Forme de guvernământ
| Comentarii |
|
forma de guvernământ, definiție - concept politologic şi juridic, în egală măsură - indică natura organului care îndeplineşte funcţia de şef al statului: preşedinte, monarh-rege, împărat, directorat, consiliu de stat etc.
Potrivit formei de guvernământ, statele se împart în două categorii: monarhii şi republici.
Monarhia
Monarhia se caracterizează prin aceea că şeful statului, care poate avea diferite denumiri - rege, monarh, împărat etc. - este desemnat în mod ereditar sau după tradiţiile sistemului constituţional. De-a lungul istoriei s-au manifestat două forme de monarhie: absolută şi limitată.
Monarhia absolută presupune că puterea este concentrată în mâinile regelui.
Monarhia limitată sau constituţională implică restrângerea puterii monarhului de către parlament, prin intermediul constituţiei.
De-a lungul timpului, monarhiile au avut prerogative mai largi sau mai reduse. în prezent, în majoritatea statelor democratice care au ca formă de guvernământ monarhia, regele are un rol mai mult simbolic.
Republica
Republica este acea formă de guvernământ în care organul care îndeplineşte funcţia statului este ales, de regulă, pentru o perioadă anumită. Republicile pot fi parlamentare, prezidenţiale şi semiprezidenţiale.
Republica parlamentară se caracterizează, în principal, prin alegerea şefului statului de către parlament. Exemplele clasice de regimuri parlamentare în Europa sunt Germania şi Italia, iar dintre fostele ţări socialiste Cehia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi Albania. în Germania, potrivit Constituţiei din 1949, preşedintele reprezintă federaţia şi încheie tratate, acreditează şi primeşte trimişii diplomatici. Printre atribuţiile preşedintelui se pot menţiona numirea şi revocarea judecătorilor, a funcţionarilor federali, exercitarea dreptului de graţiere. Pentru abuzuri grave, Constituţia instituie procedura punerii sub acuzare a Preşedintelui.
în Italia, Preşedintele, potrivit Constituţiei din 1947, este ales de ambele Camere ale Parlamentului, pe termen de 7 ani, fiind şeful statului şi reprezentând unitatea naţională. El poate trimite mesaje celor două Camere, fixează alegerile şi stabileşte prima întrunire a Parlamentului, promulgă legile şi emite decrete cu valoare de lege etc.
în republica prezidenţială, preşedintele este ales direct de către popor, având, prin aceasta, o mare legitimitate populară, asemănătoare celei a parlamentului. Exemplul cel mai semnificativ este cel al SUA, ţară în care Preşedintele are atribuţii importante în domeniul conducerii problemelor executiv-administrative, are competenţe importante în domeniul apărării ţării, al relaţiilor externe, al numirii unor înalţi funcţionari publici; el nu are dreptul de iniţiativă legislativă şi nu poate dizolva forumul legislativ - Congresul -, care dispune de posibilitatea de a-l demite pe Preşedinte şi a-l trage la răspundere penală printr-o procedură complicată, care se numeşte impeachment.
Republica semiprezidenţială întruneşte atât trăsături ale regimului parlamentar, cât şi ale regimului prezidenţial. Astfel, preşedintele este ales direct de către cetăţeni, ca şi în republicile parlamentare, el bucurându-se de aceeaşi legitimitate ca şi parlamentul; puterea executivă aparţine în fapt guvernului, în fruntea căruia se află primul-ministru; ca element comun între regimurile prezidenţiale şi cele semiprezidenţiale este posibilitatea de punere sub acuzare a preşedintelui în anumite situaţii grave, dar, în timp ce în regimurile semiprezidenţiale preşedintele poate dizolva parlamentul, acest lucru nu îl poate face niciodată preşedintele într-un regim prezidenţial.
Exemplul clasic al regimului semiprezidenţial îl constituie regimul politic francez, consacrat de Constituţia Franţei din 1958. în sistemul francez, Preşedintele Republicii poate să pronunţe dizolvarea Adunării Naţionale, dar nu şi a Senatului; el conduce şedinţele Consiliului de Miniştri, este comandantul suprem al armatei, are dreptul de graţiere, adresează mesaje celor două Camere ale Parlamentului, desemnează primul-ministru etc.
