Dreptul și morala
| Comentarii |
|
dreptul și morala, printre normele sociale care stau la baza organizării sociale se află și morala. Aceasta este un ansamblu de reguli de conduită cu ajutorul cărora oamenii pot stabili ce este bine și rău, just și injust. În epoci îndepărtate, morala se confunda cu dreptul și cu religia, de cele mai multe ori apreciindu-se că normele își au originea în voința divină. Pitagora afirma că toate normele de comportare vin de la zei, iar oamenii care nu le respectă jignesc divinitatea și sunt pedepsiți de ea.
Potrivit prof. S. Popescu, morala este formată din ideile comune despre bine și rău care se regăsesc în conștiințele individuale și formează, se poate spune, conștiința unui popor, într-un moment al evoluției sale.
Încercând să evidențieze însemnătatea pe care o are morala în interacțiunea cu dreptul, Eugeniu Speranția arată că principala forță, forța fundamentală a dreptului este valabilitatea sa logică și obligativitatea sa morală. Tot în același sens, este demnă de reținut și opinia lui Guy Durând, care afirmă că „morala a servit întotdeauna ca o proto-legislație socială".
Legislația actuală folosește termenul de „bune moravuri”. Bunele moravuri sunt regulile bunei cuviințe și arată subiectului de drept ceea ce trebuie să se facă și ceea ce este interzis.
Întrucât dreptul și morala au caracter normativ, este evident că între acestea există asemănări și deosebiri.
Asemănări
> atât regulile de drept, cât și regulile morale vizează raporturile sociale dintre indivizi sau dintre indivizi și alte colectivități umane;
> atât dreptul, cât și morala sunt logice și raționale;
> atât dreptul, cât și morala protejează ideile de justețe, libertate, egalitate;
> ambele prescriu un comportament de urmat.
Deosebiri
> morala are la baza precepte religioase sau comandamente individuale sau colective, în vreme ce dreptul este o creație etatică;
> scopul dreptului este organizarea socială, pe când scopul moralei este îmbunătățirea virtuților umane;
> obiectul de reglementare al moralei vizează faptele interne, în schimb, dreptul reglementează faptele materiale exterioare;
> cea mai mare distincție o găsim însă la regimul sancționa-tor, întrucât încălcările normelor de drept se sancționează potrivit legilor scrise, cu ajutorul forței de constrângere a statului, încălcările normelor morale se sancționează prin intervenția oprobriului public, desconsiderarea, marginalizarea etc.
Dreptul și morala interacționează, deși sunt sisteme normative distincte. În acest sens, cu titlu de exemplu, amintim câteva prevederi legale, constituționale, civile și penale:
• art. 26 din Constituție face referire la morală;
• prevederile art. 14 NCC reglementează buna-credință și menționează că obligațiile civile trebuie executate în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. Încercând să arate legătura dintre drept și morală, prof. M. Uliescu exemplifică prin art. 14 NCC și notează: fără îndoială că raportul dintre morală și drept este evident, principiile etice și normele morale regăsindu-se de cele mai multe ori în norme juridice, precise și riguroase, uneori chiar imperative.
• art. 203 NCP, prin care se incriminează și sancționează fapta de „lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”.
