Alexandru Marius Radu contra Romaniei - Talharie Arestare preventiva Protectie sociala in Romania
| Comentarii |
|
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
SECŢIA A TREIA
CAUZA ALEXANDRU MARIUS RADU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 34022/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
21 iulie 2009
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Alexandru Marius Radu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 30 iunie 2009,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 34022/05 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnulAlexandru Marius Radu(„reclamantul”), a sesizat Curtea la 30 august 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu.
3. Reclamantul susţine că, în timpul detenţiei în Penitenciarul Jilava, autorităţile nu i-au protejat integritatea fizică.
4. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii scrise (art. 59 § 1 din regulamentul Curţii)
5. La 7 aprilie 2006, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în 1974. În prezent, este deţinut la Penitenciarul Ploieşti.
7. La 27 ianuarie 2005, reclamantul a fost arestat pentru tâlhărie. Acesta a fost arestat preventiv şi plasat în arestul Poliţiei Bucureşti. La 4 mai 2005, a fost trimis la Penitenciarul Bucureşti-Jilava.
8. În cursul anchetei penale, reclamantul a negat acuzaţiile, pe motiv că alţi deţinuţi l-au ameninţat pe el şi pe familia sa ca să recunoască infracţiunea. Acesta susţine că le-a cerut, fără succes, autorităţilor să îi acorde protecţie specială.
9. La 27 aprilie 2005, parchetul a finalizat ancheta penală iniţiată împotriva reclamantului, iar dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti. În faţa instanţei, reclamantul şi-a recunoscut fapta. Acesta susţine că, începând cu acel moment, a fost ameninţat de alţi deţinuţi, care acţionau în numele unuia dintre acuzaţii în procesul penal.
10. Prin decizia nr. 704/2005 din 23 august 2005, administraţia Penitenciarului Jilava a dispus ca reclamantul să fie ţinut la izolare timp de zece zile pentru insultarea angajaţilor închisorii, la 13 august 2005, când era în celula nr. 510. La 28 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti a anulat decizia nr. 704/2005. Instanţa a stabilit că reclamantul nu a comis nicio infracţiune.
A. Incidentul din 9 septembrie 2005 şi acţiunile ulterioare
11. La 9 septembrie 2005, în jurul orei 23.15, în timp ce era deţinut în celula 315, reclamantul a fost abuzat fizic de N.M. şi alţi şapte deţinuţi, presupuse rude ale celuilalt pârât.
12. În urma acestui abuz, la ora 23.50, a fost examinat de medicul L. din cadrul centrului medical al Penitenciarului Jilava. Acesta a notat în raportul său că reclamantul avea o rană deschisă la cap, şi l-a trimis la penitenciarul-spital Rahova pentru operaţie. Medicul V. de la Spitalul pentru deţinuţi Rahova s-a ocupat de reclamant.
13. La 10 septembrie 2005, reclamantul a fost trimis din nou la Penitenciarul Jilava. La 15 septembrie 2005, i s-au scos copcile rănii. La 22 decembrie 2005, acesta a fost examinat de un medic, care a stabilit diagnosticul de traumă craniană recentă, cu cicatrice, şi i-a prescris acestuia medicamente.
14. La scurt timp după incidentul de la 9 septembrie 2005, prin decizia nr. 783/2005 din 19 septembrie 2005, administraţia Penitenciarului Jilava a dispus trimiterea reclamantului la izolare pentru zece zile, pentru încălcarea regulilor de disciplină, mai exact pentru insultarea şi ameninţarea verbală a unui alt deţinut. Decizia menţiona faptul că reclamantul era în continuare în celula nr. 315.
