Rusen contra Romaniei - Actiune civila in pretentii Scutire taxa judiciare de timbru Acces la justitie
| Comentarii |
|
SECŢIA A TREIA
CAUZA RUSEN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 38151/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 ianuarie 2009
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la articolul 44 § 2 din convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
Traducere I.E.R
În cauzaRusen împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din JOSEP CASADEVALL, preşedinte, ELISABET FURA-SANDSTRÖM, CORNELIU BÎRSAN, BOŠTJAN M. ZUPANČIČ, ALVINA GYULUMYAN, EGBERT MYJER, LUIS LÓPEZ GUERRA, judecători, şi SANTIAGO QUESADA, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 2 decembrie 2008,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 38151/05 îndreptată împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, doamna Sanda Rusen („reclamanta”), a sesizat Curtea la 7 octombrie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta susţine că anularea acţiunii sale pentru neplata taxelor judiciare de timbru a adus atingere dreptului său de a accede la o instanţă.
4. La 6 octombrie 2006, preşedintele secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului capătul de cerere privind articolul 6 § 1 din convenţie. În conformitate cu articolul 29 § 3 din convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT,
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanta s-a născut în 1937 şi are domiciliul în Bucureşti.
6. Aceasta este pensionată, iar veniturile sale lunare se ridicau, în 2005, la 1 200 000 lei româneşti („ROL”) şi erau formate din două pensii alimentare plătite de fostul său soţ şi de fiul său, R.G. Din ianuarie 2006, reclamanta primeşte 2 200 000 ROL pe lună.
7. În 2001, în urma vânzării unui imobil care făcea parte din comunitatea sa de bunuri împreună cu a fostului său soţ, aceasta a obţinut 25 000 de dolari americani („USD”). Reclamanta a dat jumătate din această sumă fiului său R.N. cu titlu de cheltuieli de subzistenţă şi cu cealaltă jumătate au cumpărat un apartament pe numele fiului. Aceasta a locuit acolo timp de câteva luni până când fiul său a vândut din nou apartamentul. La 24 martie 2005, reclamanta a introdus o acţiune civilă împotriva fiului său R.N. pentru a primi suma de 12 500 USD pe care acesta o obţinuse din vânzarea apartamentului. Judecătoria Bucureşti i-a solicitat să plătească taxele judiciare de timbru datorate în temeiul legii, care se ridica în speţă la 20 065 000 ROL.
9. Prevalându-se de veniturile sale reduse, la 12 mai 2005, reclamanta a solicitat să fie scutită de plata acestei taxe. Aceasta a anexat un certificat de la serviciul de taxe şi impozite pentru a dovedi că nu obţinea alte venituri şi că nu deţinea nici bunuri imobile.
10. Prin încheierea din 19 mai 2005, Judecătoria Bucureşti a constatat că reclamanta primea o pensie în valoare de 1 200 000 ROL şi că din certificatul de la serviciul de taxe şi impozite reieşea că aceasta nu avea alte venituri sau obligaţii. În pofida acestui lucru, instanţa a constatat că afirmaţiile reclamantei privind suma de 12 500 USD acordată fiului său erau contradictorii. Astfel, reclamanta a afirmat iniţial că i-a acordat suma respectivă fiului său pentru ca acesta să o depună într-o bancă, iar apoi a declarat că i-a acordat-o fiului său cu titlu de cheltuieli de subzistenţă . În cele din urmă, instanţa a respins cererea de scutire de taxă a reclamantei. Partea relevantă a încheierii se citeşte după cum urmează:
„Având în vedere că afirmaţiile reclamantei sunt contradictorii în ceea ce priveşte suma de 12 500 USD şi luând în considerare celelalte documente aflate la dosar – printre care certificatul de la serviciul de impozite şi taxe […] cu menţiunea că a fost eliberat reclamantei pentru a-i servi la obţinerea unei majorări a pensiei pentru limită de vârstă, precum şi declaraţia autentificată […], cu menţiunea că i-a fost acordată reclamantei pentru a-i servi la obţinerea ajutorului social – instanţa reţine că valoarea veniturilor obţinute de reclamantă nu poate fi stabilită cu certitudine. Cu toate acestea, este sigur că, în prezent, aceasta primeşte o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 1 200 000 ROL”.
Ţinând seama de aceste constatări, în conformitate cu articolul 75 din Codul de procedură civilă, judecătoria a stabilit cuantumul taxei care trebuie plătită de către reclamantă la 10 030 000 ROL. Încheierea poartă menţiunea „definitivă” („irevocabilă”).
