Structura normei juridice internă și externă
| Comentarii |
|
structura normei juridice, arată cum este formată ea din punct de vedere logic, prescripția pe care o conține.
Structura nomei juridice conține:
- Structura internă (ipoteză, dispoziție, sancțiune)
- Structura externă (tehnico-legislativă)
Structura internă a normei de drept
1. Ipoteza
Stabilește condițiile, împrejurările în care intervine norma juridică. Ipotezele pot fi:
a. determinate, atunci când se stabilesc cu exactitate condițiile de aplicare a dispoziției (de exemplu, art. 676 NCC prevede că partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar).
b. relativ determinate, atunci când împrejurările de aplicare a dispoziției sunt lăsate la aprecierea organului ce aplică legea (de exemplu, art. 1351 NCC, prin care se reglementează cauzele exoneratoare de răspundere. În această situație, instanța va stabili dacă în speța dedusă judecății a intervenit forța majoră sau cazul fortuit.)
c. menționăm că ipotezele mai pot fi și simple (când există o singură condiție în care se aplică dispoziția), multiple (când există împreună mai multe împrejurări care fac norma aplicabilă), complexe (când fiecare dintre condițiile ipotezei fac norma aplicabilă).
2. Dispoziția
Este acea parte a normei juridice ce prevede conduita de urmat și ea poate:
• să-i ordone ceva subiectului de drept [de exemplu, art. 1350 alin. (1) NCC, prin care se statuează că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat];
• să-i ceară subiectului de drept să se abțină de la ceva (de exemplu, art. 335 NCP interzice conducerea unui vehicul fără permis, după cum urmează: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.)
• să lase la aprecierea subiectului de drept alegerea unui anumit comportament (de exemplu, art. 24 NCC statuează că orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în condițiile legii, să consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situație juridică și să obțină extrase sau copii certificate de pe acestea).
Dispozițiile se clasifică, la rândul lor, în:
a. determinate, care stabilesc cu precizie conduita subiectelor (drepturi și obligații), legiuitorul folosind noțiuni precum: trebuie, obligat etc. (de exemplu, art. 11 NCC prevede că nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri).
b. relativ determinate, potrivit cărora pentru subiectele de drept există variante sau limite de urmat (de exemplu, art. 840 NCC, care stabilește: beneficiarul fructelor este îndreptățit la venitul net rezultat din administrarea bunurilor începând cu data prevăzută în actul constitutiv sau, în lipsa unei asemenea date, de la momentul începerii administrării ori, după caz, al decesului testatorului).
3. Sancțiunea
Respectarea normei juridice este principalul comandament prescris de regula de drept. În ipoteza încălcării dispoziției legale, intervin organele statului în vederea restabilirii ordinii de drept.
După cum notează prof. S. Popescu, sancțiunea care însoțește norma juridică este prevăzută nu pentru a oferi destinatarului posibilitatea de a alege între dispoziția normei și sancțiunea ei, ci, dimpotrivă, pentru a garanta realizarea dispoziției normei. Dispoziția constituie elementul principal. Sancțiunea este elementul accesoriu al normei juridice.
Potrivit autorului R.P. Vonica, sancțiunea este acel element al normei juridice care arată urmările juridice ale nerespectării dispoziției și măsurile ce pot fi luate împotriva persoanei ce a încălcat norma juridică (sancțiune negativă) ori măsurile de stimulare, de cointeresare a subiectului în vederea promovării conduitei dorite (sancțiune pozitivă).
Precizăm că sancțiunea juridică este de apanajul statului. În privința trăsăturilor sancțiunii juridice amintim:
a. caracterul material, căci nu este numai o constrângere psihologică, ci și fizică - manus militaris -, exercitată asupra corpului sau bunului persoanei, aducându-se atingerii libertății, onoarei și activității sale. Sancțiunea reprezintă o acțiune materială a unor persoane exercitată în numele statului asupra altor persoane sau bunurilor lor;
b. caracterul organizat și
c. caracterul tehnici.
Clasificarea sancțiunii juridice și criterii de clasificare:
a. după natura lor, sancțiunile juridice pot fi penale, administrative, disciplinare, civile. Măsurile ce se pot lua în cazul acestui tip de sancțiuni sunt: măsuri de anulare a actelor ilicite (de exemplu, anularea unei clauze ilicite dintr-o convenție civilă) sau măsuri reparatorii(de exemplu, obligarea constructorului de a remedia/înlătura viciile de construcție ale unui imobil);
b. după gradul de determinare sancțiunile sunt:
> absolut determinate, fiind precis fixate din punct de vedere al mărimii, întinderii, fără posibilitatea ca autoritatea aplicantă să poată interveni pe această linie;
> relativ determinate, se întâlnesc în ramurile de drept public. Prin normele specifice legiuitorul a fixat un minim și un maxim înlăuntrul cărora autoritatea învestită cu aplicarea sancțiunii poate să „penduleze” și să stabilească, pe baza unor criterii legale și obiective, pedeapsa ce se cuvine;
> alternative, permit statului, prin instituțiile specifice, să aplice, când este cazul, o pedeapsă la alegere, dintre două sau mai multe sancțiuni;
> cumulative, permit, de pildă, instanței penale de judecată să aplice mai multe sancțiuni pentru săvârșirea unei fapte (de exemplu, pedeapsa închisorii și interzicerea unor drepturi).
Structura externă a normei de drept
Reprezintă forma exterioară de exprimare a normei juridice, respectiv modul de redactare a regulii de drept. Maniera de redactare a oricărui act normativ trebuie să fie clară, concisă și concretă.
Normele juridice pot fi: legi, ordonanțe de guvern, regulamente, statute etc.
Prin act normativ, în sens larg, înțelegem și cod de legi, cum ar fi Codul civil, Codul muncii etc. Acestea sunt divizate în părți, titluri, capitole, secțiuni, articole, alineate, puncte. Elementul de bază al actului normativ este articolul. El exprimă o regulă de drept și conține ipoteză, dispoziție și sancțiune. Prof. Gh. C. Mihai notează că articolele se așază în actul normativ într-o succesiune logică de tematică; ele sunt numerotate. Un articol poate avea o frază (...) sau mai multe. Dacă sunt mai multe, fiecare formează un alineat, fie numerotat și el, fie nu. O frază exprimă o normă. Norma e conținutul normativ al frazei, numită semnificația normativă a ei. Un articol poate să facă o enumerare, fiecare element al enumerării fiind fixat prin unul sau mai multe alineate.