15. Raportul privind incidentul nota faptul că seara târziu, în data de 9 septembrie 2005, la ora 23.15, reclamantul l-a insultat pe N.M. şi l-a ameninţat cu un mic cuţit. Prin urmare, N.M. l-a împins pe reclamant, care a căzut în cap, producându-şi astfel rana deschisă. Acesta a fost dus la spital imediat. După cum se precizează în scrisoarea oficială din 11 iulie 2006, adresată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fişele medicale ale lui N.M. nu au indicat nicio rană cauzată de incidentul din 9 septembrie 2005.
16. La o dată nespecificată, ulterior respectivului incident, reclamantul a fost mutat în celula nr. 207. Acesta împărţea celula cu alţi cincizeci şi cinci de deţinuţi, pentru care existau treizeci şi şapte de paturi.
17. La 21 septembrie 2005, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a respins cererea reclamantului de a fi transferat la un alt penitenciar, pe motiv că „situaţia sa juridică nu era clarificată încă”. Reclamantului i s-a recomandat să solicite transferul după finalizarea procesului penal iniţiat împotriva sa.
1. Plângerea penală introdusă de reclamant împotriva lui N.M.
18. La 7 octombrie 2005, reclamantul a introdus o plângere penală împotriva lui N.M. pentru vătămarea pricinuită la 9 septembrie 2005.
19. În urma unor pretinse ameninţări din partea unor deţinuţi şi a angajaţilor închisorii, reclamantul şi-a retras plângerea. Prin urmare, la 6 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti a decis încetarea procesului penal împotriva lui N.M.
20. La 20 decembrie 2005, declaraţia scrisă a reclamantului prin care acesta se angaja să nu introducă o acţiune împotriva hotărârii din 6 decembrie 2005, dar nesemnată, a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti.
2. Plângerea administrativă împotriva pedepsei disciplinare aplicate reclamantului
21. La 21 septembrie 2005, reclamantul, care era deţinut în continuare în celula nr. 315, s-a plâns de pedeapsa disciplinară care i-a fost aplicată în urma incidentului din 9 septembrie.
22. La 21 noiembrie 2005, Judecătoria Bucureşti a respins plângerea reclamantului. Instanţa afirma că, în stare de ebrietate, reclamantul l-a insultat pe N.M., după cum a afirmat acesta din urmă şi alţi şase deţinuţi în faţa autorităţilor penitenciarului. Instanţa nu s-a bazat pe mărturia unicului martor al reclamantului, din cauză că aceasta „nu a fost coroborată cu celelalte mărturii”. În cele din urmă, ţinând seama de probele medicale prezentate de reclamant, instanţa a luat act de faptul că N.M. a recunoscut că l-a lovit pe reclamant, fiind provocat de acesta din urmă.
23. Reclamantul a apelat decizia din 21 noiembrie 2005. În timpul audierii sale de la Tribunalul Bucureşti, în cadrul şedinţei din 27 ianuarie 2006 privind apelul său, acesta a afirmat că a fost „forţat să îşi retragă plângerea penală” împotriva agresorului său.
24. Prin hotărârea din 27 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, fără a ţine seama de probele medicale prezentate de reclamant. Tribunalul a recunoscut în mod explicit că reclamantul a fost agresat şi dus la spital în noaptea de 9 septembrie 2005, dar a afirmat că reclamantul însuşi nu a fost disciplinat, insultându-l şi ameninţându-l pe N.M., astfel încât „susţinerile sale pot stabili doar măsura implicării sale în incident”.
B. Alte incidente care l-au implicat pe reclamant în cursul detenţiei sale la Penitenciarul Bucureşti-Jilava
25. La 20 octombrie 2005, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a respins din nou cererea reclamantului de a fi transferat la un alt penitenciar.
26. La 12 decembrie 2005, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a respins cererea reclamantului de a fi transferat pe motiv că nu mai existau locuri disponibile în alte penitenciare.
27. La 8 februarie 2006, reclamantul a fost mutat în celula nr. 407 şi susţine că a fost rănit ca urmare a relelor tratamente aplicate de personalul închisorii.
