Uniunile de state
| Comentarii |
|
uniunile de state, definiție - sunt o formulă mixtă a unei structuri de stat, care împrumută trăsături atât de la statul unitar, cât și de la cel federal. Se poate vorbi de o uniune de state plecând din momentul în care mai multe state decid liber prin tratat să cedeze anumite competenţe unei organizaţii supranaționale.
a) Uniunea personală este cea mai limitată formă de uniune a două sau mai multor state, care se caracterizează prin menţinerea independenţei statelor componente şi a individualităţii lor constituţionale, cu excepţia persoanei monarhului, care este singurul şef al uniunii respective. Crearea unor asemenea uniuni a fost, de cele mai multe ori, consecinţa combinaţiilor matrimoniale dinasti-ce, care erau folosite în scopuri de expansiune teritorială şi consolidare a puterii statelor membre. Exemple de uniuni personale: uniunea personală realizată în anul 1474 între Aragon şi Castilia, prin căsătoria lui Ferdinand al V-lea cu Isabela; Anglia şi Hanovra (1714-1837); Olanda şi Luxemburg (1815-1890).
în istoria ţării noastre, uniunea personală a fost realizată prin alegerea lui Alexandru loan Cuza de către Divanurile ad-hoc din Moldova şi Muntenia, la 5, respectiv 24 ianuarie 1859, ca o modalitate diplomatică de a eluda prevederile Congresului de la Paris din anul 1858, care interziseseră unirea celor două Principate Române. O comisie centrală, stabilită la Focşani, coordona activităţile organelor constituţionale din cele două Principate, însă în anul 1861 s-a făcut fuziunea dintre cele două Principate, mer-gându-se chiar mai departe decât o uniune reală; comisia de la Focşani a fost desfiinţată şi corpurile legiuitoare au fost contopite în unul singur.
b) Uniunea reală este o asociaţie de state care au în comun şeful statului, precum şi alte organe, constituite îndeosebi în domeniul relaţiilor internaţionale, în probleme de apărare, finanţe etc. Cele mai cunoscute uniuni reale sunt cele dintre Suedia şi Norvegia (1815-1905), Austria şi Ungaria (1867-1918), Danemarca şi Islanda (1918-1944).
c) Confederaţia de state este o asociaţie de state care urmăresc obiective identice, îndeosebi în domeniul relaţiilor interna-ţionale şi al apărării, şi sunt legate prin angajamente reciproce, având unul sau mai multe organe comune ale statelor membre, care exercită atribuţii în numele acesteia. Suveranitatea pe plan internaţional este exercitată în numele confederaţiei de un organ comun - adunare, dietă -, iar pe plan intern fiecare stat îşi păstrează suveranitatea.
Confederaţia are, în zilele noastre, un caracter mai mult istoric, deoarece cele mai cunoscute confederaţii s-au transformat ulterior în state federale. In acest sens, se pot aminti confederaţia Statelor Unite ale Americii între anii 1778 şi 1787, a Germaniei între anii 1815 şi 1866, a Elveţiei între anii 1778 şi 1848.
Cu privire la Uniune Europeană, aceasta prezintă caracteristici specifice. Pe de o parte, anumite organe, în principal organul executiv, dispun de puterea de a edicta norme şi decizii. Pe de altă parte, această putere poate fi exercitată, după caz, fie prin unanimitate, fie prin majoritate calificată sau simplă. De asemenea, măsurile edictate sau măsurile luate se impun statelor membre fără formalităţi speciale de receptare. în sfârşit, normele şi deciziile comune primează faţă de cele ale statelor asupra propriului lor teritoriu.
Uniunea Europeană apare astfel mai integrată decât o confederaţie, care este mai puţin instituţionalizată şi care decide, în principiu, prin regula unanimităţii. Organele confederaţiei, foarte reduse, nu au o veritabilă putere normativă şi când se adoptă o decizie ele se limitează să aducă la cunoştinţa statelor membre să o aplice. în cadrul Uniunii Europene, care are structuri foarte elaborate, inclusiv o Curte de Justiţie, sunt supuse uneori regulii unanimităţii, alteori a majorităţii şi dispun de o putere normativă şi de decizie foarte eficace. Normele lor se aplică de altfel de plin drept pe teritoriul şi asupra populaţiei statelor membre.
Uniunea Europeană se deosebeşte, de asemenea, de uniunile federale, pentru că ea nu are caracter statal. Trebuie adăugat că organul deliberativ al Uniunii Europene, chiar dacă este reprezentativ, pentru că este ales prin sufragiu universal direct, nu dispune de puterea de decizie analogă parlamentelor statelor federale.
