Promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort)
| Comentarii |
|
promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort), denumită şi „promisiune de a determina pe altul să ratifice un act”, promisiunea „pentru altul” este o varietate de antecontract ce constituie o convenţie prin care o persoană (promitent) se angajează faţă de o altă persoană (beneficiar) să determine pe un terţ să încheie un act juridic promis sau să ratifice unul încheiat în contul lui de către promitent fără împuternicirea sa prealabilă.
Potrivit art. 1283 alin. 3 Noul Cod Civil, „Intenţia promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat”.
Angajamentul promitentului este constitutiv al unei obligaţii de rezultat. Astfel, mijloacele contează mai puţin în raport cu finalizarea care este esenţială.
Dacă terţul refuză să ratifice actul sau dacă ratificarea devine imposibilă (din cauza decesului, incapacităţii etc.), actul încheiat pentru el nu va produce niciun efect, perfectarea contractului nemaiavând loc.
în caz de refuz a ratificării, promitentul şi beneficiarul contractant vor trebui să îşi restituie ceea ce au executat în temeiul acelui act, promitentul fiind răspunzător cu daune-interese pentru neîndeplinirea obligaţiei pe care şi-a asumat-o.
Tot astfel, „cel care se angajează la a determina un terţ să încheie sau să ratifice un act este ţinut să repare prejudiciul cauzat dacă terţul refuză să se oblige sau, atunci când s-a obligat şi ca fideiusor, dacă terţul nu execută prestaţia promisă'.
Ca excepţie, „promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligaţiei terţului, fără a se produce vreun prejudiciu creditorului.” (art. 1283 alin. 1 şi 2 Noul Cod Civil).
în cazul în care terţul ratifică actul, promisiunea este îndeplinită de către promitent, realizându-se scopul mediat, adică statornicirea unui raport juridic contractual între terţ şi beneficiarul promisiunii.
Particularitatea acestei convenţii constă în faptul că, dacă terţul ratifică actul, acesta se va perfecta retroactiv, ab initio (din momentul încheierii sale).
Promisiunea de porte-fort apare deci ca o convenţie accesorie faţă de actul încheiat în contul terţului, o convenţie ce nu se confundă cu actul pentru a cărui perfectare promitentul se obligă a furniza consimţământul terţului.
în pofida neatenţiei cu care a fost tratată de legiuitorul din 2009, promisiunea faptei altuia are numeroase aplicaţii practice.
De exemplu, în cazul încheierii de acte juridice în numele şi pe seama unei persoane absente sau a unui incapabil, fără a avea împuternicire legală sau convenţională. Tot astfel, atunci când două persoane se află în proces şi una dintre ele decedează, caz în care unul dintre moştenitori se înţelege cu partea adversă să pună capăt litigiului, dar se obligă porte-fort să îi determine şi pe ceilalţi moştenitori să consimtă la tranzactie''.
In raporturile comerciale promisiunea faptei altuia este materializată în instituţia juridică a intermedierii. Potrivit prevederilor art. 2096 Noul cod civil intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îl pună în legătură cu un tert în vederea încheierii uni contract .