28. Fişa medicală din 8 februarie 2006 menţiona că reclamantul pretindea că a fost atacat, dar că acesta a refuzat îngrijiri medicale sau o evaluare clinică a stării sale fizice. S-a menţionat, de asemenea, că refuză să dea o declaraţie scrisă şi să primească îngrijiri medicale („Afirmativ agresiune. Deţinutul refuză să primească asistenţă medicală şi o eventuală evaluare clinică. Refuză să consemneze în fişa medicală refuzul şi să semneze în registrul de consultaţii.)
29. La scurt timp după acest incident, la 13 februarie 2006, reclamantul a fost pedepsit pentru că a insultat angajaţii Penitenciarului Bucureşti-Jilava, lovind un gardian şi distrugând paturile din celula sa. Acesta a primit pedeapsa de şase luni de izolare. În urma plângerii reclamantului din 8 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti a anulat decizia din 13 februarie 2006, considerând că această pedeapsă era prea severă. Instanţa a declarat că o pedeapsă mai puţin severă, de zece zile de izolare, ar fi suficientă şi i-a aplicat-o reclamantului.
30. La 17 februarie 2006, reclamantul a fost examinat de un psihiatru, care a stabilit că acesta suferea de tulburări de personalitate. I s-au prescris antidepresive.
31. La 13 martie 2006, administraţia penitenciarului l-a informat pe reclamant că i-a fost acceptată cerere privind protecţia pentru a evita conflictele cu unii deţinuţi. Măsurile luate constau în separarea acestuia de restul deţinuţilor pe parcursul transportului în faţa instanţei sau în cursul activităţilor zilnice în penitenciar.
32. La o dată nespecificată, reclamantul şi-a retras plângerea împotriva angajaţilor închisorii referitoare la incidentul din 8 februarie 2006.
C. Transferurile ulterioare ale reclamantului la alte închisori
33. La 22 iunie 2006, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, după ce a fost condamnat la închisoare prin hotărârea din 4 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti. La 30 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul reclamantului.
34. La 6 septembrie 2006, administraţia Penitenciarului Rahova a întocmit un raport, la cererea reclamantului, în care afirma că acesta a avut un comportament satisfăcător şi că nu i s-au aplicat pedepse disciplinare, că a respectat regulamentul intern, că a avut contacte regulate cu familia sa, în special cu soţia, fiica şi sora sa şi că a demonstrat stabilitate psihologică şi bune aptitudini sociale, fiind mai degrabă spontan şi sincer, decât calculat sau retras.
35. Ulterior, reclamantul a fost transferat la penitenciarele Mărgineni şi Ploieşti.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
36. Dispoziţiile relevante din Codul penal şi Codul de procedură penală privind interzicerea relele tratamente sunt stabilite în hotărârea Pantea împotriva României, nr. 33343/96, pct. 154-156, CEDO 2003-VI (fragmente).
37. În ceea ce priveşte legislaţia referitoare la plângerile împotriva personalului închisorii, a se vedea pct. 45-48 din hotărârea Vitan împotriva României (nr. 42084/03, 25 martie 2008).
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA APLICARE A ART. 3 DIN CONVENTIE
38. Reclamantul s-a plâns de faptul că a fost abuzat fizic în timpul detenţiei sale la Penitenciarul Bucureşti-Jilava şi că autorităţile naţionale nu l-au protejat. În esenţă, acesta a invocat art. 3 din Convenţie, formulat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Cu privire la admisibilitate
39. Curtea constată că plângerea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
40. Curtea reiterează principiile de bază stabilite în cauzele Pantea (citată anterior, pct. 189-190) şi Georgescu împotriva României, nr. 25230/03, pct. 70-79, 13 mai 2008. Acesta examinează prezenta cauză în lumina acestor principii.
