Statul unitar
| Comentarii |
|
statul unitar, definiție - este cel care are o singură organizare politică şi juridică pe teritoriul său - un singur aparat de stat dotată de plenitudinea suveranităţii-independenţei. Această organizare politică şi juridică dispune în mod exclusiv de totalitatea competenţelor statale, fără a o partaja cu nicio altă organizaţie de acelaşi tip, pentru că ar intra în concurenţă cu ea pe acelaşi teritoriu şi asupra aceleiaşi populaţii. Guvernanţii statului unitar determină şi conduc politica statului, fără niciun fel de restricţii.
Sunt state unitare Franţa, Marea Britanie, Italia, Bulgaria, România etc.
Statele unitare au cunoscut şi încă mai cunosc structuri centralizate care se explică prin raţiuni istorice. Plecând de la un nucleu central, statele au resimţit nevoia de a institui o putere centrală puternică, astfel încât puterea de guvernământ să poată promova aceeaşi politică pentru ansamblul teritoriului şi al populaţiei, pe care să o poată controla prin agenţii săi regionali şi locali.
Majoritatea statelor unitare au considerat, plecând de la constatarea că nu este posibil şi nici de dorit să guverneze totul prin organele centrale, să practice o politică de descentralizare, mai bine adaptată aspiraţiilor populaţiei. Descentralizarea presupune reunirea câtorva condiţii şi respectarea anumitor reguli, aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate:
a) o primă condiţie constă în alegerea colectivităţii care va beneficia de descentralizare şi care va fi dotată cu personalitate juridică. Ea trebuie să fie de dimensiuni suficient de mari şi trebuie să corespundă unei provincii sau unei regiuni, prezentând pe plan geografic, istoric sau economic o anumită unitate sau specificitate;
b) colectivitatea astfel determinată trebuie să fie administrată în condiţii care să o facă relativ autonomă în raport cu organele centrale; aceasta se realizează prin alegerea prin sufragiu universal direct a organelor însărcinate cu administrarea;
c) organele însărcinate cu administrarea colectivităţii respective să dispună de o veritabilă putere de decizie în cele mai importante probleme, fără ca prin aceasta să fie lezate interesele naţionale. Pentru aceasta, organele centrale trebuie să delege colectivităţilor descentralizate competenţe numeroase şi importante;
d) pentru realizarea concretă a descentralizării, organele respective trebuie să dispună de resurse care să le permită finanţarea deciziilor lor.
Pentru menţinerea caracterului unitar al statului, descentra-lizarea se face în anumite limite, statul intervenind, în acest sens, prin intermediul tutelei administrative. Tutela poate viza organele autorităţilor locale sau se poate exercita asupra deciziilor acestora. Cea mai frecventă este cea din urmă şi se regăseşte şi în ţara noastră, fiind reglementată în art. 123 din Constituţie.
