Funcţiile statului
| Comentarii |
|
funcţiile statului, definiție - funcţiile statului sunt, scria Carre de Malberg, „formele diverse sub care se manifestă activitatea dominatoare a statului”. Dar aceste funcţii pot constitui rolul pe care îl va juca statul în sânul societăţii, maniera în care el va contribui la viaţa şi funcţionarea sa. De unde rezultă o distincţie între funcţiile juridice şi funcţiile sociale ale statului.
În literatura juridică din România, prin funcţie a statului se înţelege un complex de atribuţii având o natură comună, stabilite prin lege şi realizate de un organ de stat specializat, potrivit unei anumite competenţi.
în analiza funcţiilor statului se folosesc, de regulă, două criterii principale: criteriul material şi criteriul formal.
Potrivit punctului de vedere predominant, formal există trei funcţii ale statului, care rezultă din aplicarea principiului separaţiei puterilor: funcţia legislativă, funcţia executivă, funcţia jurisdicţio-nală (judecătorească).
Funcţia legislativă reprezintă acea activitate a statului care are ca obiect elaborarea de norme de conduită cu caracter general, impersonal şi obligatoriu, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. în principiu, funcţia legislativă este exercitată de către parlament. Practica a admis însă ca şi guvernul să exercite, în condiţiile prevăzute de constituţie, o activitate legislativă, cunoscută sub numele de „putere de reglementare” a guvernului.
Funcţia executivă (guvernamentală) constă în asigurarea bunului mers al serviciilor publice, organizarea, aplicarea legilor şi adoptarea actelor necesare pentru activitatea de administrare pe plan central şi local. Din această perspectivă, actele emise în realizarea funcţiei executive sunt diverse: decrete ale preşedintelui ţării, hotărâri şi ordonanţe ale guvernului, ordine, instrucţiuni, regulamente, statute (la nivelul ministerelor) etc.
Funcţia jurisdicţională (judecătorească) este acea activitate a statului care are ca obiect soluţionarea de către instanţele de
judecată a conflictelor juridice care apar între diferite subiecte de drept. Această soluţionare are loc în cadrul unui proces ce are drept punct final elaborarea actului de aplicare a dreptului, acte ce se numesc hotărâri judecătoreşti.
Atributele esenţiale ale statului
În literatura de specialitate sunt consacrate drept atribute esenţiale ale statului următoarele:
a) Monopolul apărării şi al construirii sociale (armata şi poliţia). Apărarea naţională şi menţinerea ordinii publice pe teritoriul statului sunt responsabilităţi exclusiv guvernamentale. Potrivit Constituţiei României din 1991, atât armata, cât poliţia - inclusiv serviciile de informaţii ale statului - sunt subordonate exclusiv voinţei poporului, pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.
b) Menţinerea cadrului juridic. Ansamblul sistematizat al dreptului pozitiv formează cadrul juridic naţional, de drept intern. El este format din constituţie, ca lege supremă, legi organice şi ordinare, decrete ale preşedintelui ţării, acte juridice normative ale organelor administraţiei publice centrale şi locale etc.
în conformitate cu comandamentul juridic conţinut în aceste acte normative se desfăşoară întreaga gamă de relaţii sociale impersonale în societate. Când normele juridice în vigoare sunt depăşite de realitatea socială, acestea vor trebui modificate, în aşa fel încât să reflecte noile realităţi sociale.
c) Conducerea relaţiilor internaţionale. Atribut exclusiv statal, conducerea relaţiilor internaţionale în domeniul politico-diploma-tic, militar, economic, cultural este încredinţată parlamentului, guvernului şi preşedintelui ţării.
d) Emiterea monedei naţionale. Acest atribut al statului este motivat de preocuparea de a asigura o ordine a schimburilor economice, un control al circuitului financiar, atât în interiorul statului, cât şi în raporturile internaţionale.
Evoluţia concepţiei privind rolul statului modern
Doctrina constituţională occidentală distinge trei faze succesive ale dezvoltării concepţiei privind rolul statului modern:
a) statul jandarm (secolul al XlX-lea) se limita la exercitarea atributelor esenţiale, cu precădere a funcţiei de poliţie, de apărare şi a celei internaţionale;
b) statul antreprenor, care apare la începutul Primului Război Mondial, intervine în activităţile industriale prin crearea întreprinderilor publice industriale şi comerciale;
c) statul-providenţă, specific perioadei actuale, presupune intervenţia statului în toate domeniile - economic, cultural, sport, turism etc. în această perioadă, dezvoltarea rolului statului se îmbină cu creşterea mijloacelor sale de acţiune;
d) statul-garant este un concept relativ nou, care surprinde raportul dintre stat şi societatea civilă; potrivit acestui concept, statul are îndatorirea de a crea un larg cadru de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, de a asigura progresul în toate domeniile şi de a garanta afirmarea condiţiei umane