41. În primul rând, Curtea ia act de faptul că, în prima sa scrisoare din 30 august 2005, adică înainte de primul incident în care a fost implicat, reclamantul s-a plâns de ameninţări din partea celorlalţi deţinuţi, care erau, după cum susţine acesta, interesaţi de rezultatul acţiunii penale care îl viza pe reclamant şi pe alţi suspecţi, din cauză că şi-a recunoscut fapta.
42. Curtea ia act de faptul că concluziile raportului medical din 9 septembrie 2005 precizau în mod clar faptul că reclamantul a fost rănit. În plus, Guvernul nu contestă faptul că acesta a fost rănit la 9 septembrie 2005, în perioada detenţiei sale la Penitenciarul Bucureşti-Jilava. Cu toate acestea, Guvernul susţine că rănile reclamantului se datorau comportamentului său agresiv faţă de colegii de celulă. Fără a obiecta în mod expres cu privire la neepuizarea căilor de atac interne, Guvernul a menţionat şi faptul că reclamantul şi-a retras plângerea penală împotriva lui N.M.
În plus, Guvernul a menţionat că personalul închisorii ştia de existenţa unor neînţelegeri între reclamant şi alţi deţinuţi, neînţelegeri care au degenerat uneori în conflicte spontane, şi faptul că reclamantul a solicitat protecţie autorităţii închisorii.
43. Curtea observă că, chiar dacă sunt foarte puţin concrete faptele care ar fi trebuit să alerteze autorităţile penitenciarului cu privire la vreun pericol înainte de incidentul din 9 septembrie 2005, după acest incident, se aştepta, în mod rezonabil, ca autorităţile să ia măsuri concrete şi prompte pentru a asigura protecţia reclamantului.
44. Guvernul a susţinut faptul că personalul închisorii a luat cu promptitudine toate măsurile necesare pentru a-l proteja pe reclamant, în special prin separarea acestuia de respectivii deţinuţi în cadrul anumitor activităţi sau prin mutatul acestuia dintr-o celulă în alta, de câteva ori.
45. Totuşi, Curtea ia act de faptul că, o perioadă de timp după ce a fost rănit la 9 septembrie 2009 şi cel puţin până la 21 septembrie 2005 (a se vedea supra, pct. 21), reclamantul a rămas aproape de agresorul său, chiar în aceeaşi celulă cu acesta (a se vedea, Pantea, citată anterior, pct. 194 in fine).
În ciuda faptului că acesta a solicitat în repetate rânduri transferul către un alt centru de detenţie pe motiv că integritatea lui fizică era în pericol, autorităţile naţionale au respins la început cererile sale, pe motiv că nu mai erau locuri libere în alte penitenciare şi că acţiunea penală împotriva sa era în derulare. Abia la 13 martie 2006, adică la şase luni de la incidentul violent în care a fost implicat reclamantul, administraţia penitenciarului a acceptat cererea sa de protecţie şi a luat măsuri pentru a-l separa de deţinuţii cu care a avut neînţelegeri, în timp ce aceştia erau transferaţi în faţa instanţei sau în cursul activităţilor zilnice în penitenciar.
În sfârşit, la 22 iunie 2006, autorităţile nu au mai identificat niciun obstacol în ceea ce privea transferul reclamantului la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, după ce a fost condamnat la închisoare prin hotărârea din 4 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în timp ce acţiunile sale erau în continuare pendinte.
Curtea ia act de faptul că, spre deosebire de situaţia din Penitenciarul Bucureşti-Jilava, unde i s-au aplicat în repetate rânduri pedepse disciplinare, deşi instanţele interne au anulat sau redus ulterior respectivele pedepse, în cursul detenţiei sale la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, reclamantul a fost apreciat pozitiv de personalul închisorii.
46. De asemenea, Curtea ia act de faptul că, în loc să ia măsuri prompte pentru protecţia reclamantului, într-o primă etapă, administraţia penitenciarului l-a pedepsit pe acesta trimiţându-l la izolare pentru nerespectarea regulilor disciplinare, acuzându-l de proferare de insulte, ceea ce era mai puţin important decât motivele invocate de acesta.
