Termenele de prescripție extinctivă în noul Cod Civil
| Comentarii |
|
termenele de prescripție extinctivă în Noul Cod Civil, Termenul general de prescripţie. Consacrare. Termene speciale de prescripţie. Prorogarea legală a termenului de prescripţie.
Termenul general de prescripţie. Consacrare.
Potrivit art. 2.517 NCC: „Termenul prescripţiei este de trei ani, dacă legea nu prevede un alt termen”.
Aşadar, în lipsa unui termen anume prevăzut de lege (sau eventual fixat de părţi, pe cale convenţională, în condiţiile art. 2.515 alin. 4), orice drept la acţiune prescriptibil extinctiv se stinge în termenul de 3 ani, prevăzut de art. 2.517.
De remarcat că tot un termen de 3 ani prevede şi art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen care a fost calificat în doctrină şi jurisprudenţă ca termen „general” de prescripţie, aplicabil, în principal, acţiunilor personale prescriptibile extinctiv.
b) Caracterizare. Aplicându-se ori de câte ori prin lege nu se stabileşte un alt termen de prescripţie, termenul de 3 ani este, neîndoielnic, termenul general de prescripţie prevăzut de Noul Cod civil, singura chestiune rămasă în discuţie fiind determinarea caracterului general al acestuia. într-adevăr:
Mai întâi, în lipsă de orice altă precizare sau referire legală, acest termen se aplică tuturor acţiunilor personale (întemeiate pe drepturile de creanţă lato sensu), cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de prescripţie, indiferent de izvorul concret al raportului obligaţional (act juridic, unilateral ori bilateral, sau fapt juridic stricto sensu, licit ori ilicit), inclusiv pretenţiilor patrimoniale care însoţesc o acţiune principală, chiar dacă aceasta este sau nu prescriptibilă (precum acţiunea în constatarea nulităţii absolute, acţiunea în simulaţie, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere, acţiunea pauliană etc.).
Apoi, termenul general de prescripţie este aplicabil şi acţiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv (cum este acţiunea în anularea unei recunoaşteri a filiaţiei) pentru care nu există un termen special de prescripţie.
în sfârşit, acest termen nu trebuie confundat şi nici aplicat atunci când, printr-o dispoziţie legală expresă, s-ar institui un termen special, care este tot de 3 ani (de ex. termenul de 3 ani prevăzut la art. 428 alin. 3, art. 695 alin. 3, art. 892 alin. 3, art. 897 alin. 3, art. 990 alin. 5, art. 1.027 alin. 3, art. 1.095 alin. 1, art. 1.933 alin. 3, art. 1.936 alin. 1 NCC).
Observăm că Noul cod civil merge pe soluţia clasică, a unui singur termen de prescripţie, iar nu pe aceea a prescripţiei duble preconizată de unele proiecte sau chiar reglementări noi.
Termene speciale de prescripţie
a) Precizări prealabile. Noul Cod civil efectuează şi o reaşezare generală a termenelor legale speciale de prescripţie, pe care le grupează în 3 clase principale, în funcţie de durata acestora: un an, 2 ani şi 10 ani. în afară de acestea, există în cuprinsul codului şi alte termene speciale de prescripţie, care variază, cu mici excepţii, între 6 luni şi 5 ani, făcând, din păcate, dificilă cunoaşterea de către cei interesaţi a termenului de prescripţie efectiv aplicabil.
În afară de termenele speciale consacrate de Noul Cod civil există, desigur, o sumedenie de termene speciale stabilite prin alte acte normative, însă, o parte din acestea vor fi probabil abrogate prin legea de punere în aplicare a noului cod (avem în vedere, de ex., unele termene speciale prevăzute de Codul comercial, Codul familiei şi, bineînţeles, vechiul Cod civil, la care ne-am referit, pe larg, în primele două titluri ale tratatului de faţă).
De aceea, în continuare ne vom limita în continuare doar la enumerarea termenelor speciale de prescripţie, instituite de noul cod în art. 2.518-2.521, termene aplicabile unor acţiuni reale sau personale, după caz.
b) Termenul de prescripţie de 10 ani. Potrivit art. 2.518:
„Se prescrie în termen de zece ani dreptul la acţiune privitor la:
1. drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripţie;
2. repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură sau acte de barbarie ori, după caz, a celui cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa;
3. repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.”
c) Termenul de prescripţie de 2 ani. Conform art. 2.519:
„Dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de doi ani.”
d) Termenul de prescripţie de un an. Art. 2.520 şi 2.521 NCC fixează la un an termenul de prescripţie aplicabil unei serii de acţiuni derivate din raporturile de prestări de servicii făcute cu caracter profesional ori fară caracter profesional, după caz.
Astfel, potrivit art. 2.520:
„(1) Se prescrie în termen de un an dreptul la acţiune în cazul:
1. ospătarilor (întreprinzătorilor de alimentaţie publică - n.n.) sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;
2. profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;
3. medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente;
4. vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor
livrate;
5. meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor;
6. avocaţilor, împotriva clienţilor pentru plata onorariilor şi cheltuielilor. Termenul de prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părţilor, ori a revocării mandatului. în afacerile neterminate nu se vor putea cere onorarii şi cheltuieli mai vechi de trei ani;
7. notarilor publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile;
8. inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea.
(2) In toate cazurile, continuarea lecţiilor, serviciilor, actelor sau lucrărilor nu întrerupe prescripţia pentru sumele scadente”.
în plus, conform art. 2.521:
„(1) Se prescrie prin împlinirea unui termen de un an şi dreptul la acţiune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut loc.
(2) De asemenea, dacă prin lege nu se dispune altfel, se prescrie prin împlinirea unui termen de un an şi dreptul la acţiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului.
(3) în cazul prevăzut la alin. (2), termenul de prescripţie este de trei ani, atunci când contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau, după caz, combinat, cu acelaşi mijloc de transport sau cu mijloace de transport diferite.”
Prorogarea legală a termenului de prescripţie.
în principiu, durata termenului de prescripţie nu poate fi modificată decât prin voinţa părţilor, în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege (art. 2.515 alin. 4 şi 5). Prin excepţie, Noul Cod prevede şi o ipoteză în care durata termenului de prescripţie este modificată ex vi legis. Astfel, în materia răspunderii civile delictuale, conform art. 1.394, „în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă.” (s.n.). Această soluţie, inspirată din dreptul elveţian, este destinată să asigure o protecţie superioară victimei, atunci când prejudiciul suferit este urmarea unei fapte ilicite grave, care este sancţionată şi de legea penală. Desigur, dacă termenul de prescripţie prevăzut de legea penală ar fi mai scurt, fiecare acţiune rămâne supusă termenului de prescripţie normal aplicabil.
