Urmele de sânge în criminalistică
| Comentarii |
|
Sângele, fiind un produs direct al crimei, constituie un factor de o deosebită importanță, putând da indicații precise asupra locului și modului în care s-a comis crima, cât și pentru descoperirea și prinderea agresorului. După cum se cunoaște, sângele reprezintă aproximativ 7% din greutatea unei persoane (aproximativ 5-6 litri) și se compune din două părți principale: plasma și elementele celulare, formate din globule roșii (hematii sau eritrocite), globule albe (leucocite) și trombocite, fiecare distin-gându-se printr-o serie de caracteristici.
În câmpul infracțional, în funcție de cantitatea lichidului sangvin, urmele de sânge pot fi întâlnite sub formă de stropi, picături sau bălți. După modul de creare, se prezintă sub formă de dâre, dacă în timpul scurgerii persoana se afla în mișcare, de picături în grup sau izolate, când era în stare de repaus relativ, și ca mânjituri, rezultate din ștergerea mâinilor, picioarelor ori a obiectelor acoperite cu sânge. Forma și poziția urmelor de sânge sunt utile la stabilirea modului de săvârșire a faptei cercetate, iar cantitatea lor ajută la determinarea vasului sangvin lezat și a gradului de vătămare. Starea fluidă ori solidă și culoarea prezintă importanță pentru aprecierea timpului scurs de la formarea lor și până în momentul cercetării la locul faptei.
În funcție de natura suportului, urmele de sânge pot fi absorbite de acesta, cum este cazul suporturilor din material textil, sau pot rămâne la suprafață, formând un strat sau o crustă distinctă, ca în cazul urmelor formate pe mobilă, parchet, linoleum, geamuri, arme, cuțite, caroserii de mașini
Culoarea urmelor de sânge diferă în funcție de vechimea, cantitatea, natura suportului și factorii care acționează asupra lor - temperatura, lumina, diverși agenți fizici -, precum și de reacțiile chimice cu suportul pe care s-au format. Astfel, o pată proaspătă de sânge are culoarea roșie-brună într-un strat suficient de gros. De asemenea, prezintă un anumit luciu, ce o deosebește de petele de altă natură, dar de aceeași culoare. Cu timpul luciul dispare, urma devine solzoasă, iar culoarea virează de la brun-roșcat spre roșu-închis, maroniu, negru și chiar verde. Din cauza proceselor de putrefacție, a acțiunii factorilor menționați, atunci când urma se găsește într-un strat foarte subțire, are culoarea gri-verzuie.
Interpretarea urmelor de sânge
Interpretarea urmelor de sânge la locul faptei sau al descoperirii lor este o activitate cu rezonanță în clarificarea ulterioară a împrejurărilor săvârșirii faptei. Forma și mărimea petelor de sânge ne indică împrejurările în care au luat naștere. Aspectul și forma lor sunt influențate de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt: natura suportului pe care se depun, înălțimea de cădere și unghiul de incidență, starea de repaus sau de mișcare în care se găsește persoana care sângerează, condițiile de mediu din locul în care se formează (temperatură, umiditate, lumină), regiunea anatomică afectată, acțiunile întreprinse pentru înlăturarea lor
Așa cum precizam anterior, resturile de sânge la locul faptei se pot prezenta sub formă de baltă de sânge, dâră, mânjituri sau stropi. Balta de sânge se examinează, în primul rând, în raport cu leziunile prezentate de cadavru, pentru a stabili raportul dintre ele. Victima împușcată, lovită, tăiată sau împunsă se prăbușește și cade într-o anumită poziție. Din orificiul sau orificiile de pătrundere a proiectilelor, din loviturile care au distrus țesutul, din tăieturi și din orificiile împunsăturilor, sângele începe să se scurgă.
Dâra de sânge ne indică drumul parcurs de persoana care a pierdut sânge și poziția inițială a victimei, dacă între sensul dârei de sânge și poziția în care a fost găsit cadavrul există sau nu corespondență. Stropii de sânge pot avea o formă rotundă sau alungită, după cum s-au format din poziția stând pe loc sau în mers. O urmă de sânge creată de o persoană în mers are o formă alungită, apropiată de aceea a unui semn de exclamare, cu partea ascuțită în direcția deplasării. Așadar, examenul petelor ne poate indica staționările și mersul asasinului sau al victimei, direcția mersului, iuțeala sau fuga
Dacă o picătură de sânge cade perpendicular pe un plan oarecare, de la o distanță de 10-12 cm, are o formă perfect rotundă. Dacă distanța este mai mare, picătura face mici prelungiri în formă de raze (margini zimțate). Când distanta depășește 1 -1,50 m (pe lângă zimții marginali), din picătură sar mici proiecții radiate, răspândite în jur până la o distanță de 30-40 cm de la punctul în care picătura a atins suprafața pe care a căzut. Picăturile sau stropii de sânge provin fie direct dintr-o rană, fie din îmbrăcămintea îmbâcsită de sânge.
Mânjiturile de sânge sunt urmele lăsate fie de mâinile pline de sânge, atunci când sunt șterse de un perete, de o mobilă, de o pânză , fie de îmbrăcămintea îmbâcsită de sânge atunci când se freacă de un perete, de o mobilă Examenul mân-jiturilor poate indica în mod precis direcția de mers, înălțimea autorului, drumul parcurs de autor sau victimă
Prezența unor multitudini de urme, împrăștiate pe o mare suprafață în încăpere, poate indica nu numai că victima s-a zbătut sau s-a luptat cu agresorul, dar și faptul că autorul infracțiunii este purtător indubitabil de urme de sânge. În același context, menționăm posibilitatea determinării grupelor de sânge ale autorului prin depistarea la locul faptei a unor urme de sânge aparținând a două sau mai multe grupe sangvine diferite, dintre care una este a victimei.