47. Instanţa evidenţiază faptul că autorităţile române nu au reacţionat la susţinerile reclamantului în faţa Tribunalului Bucureşti, în cadrul şedinţei din 27 ianuarie 2006, conform cărora a fost obligat să îşi retragă plângerea penală împotriva agresorului său (a se vedea supra, pct. 23). În plus, instanţa notează că, în ciuda faptului că, în pronunţarea cu privire la plângerea introdusă de reclamant împotriva pedepsei disciplinare, Tribunalul Bucureşti a recunoscut în mod explicit că reclamantul a fost rănit şi dus la spital în noaptea din 9 septembrie 2005, acesta nu a ţinut seama de acest fapt (a se vedea, mutatis mutandis, Biyan împotriva Turciei, nr. 56363/00, pct. 34-37, 3 februarie 2005).
48. Instanţa recunoaşte că rănirea reclamantului la 9 septembrie 2005 nu pare să fi fost gravă şi că nu existau probe cu privire la atacuri ulterioare asupra integrităţii sale fizice. Totuşi, aceasta consideră că, în ceea ce priveşte poziţia vulnerabilă a deţinuţilor, autorităţile naţionale nu ar trebui să aştepte producerea de incidente grave pentru a lua măsurile corespunzătoare de protecţie, ci, din contra, că ar trebui să fie prompte atunci când li se semnalează un pericol real în ceea ce priveşte integritatea fizică a unei persoane.
Curtea reaminteşte că simplul sentiment de stres resimţit de un deţinut nu este suficient să atingă pragul minim de securitate pentru a intra sub incidenţa art. 3 [a se vedea, I. T. împotriva României (dec.), nr. 40155/02, 24 noiembrie 2005]. Totuşi, acesta constată că, în prezenta speţă, spre deosebire de cauza I.T., citată anterior, în care reclamantul se temea doar de un risc potenţial în ceea ce privea tratamentul medical în caz de o afecţiune gravă, susţinerile reclamantului de hărţuire din partea altor deţinuţi vizau un risc concret şi nu au fost examinate în mod corespunzător de autorităţile naţionale (a se vedea supra, pct. 47).
Instanţa consideră că dificultăţile întâmpinate de reclamant, în special permanenta anxietate mentală cauzată de ameninţările cu agresiune fizică şi anticiparea acestora (a se vedea Rodić şi alţii împotriva Bosniei şi Herzegovinei, nr. 22893/05, pct. 73, 27 mai 2008), au depăşit în mod sigur nivelul inerent şi de neevitat în detenţie şi constată că suferinţa pricinuită a depăşit cu mult gradul de intensitate prevăzut la art. 3 în Convenţie.
În sfârşit, în timp ce a recunoscut că poate fi dificil pentru deţinuţi să obţină probe privind relele tratamente [a se vedea mutatis mutandis Labita împotriva Italiei (GC), nr. 26772/95, pct. 25, CEDO 2000 IV] şi chiar mai dificil în cazurile de hărţuire de către alţi deţinuţi (a se vedea, mutatis mutandis, Rodić şi alţii, citată anterior, pct. 64 şi 69-73), instanţa consideră ca bază factuală suficientă în prezenta speţă să considere dovedită ameninţarea la adresa integrităţii fizice a reclamantului şi faptul că existenţa unei ameninţări a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor.
49. Prin urmare, în funcţie de cele de mai sus şi în baza probelor prezentate, Curtea stabileşte că autorităţile penitenciarului nu şi-au îndeplinit în mod satisfăcător obligaţia pozitivă de a interveni pentru a-l proteja pe reclamant în momentul în care au aflat că alţi deţinuţi i-au aplicat rele tratamente (a se vedea Pantea împotriva României, citată anterior, pct. 194). Reclamantul a fost în continuare expus la ameninţări constante, care l-au împiedicat să îşi menţină plângerile penale împotriva agresorului său.