11. Şedinţa pe fond a avut loc la 16 iunie 2005, dată la care reclamanta a solicitat judecătoriei să stabilească un nou termen pentru ca aceasta să poată plăti suma solicitată. Cu toate acestea, fără să se pronunţe cu privire la această cerere şi având în vedere că reclamanta nu plătise suma cerută, Judecătoria Bucureşti i-a anulat acţiunea pentru neplata taxelor judiciare de timbru. Instanţa a obligat-o, de asemenea, să plătească 2 000 000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.
12. Reclamanta nu a formulat recurs împotriva acestei hotărâri.
13. Datorită dificultăţilor financiare întâmpinate, după vânzare, reclamanta a locuit în calitate de chiriaş într-un apartament pentru care fiul său a plătit chiria timp de aproximativ şase luni şi a fost evacuată datorită imposibilităţii de a-şi plăti chiria. De atunci, aceasta nu mai are domiciliu stabil.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
1. Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru
14. Articolele relevante se citesc după cum urmează:
Articolul 1
„Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti […] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani [...].”
Articolul 2
„Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:
[...] între 365 940 001 lei şi 1 829 700 000 lei, taxele judiciare de timbru sunt în valoare de 19 084 000 lei + 2% pentru ce depăşeşte 365 940 000 lei.”
Articolul 11
„2. Se timbrează cu 37 000 lei cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti:
_ hotărârile de anulare a cererii, ca netimbrată sau nesemnată.”
2. Codul de procedură civilă, în forma la momentul respectiv
15. Articolele relevante se citesc după cum urmează:
Articolul 75
„Asistenţa judiciară cuprinde:
1 acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar şi a cauţiunilor [...].”
Articolul 77
„_
2. Instanţa va cerceta cererea [de asistenţă judiciară], putând solicita în legătură cu aceasta lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii scrise autorităţilor competente;
3. Asupra cererii, instanţa se va pronunţa, fără dezbateri, prin încheiere dată în camera de consiliu.”
Articolul 79
„Încheierile prevăzute la art. 77 alin. (3) […] nu sunt supuse nici unei căi de atac.”
3. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat” de M. Tabârcă şi Gh. Buta, Editura Universul Juridic, 2007, p. 305.
16. Adnotarea de la articolul 79 este redactată după cum urmează: „textul interzice nu numai introducerea unei căi de atac separate împotriva încheierii, ci şi contestarea acesteia în acelaşi timp cu fondul cauzei.”
4. Decizia nr. 105/2004 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (3) (devenit ulterior articolul 79) din Codul de procedură civilă
17. Pronunţându-se cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către un avocat pe motivul imposibilităţii formulării unei căi de atac împotriva încheierii cu privire la cererea de asistenţă judiciară, Curtea Constituţională a considerat că, datorită specificului domeniului reglementat şi din motive de celeritate, în mod contrar dreptului comun în materie de încheieri, cea privind asistenţa judiciară nu poate face obiectul nici unei căi de atac.
5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care transpune în dreptul român Directiva 2003/8/CE a Consiliului European, publicată în Jurnalul Oficial la 25 aprilie 2008
18. Articolele relevante se citesc după cum urmează:
Articolul 6
„Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:
[...]
d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege [...].”
Articolul 7
„[Ajutorul public judiciar] nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute [...].”
Articolul 8
„1. Beneficiază de ajutor public judiciar […] persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.”
Articolul 15
„1. Asupra cererii de ajutor public judiciar instanţa se pronunţă, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată […]
2. Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.
3. Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă.”
Articolul 53
„La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. 74-81 din codul de procedură civilă […].”
ÎN DREPT,
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE
19. Reclamanta pretinde că anularea acţiunii sale prin decizia din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Bucureşti pentru neplata taxelor judiciare de timbru i-a încălcat dreptul de a accede la o instanţă. Aceasta invocă articolul 6 § 1 din convenţie, care se citeşte după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanţă […], care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil […]”
A. Cu privire la admisibilitate
20. Guvernul consideră că reclamanta a acceptat valoarea sumei pe care trebuia să o plătească, ţinând seama de faptul că aceasta a solicitat amânarea cauzei pentru a plăti taxele judiciare de timbru. Guvernul susţine că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne, ţinând seama de faptul că aceasta nu a introdus recurs împotriva hotărârii din 16 iunie 2005, în pofida valorii mici a taxelor judiciare de timbru care erau de 37 000 ROL pentru această cale de atac. Guvernul solicită Curţii să respingă cererea din motive de neepuizare a căilor de atac interne.