Expertiza biocriminalistică a urmelor de sânge
Expertiza urmelor de sânge (expertiza biocriminalistică sau expertiza medico-legală a produselor biologice) este destinată să ofere clarificări la numeroasele întrebări adresate de către organele judiciare. Întrebările adresate expertului biolog, în legătură cu o urmă „presupusă a fi de sânge", se referă, în mod firesc, la chestiunea dacă urma este sau nu de sânge și dacă sângele este de natură umană sau animală, aspecte ce pot fi clarificate, cu probabilitate, încă din faza cercetării la locul faptei.
Un răspuns ferm la aceste întrebări îl dau însă numai reacțiile de certitudine, dintre care cele mai utilizate în practică sunt reacțiile microcristalografice (cum sunt reacțiile Teichman, Taka-yama) ori cele microspectroscopice, bazate pe benzile spectrale de absorbție, tipice hemocromogenului. Metoda Teichmann constă în formarea cristalelor de clorhidrat de hematină, în urma reacției clorurii de sodiu, în prezența acidului acetic glacial cu hematina din sânge. Metoda Takayama este mai puțin influen-tată de impuritățile din sânge decât metoda Teichmann (glucoză 10% - 5 ml; hidroxid de sodiu 10% - 10 ml; piridină 20 ml).
Metoda cromatografică (Fiori, 1957) se aplică împreună cu o probă certă de hemoglobină pentru compararea valorilor Rf. însă, această metodă nu este specifică, reacționând și cu alte substanțe. Metoda electroforezei pe hârtie, aplicată la petele de sânge (Scudier, 1960), dă rezultate pozitive și specifice. Metoda fluorescenței, introdusă în 1916 de către Heller, se bazează pe transformarea petei de sânge în hematoporfirină sub acțiunea acidului sulfuric concentrat, dând o fluorescență roșie-cărămi-zie. Reacția sângelui este pozitivă și specifică.
Metoda spectroscopică se bazează pe proprietatea hemoglobinei și a derivaților ei de a absorbi o parte din radiațiile spectrale (hemocromogenul, oxihemoglobina, carboxihemoglo-bina ). Numărul benzilor de absorbție, poziția spectrală a acestora (lungimea de undă) și intensitatea lor caracterizează fiecare derivat al hemoglobinei. În vederea examinării spectro-scopice, hemoglobina se transformă în hematină alcalină și apoi prin reducție în hemocromogen. Pentru identificarea cantităților foarte mici de sânge se apelează la microspectroscopie. Analiza macro și microspectroscopică se poate realiza și la radiații ultraviolete. De menționat faptul că analiza spectrală nu dă rezultate certe la sângele amestecat cu pământ sau cu rugină.
Alte întrebări vizează stabilirea grupelor sangvine, cărora le aparține urma. După proprietățile de aglutinare, deosebim patru grupe sangvine: AB, A, B și 0. Apoi, identificarea subgrupelor: A1, A2, A3, AB, A1B, A2B și a altor sisteme (M, N, G, H, Q, Rh ) ajută la micșorarea sferei de aplicabilitate a unei identificări de grup și, implicit, la ușurarea unei identificări individuale.
În ceea ce privește rezolvarea celorlalte probleme ale expertizei urmelor de sânge, mai dorim să menționăm că este posibilă, de asemenea, stabilirea regiunii din care provine sângele. Sângele din cavitatea bucală conține celule epiteliale fără nucleu, leucocite, diverse resturi alimentare și flora microbiană specifică; sângele nazal conține celule epiteliale cu cili vibratili. Sângele menstrual conține celule epiteliale vaginale și basofite de formă poligonală. În sângele obstetrical se află meconiu, resturi pla-centare și, eventual, păr fetal. În cazul violului, sângele vaginal poate conține celule epiteliale vaginale, elemente vulvare și spermă. Sângele din creier conține în plus fibre sau celule nervoase, cel provenit din abcese mai are în compoziția sa puroi și țesut celular. Sângele provenit din ficat și din splină se caracterizează prin predominarea globulelor albe. În hemoragiile stomacale și rectale, se pot găsi urme alimentare și celule ale mucoaselor tractusului digestiv.
Printre problemele importante care se pot rezolva prin expertiză este aceea a stabilirii prezenței alcoolului sau a oxidului de carbon în sânge, condiția fiind ca sângele să nu fi suferit schimbări deosebite și să fie în cantitate suficientă. Mai poate fi stabilită cu aproximație vechimea urmei de sânge, a unor pete organice și anorganice, a altor urme biologice (fire de păr, fragment de țesut dermal, cerebral ).
In legătură cu luarea modelelor de comparație, precizăm că este necesar să se extragă o cantitate suficientă de sânge, care se introduce în eprubete sau flacoane sterilizate. Având în vedere că prin examinarea de laborator a ADN-ului se poate identifica persoana de la care provin urmele, se vor preleva de două ori cel puțin 5 ml de sânge de la persoanele suspecte. Modelele de comparație se recoltează de medicul legist sau un alt cadru medical de specialitate. Cu ocazia recoltării trebuie luate toate măsurile pentru a evita contaminarea probelor cu diverse substanțe. Aceste mostre vor fi transportate în condiții asemănătoare urmelor de sânge găsite la locul faptei. Flacoanele vor fi sigilate și vor purta mențiuni privind data și locul, persoana de la care s-a făcut prelevarea și cadrul medical ce a executat operația.