50. În ceea ce priveşte incidentul din 8 februarie 2006, Curtea ia act de faptul că lipsa unei fişe medicale privind starea fizică a reclamantului, ca urmare a presupusului său refuz de a fi examinat, deşi acest refuz nu a fost exprimat în scris sau într-un mod lipsit de echivoc, ci doar menţionat de medicul penitenciarului. În aceste circumstanţe, instanţa nu poate considera stabilit dincolo de orice îndoială faptul că reclamantul a fost victima unor rele tratamente la 8 februarie 2006.
51. Totuşi, instanţa reiterează faptul că autorităţile naţionale au obligaţia pozitivă de a asigura asistenţă medicală persoanelor aflate în custodia lor şi că informaţiile referitoare la starea lor de sănătate au fost colectate în mod precis şi prompt [a se vedea, mutatis mutandis, Iambor împotriva României (nr. 1), nr. 64536/01, pct. 173-174, 24 iunie 2008].
52. Revenind la faptele din prezenta speţă, Curtea constată o anumită contradicţie în fişa medicală din 8 februarie 2006. Pe de o parte, reclamantul a mers la medicul închisorii în legătură cu pretinsul atac, în timp ce, pe de altă parte, s-a consemnat că a refuzat orice examinare sau îngrijire medicală. Curtea ia act de faptul că medicul închisorii a menţionat că reclamantul a refuzat să declare în scris că nu a acceptat îngrijiri medicale, fără a preciza motivele refuzului acestuia sau fără a indica dacă s-au identificat urme de violenţă, precum sânge sau plăgi vizibile. Prin urmare, ţinând seama de circumstanţele speţei, Curtea nu este mulţumită de faptul că autorităţile naţionale nu au dat dovadă de diligenţă în ceea ce priveşte obligaţiile lor pozitive în temeiul art. 3 din Convenţie.
Prin urmare, ţinând seama şi de concluzia de la pct. 47 de mai sus, a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
53. Art. 41 din Convenţie prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
54. Reclamantul a solicitat 10 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi 30 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
55. Guvernul a considerat că nu există nicio legătură de cauzalitate între pretinsele încălcări şi prejudiciul material pretins. De asemenea, acesta a considerat că suma solicitată cu titlu de prejudiciu material era exagerată.
56. Curtea nu a identificat nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge cererea. Pe de altă parte, pronunţându-se în echitate, Curtea acordă reclamantului 6 000 EUR pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecată
57. De asemenea, reclamantul a solicitat 10 000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa instanţelor naţionale. Acesta nu a prezentat niciun document justificativ care să îi susţină cererea.
58. Guvernul a considerat că pretenţiile sale erau nejustificate şi exagerate.
59. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. (a se vedea, Arvelakis împotriva Greciei, nr. 41354/98, pct. 34, 12 aprilie 2001). În plus, art. 60 § 2 din regulament prevede că orice cerere întemeiată pe art. 41 din Convenţie este prezentată, însoţită de documentele justificative pertinente, în caz contrar Curtea poate respinge în tot sau parte pretenţiile sale.
60. În prezenta speţă, Curtea constată că reclamantul nu şi-a justificat cererea, nu a stabilit valoarea costurilor şi nici nu a prezentat niciun document justificativ. Prin urmare, Curtea nu poate acorda nicio sumă cu acest titlu [a se vedea Cumpăna şi Mazăre împotriva României (GC), nr. 33348/96, pct. 133-134, CEDO 2004-XI].
C. Dobânzi moratorii
61. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;
3. Hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 6 000 EUR (şase mii euro) pentru prejudiciul moral, care trebuie convertiţi în lei româneşti la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
(b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 21 iulie 2009, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Preşedinte
| ← Rusen contra Romaniei - Actiune civila in pretentii Scutire taxa... | Filipescu contra Romaniei - Imobil nationalizat prin hotararea... → |
|---|
