Teorii despre stat
| Comentarii |
|
teorii despre stat, Teoriile clasice a contractului social şi a democraţiei. Teoriile explicative ale principiului statal. Teoria marxistă. Anarhismul
Statul este considerat, pe bună dreptate, un fenomen istoric, deoarece de-a lungul istoriei au existat societăţi fără stat sau, cel puţin, societăţi care nu întrunesc criteriile unui stat modern (în China, în India, în Mesopotamia etc.).
Dintotdeauna numeroşi autori au fost preocupaţi să explice originea statului, evoluţia acestuia, eventuala sa dispariţie. Mult timp, s-a considerat că orice putere vine de la Dumnezeu şi că suveranul este reprezentantul său pe pământ. Dar autori precum Aristotel (384-322), Cicero (106-43) sau Sfântul Augustin în secolul al V-lea, Sfântul Thomas d’Aquino în secolul al Xlll-lea susţin deja că, dacă puterea vine de la Dumnezeu, suveranul nu trebuie să o utilizeze în interesul său personal.
Treptat, s-a conturat ideea că puterea nu rezultă numai din voinţa divină, ci şi dintr-un acord al voinţelor oamenilor.
în secolul al XVI-lea, monarhii considerau că puterea provine dintr-un pact de supunere între rege şi supuşii săi.
în secolul al XVII-lea, Hugo Grotius (1583-1645) şi Şcoala „dreptului ginţilor” apără ideea drepturilor inerente persoanei umane şi care se impun statului. Sub influenţa acestui curent de gândire, numit drept natural, teoriile asupra statului acordă un loc din ce în ce mai important voinţei umane ca sursă a puterii. Dar, începând din secolul al XVIII-lea, domină teoriile care fac din stat sursa puterii şi a dreptului
Teoriile clasice a contractului social şi a democraţiei
Aceste teorii consideră statul un fenomen durabil, având la bază voinţa dintre guvernanţi şi guvernaţi. Regăsită şi în filosofia greacă şi în Evul Mediu la Thomas d’Aquino, această concepţie îşi află expresia deplină în scrierile filosofice din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, având ca reprezentanţi trei figuri marcante: Thomas Hobbes, John Locke şi Jean-Jacques Rousseau.
Thomas Hobbes (1588-1679) a dezvoltat teoria sa în lucrarea „Leviathari", plecând de la ideea că omul este rău în mod natural („omul este lup pentru om”), ceea ce ar determina un permanent război în societate. Pentru a asigura pacea socială, oamenii sunt obligaţi să subscrie, tacit, la un contract prin care au încredinţat puterea lor unei autorităţi incontestabile, care le va garanta ordinea. în acest fel, Thomas Hobbes justifică monarhia absolută, deoarece, din momentul renunţării la drepturile lor naturale, oamenii au obligaţia de a se supune autorităţii absolute şi indivizibile a statului, care îi protejează.
John Locke (1632-1704), în cele două „Tratate asupra guvernământului civil’ (1690), consideră, spre deosebire de Thomas Hobbes, că omul este bun, rezonabil şi liber şi numai gustul său pentru libertate îl împinge să cedeze puterea sa statului, deoarece în acest mod libertatea va fi asigurată. Locke subliniază necesitatea de a distinge în stat între funcţia legislativă şi cea executivă.
Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), în cunoscuta sa lucrare „Contractul social', porneşte de la premisa că omul, bun de la natură, dar corupt de societate, se vede obligat să găsească o formă de asociere care apără persoana şi bunurile sale. Această nouă formă de asociere este reprezentată de către stat, care va asigura ordinea statală. Astfel, poporul suveran, fiinţă colectivă compusă din ansamblul cetăţenilor, încredinţează voinţa sa generală unui legislator şi se supune legilor adoptate de el. Prin acest aspect, opera lui Rousseau justifică principiile suveranităţii naţionale şi reprezentării.
Teoriile explicative ale principiului statal
Aceste teorii se situează între teoriile clasice şi cele moderne, având ca punct comun analiza fenomenului statal în el însuşi, fără a-l reduce la raporturile pe care le are cu guvernanţii. Printre reprezentanţii acestui curent de gândire se numără Hegel şi Maurice Hauriou, asupra ideilor cărora ne vom referi succint.
Hegel, filosof german (1770-1831), în lucrarea sa „Principiile filosofiei dreptului’ (1821), a dezvoltat o concepţie dialectică a istoriei. Astfel, el consideră că istoria urmează o mişcare a vieţii şi că orice moment istoric are o cauză. Dezvoltarea dreptului nu se poate face decât din momentul în care individul depăşeşte conştiinţa sa individuală şi conştientizează existenţa sa socială. Aceasta se realizează în cadrul familial şi în cel al relaţiilor de muncă. Numai statul însă, prin puterea sa, poate să depăşească interesele individuale, el fiind expresia Raţiunii, care poate garanta libertatea. Statul este singurul fundament al dreptului, deoarece numai el poate conferi unei norme un caracter coercitiv.
Hegel consideră că în cadrul statului există trei puteri: puterea legislativă, cea executivă şi aceea a prinţului (Hegel se raporta la statul prusian din perioada sa), garant al libertăţilor publice.
Maurice Hauriou (1856-1929), filosof francez, consideră, la rândul său, că statul este constituit dintr-un anumit număr de instituţii abilitate să edicteze reguli de drept impuse indivizilor. Statul este instituţia prin excelenţă cea mai perfecţionată dintre toate instituţiile pe care societatea le-a creat pentru a-şi asigura existenţa. Statul deţine puterea politică, sursa dreptului şi, prin el, a tuturor celorlalte instituţii ale dreptului privat sau public. Hauriou afirmă că statul este o realitate istorică, produsul unei evoluţii caracterizate printr-un consimţământ cutumiar care îi garantează durata şi justifică dezvoltarea dreptului.
Teoria marxistă
Reprezentanţii săi principali, mai întâi Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) şi apoi Vladimir Mici Lenin, pleacă de la teza că statul corespunde unui anumit moment al evoluţiei istorice a unei societăţi. Plecând de la ideea că ceea ce caracterizează îndeosebi o societate este baza sa economică, infrastructura, autorii marxişti consideră că subdezvoltarea forţelor de producţie, favorizată de diviziunea muncii, determină divizarea societăţii în clase şi în alienarea muncitorilor.
Statul constituie, în opinia lor, un instrument de dominare a burgheziei asupra claselor muncitoare. Produs al luptei de clasă, instrument al opresiunii, statul va dispărea atunci când clasele însele vor dispărea, deschizând calea reconcilierii individului cu societatea.
Ideile marxiste au fost transpuse, din păcate, în mai multe state ale lumii, printre care şi România, şi, pe lângă faptul că şi-au dovedit caracterul utopic, au determinat instaurarea în timp unor regimuri dictatoriale, cu consecinţe dezastruoase asupra a milioane de oameni.
Anarhismul
Statul este, în viziunea anarhiştilor, în mod fundamental rău şi inutil şi de aceea el trebuie suprimat. Această teză este apărată de autori precum socialistul francez Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865). El preconizează o autogestiune mutuală a societăţii, conferind puterea economică muncitorilor, şi un federalism politic şi social, permiţând grupurilor sociale alese prin sufragiu universal să se autoorganizeze.