21. Reclamanta respinge acest argument, afirmând că taxele judiciare de timbru pe care trebuia să le plătească se ridicau la 10 030 000 ROL.
22. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, articolul 35 § 1 din convenţie nu impune reclamanţilor decât epuizarea căilor de atac disponibile în mod normal şi suficiente în ordinea juridică internă pentru a le permite să obţină reparaţia pentru încălcările pretinse. Aceste căi de atac trebuie să aibă un grad suficient de certitudine, în practică precum şi în teorie, fără de care le-ar lipsi caracterul efectiv şi accesibilitatea dorite [Selmouni împotriva Franţei (GC), nr. 25803/94, § 75, CEDO 1999-V].
23. Curtea observă că reclamanta a utilizat calea de atac care îi era disponibilă în temeiul art. 75 şi urm. din Codul de procedură civilă şi că aceasta a obţinut o reducere a sumei care trebuia plătită cu titlu de taxe judiciare de timbru. În continuare, Curtea observă că decizia astfel pronunţată este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, nici separat, nici în acelaşi timp cu hotărârea pronunţată cu privire la fond (punctele 15, 16 şi 17 de mai sus). În această privinţă, Curtea observă că Guvernul nu a prezentat exemple din jurisprudenţă care să demonstreze că, în cazul formulării unui recurs împotriva hotărârii de anulare a unei acţiuni, instanţa astfel învestită este competentă pentru a se pronunţa cu privire la cererea de scutire. În aceste împrejurări, Curtea consideră că formularea unui recurs împotriva hotărârii din 16 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti de anulare a acţiunii pentru neplata taxelor judiciare de timbru nu este o cale de atac eficientă în sensul articolului 35 § 1 din convenţie.
24. Prin urmare, este necesar să se respingă excepţia Guvernului. De asemenea, Curtea constată că plângerea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din convenţie şi că nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 6 § 1 din convenţie
1. Argumentele părţilor
25. Guvernul nu contestă că dreptul reclamantei de a accede la o instanţă a fost supus unor limitări, dar consideră că acestea urmăreau un scop legitim şi că exista un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Acesta reaminteşte că subordonarea accesului la o instanţă unor cheltuieli de procedură nu reprezintă în sine o încălcare a dreptului la un proces echitabil [Weissman şi alţii împotriva României, nr. 63945/00, CEDO 2006 ... (extrase), Jedamski şi Jedamska împotriva Poloniei, nr. 73547/01, 26 iulie 2005] şi că o bună administrare a justiţiei poate justifica cheltuieli judiciare a căror sumă trebuie evaluată având în vedere împrejurările speciale ale fiecărei cauze (Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 13 iulie 1995, seria A nr. 316 B).
26. Guvernul atrage apoi atenţia asupra faptului că alte ţări impun taxe judiciare de timbru cuprinse între 5 şi 8% din obiectul acţiunii (Polonia, Lituania, Ungaria) şi că în multe alte ţări plata acestora este impusă în avans, la fel ca în România (Norvegia, Belgia, Polonia, Italia, Lituania, Danemarca şi Austria).
27. În afară de aceasta, Guvernul face referire la cauza V.M. împotriva Bulgariei (nr. 45723/99, din 8 iunie 2006), în care Curtea a considerat că, deşi motivarea hotărârilor era succintă, instanţa a luat în considerare situaţia personală a reclamantului (pct. 56 din hotărâre) şi consideră că Judecătoria Bucureşti a procedat în acelaşi fel, prin reducerea la jumătate a sumei care trebuia plătită, în raport cu venitul de 1 200 000 ROL pe care îl obţinea reclamanta la momentul faptelor.
28. Reclamanta respinge acest argument şi consideră că limitarea este disproporţionată.
2. Motivarea Curţii
29. Curtea face referire la jurisprudenţa sa, în materia accesului la o instanţă, în special la cauzele Airey împotriva Irlandie (9 octombrie 1979, seria A nr. 32), Tolstoy Miloslavsky, citată anterior, Kreuz împotriva Poloniei (nr. 28249/95, CEDO 2001 VI) şi Weissman şi alţii împotriva României [nr. 63945/00, CEDO 2006 ... (extrase)]. Prin urmare, aceasta examinează prezenta cauză având în vedere principiile care decurg din jurisprudenţa sa.
