingă scopul pedepsei.
Individualizarea executării sancţiunilor se organizează de organele administrative de executare. Individualizarea administrativă poate privi regimul de executare, dar şi durata executării efective a sancţiunii. Deci mijlocele de realizare a acesteia pot avea
caracter judiciar sau mixt şi fără voinţa organelor administrative nu este practic posibilă opera de individualizare a executării.
Individualizarea administrativă este reglementată în principiu în Legea nr. 254/2013 şi în Legea nr. 253/2013.
c) Principiul umanismului executării sancţiunilor de drept penal. Executarea pedepsei şi a celorlalte sancţiuni şi măsuri dispuse de organele judiciare nu trebui să aducă suferinţă condamnatului. Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă presupune un rău şi o suferinţă la care nu trebuie să se mai adauge şi altele.
Principiul presupune că întreaga reglementare în materie execuţională penală trebuie să pornească de la persoana condamnatului. în centrul activităţii se află OMUL, reeducarea şi resocializarea sa. De aceea, trebuie să existe un echilibru între coerciţie şi reeducare. Pedeapsa privativă de libertate este un „răJ' şi o „suferinţă” care nu trebuie să dezumanizeze.
Umanizarea pedepselor a fost un principiu al şcolii clasice de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Enrico Ferri s-a opus cruzimii pedepselor şi modului de executare existent în secolul al XVIII-lea. propunând abolirea pedepsei cu moartea, a pedepselor corporale şi infamante şi propunând, totodată, îmblânzirea pedepselor existente.
d) Principiul rolului activ al organelor de executare. Organele de executare au o funcţie deosebită în reeducarea condamnaţilor în locurile de deţinere. Personalul din penitenciare se preocupă de respectarea disciplinei în muncă şi în penitenciar, a ordinii şi a regulamentelor interne.
Munca de reeducare trebuie să ţină seama de particularităţile fiecărui condamnat, de conduita sa anterioară condamnării, de natura infracţiunii săvârşite şi de cuantumul pedepsei aplicate.
Realizarea acestui scop nu este posibilă prin pasivitatea sau dezinteresul organelor din locurile de executare (penitenciare, centre de detenţie, centre educative, spitale etc.), acestea trebuind să apeleze la toate mijloacele legale pentru „însănătoşirea morală” şi fizică a condamnatului.
e) Principiul respectării demnităţii umane presupune că persoanele condamnate nu trebuie să fie tratate inuman în locurile de executare. Introducerea acestui principiu s-a impus ca urmare a aderării României la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
în vederea garantării lui a fost incriminată ca infracţiune distinctă tortura (care constă în provocarea de dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, pentru obţinerea de informaţii sau mărturisiri ori pentru a pedepsi sau intimida în legătură cu un act pe care persoana l-a comis).
Respectarea principiului analizat presupune dreptul persoanei la demnitate (art. 4 din Legea nr. 254/2013 şi art. 5 din Legea nr. 253/2013), dar şi la integritate psihică şi fizică (art. 5 din Legea nr. 254/2013).
Personalul din locurile de executare trebuie să preîntâmpine suferinţa cauzată de unii condamnaţi altora şi să se preocupe de prevenirea acestora, într-o „lume" în care nimeni nu te poate feri de nimic, pentru că în general nu are cum.
§2. Principii speciale
a) Principiul obligativităţii. Acest principiu se referă la faptul că dispozitivul hotărârii judecătoreşti penale trebuie adus la îndeplinire în mod obligatoriu de către instanţa de executare.
Punerea în executare se realizează din oficiu, cu excepţia situaţiilor în care există o împiedicare legală. în dreptul penal nu este recunoscută procedura învestirii cu formulă executorie a hotărârilor, iar punerea în executare nu rămâne la latitudinea părţilor din proces. Dimpotrivă, punerea în executare este atributul instanţei de executare, fără a fi condiţionată de o cerere prealabilă de executare.
b) Principiul executabilităţii. Este un efect al pronunţării de către instanţa de judecată a unei soluţii, având caracter absolut în cazul hotărârii definitive, ca efect al autorităţii de lucru judecat.
în afară de condiţia pozitivă privind existenţa unei hotărâri penale definitive, este necesar să fie îndeplinită şi o condiţie negativă, şi anume inexistenţa vreunei suspendări a executării. Suspendarea executării hotărârii definitive poate apărea în situaţiile prevăzute de art. 411, art. 416, art. 430, art. 441, art. 460, art. 465 C. proc. pen.
Trebuie precizat, totodată, că executabilitatea unei hotărâri nu se poate confunda cu caracterul definitiv al acesteia. Un exemplu în acest sens este hotărârea de luare şi prelungire a unei măsuri preventive, care, chiar dacă nu este definitivă, se va pune în executare, deoarece contestaţia nu este suspensivă de executare [art. 204 alin. (3), art. 205 alin. (3), art. 206 alin. (4) C. proc. pen.].
c) Principiul jurisdicţionalităţii. Activitatea de executare este pornită şi se desfăşoară din iniţiativa şi sub supravegherea instanţei de executare, care este competentă să soluţioneze şi incidentele la executare.
Judecătorul delegat cu executarea poate sesiza instanţa de executare [art. 554 alin. (2) C. proc. pen.], dacă cu ocazia punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării se iveşte vreo nelămurire sau împiedicare.
Judecătorul delegat cu executarea acţionează ca un delegat al instanţei în această materie (ari. 554 C. proc. pen., art. 14 şi urm. din Legea nr. 253/2013).
d) Principiul continuităţii. Din moment ce s-a declanşat faza punerii în executare a hotărârii, aceasta se desfăşoară în mod continuu până la epuizare, până la completa ducere la îndeplinire a ceea ce instanţa de judecată a hotărât. în mod excepţional, executarea poate fi amânată sau întreruptă, conform art. 519 şi art. 589-594 C. proc. pen.