30. Curtea observă că acţiunea introdusă de reclamantă pentru a obţine restituirea sumei primite de fiul său în urma vânzării apartamentului a fost anulată pentru neplata taxelor judiciare de timbru. Curtea observă, de asemenea, că în legislaţia română valoarea taxelor judiciare de timbru se calculează sub forma unui procent din valoarea în litigiu. Prin urmare, aceasta este proporţională cu valoarea solicitată.
31. Conform susţinerilor Guvernului, Curtea consideră că a existat o limitare a dreptului reclamantei de a accede la o instanţă şi că aceasta urmărea un scop legitim, şi anume limitarea cererilor în justiţie abuzive şi colectarea de fonduri pentru bugetul justiţiei [V.M. citată anterior, § 50, Beian împotriva României (nr. 2), nr. 4113/03, § 30, 7 februarie 2008]. Prin urmare, este necesar să se examineze caracterul proporţional al măsurii luate de Judecătoria Bucureşti la 19 mai 2005.
32. Curtea observă că veniturile reclamantei erau la momentul cererii de scutire în valoare de 1 200 000 ROL, aproximativ 33 EUR. Aceasta nu mai desfăşura nici o activitate remunerată, nu avea nici un bun imobil în proprietate şi nu primea alte venituri. Reclamanta a obţinut din partea Tribunalului Bucureşti o reducere la jumătate a taxelor judiciare de timbru datorate, după ce a beneficiat de recursul prevăzut la articolul 75 din Codul de procedură civilă. În această privinţă, Curtea observă că, spre deosebire de celelalte cauze îndreptate împotriva României cu privire la taxele judiciare de timbru, [a se vedea, printre altele, Weissman împotriva României (dec.), nr. 63945/00, CEDO 28 septembrie 2004, Iorga împotriva României, nr. 4227/02, § 47, 25 ianuarie 2007, Nemeti împotriva României, nr. 37278/03, § 30 şi 31, 1 aprilie 2008], în această cauză, reclamanta a putut să se adreseze unei instanţe care s-a pronunţat cu privire la cererea sa de scutire.
33. În continuare, Curtea consideră necesar să examineze dacă, în cazul reclamantei, aprecierea făcută de Judecătoria Bucureşti nu a restrâns dreptul reclamantei de a accede la o instanţă într-o asemenea măsură încât acesta să devină teoretic şi iluzoriu.
34. Curtea reaminteşte că, atunci când o instanţă trebuie să se pronunţe cu privire la o cerere de scutire, autorităţile naţionale sunt în principiu mai competente decât instanţa naţională pentru a aprecia elementele de probă prezentate în faţa sa şi, în speţă, pentru a estima capacităţile reclamantului de a plăti taxele judiciare de timbru datorate. Chiar şi o motivare relativ succintă poate să nu ridice probleme în ceea ce priveşte articolul 6 § 1, cu condiţia ca instanţele să ia în considerare situaţia personală a reclamantului (V.M. citată anterior, § 55, 56).
35. Curtea observă că, deşi a făcut referire la veniturile reduse ale reclamantei, instanţa nu a acordat decât o reducere la jumătate a taxelor judiciare de timbru datorate, sumă care se ridica la 10 030 000 ROL, şi anume aproximativ 277 EUR, ceea ce reprezintă mai mult de opt ori venitul său lunar. Or, Curtea a considerat deja excesive sume care reprezintă integral veniturile familiei reclamantului sau dublul veniturilor sale [Iorga citată anterior § 42 şi 43, Beian (nr. 2) citată anterior, § 31]. În plus, Curtea subliniază că veniturile reclamantei erau mult mai mici decât salariul minim brut din România la momentul faptelor, şi anume aproximativ 85 EUR. Având în vedere aceste împrejurări, Curtea consideră că valoarea taxelor judiciare de timbru astfel stabilite este excesivă.
36. În această privinţă, Curtea consideră că, spre deosebire de afirmaţiile Guvernului, instanţa nu pare să fi ţinut seama suficient de situaţia personală a reclamantei şi nu observă nici un criteriu care să poată explica că, deşi a constatat situaţia de persoană pensionată a reclamantei, cu venituri reduse şi fără bunuri imobile, a fost necesar ca instanţa să stabilească o sumă de plătit atât de ridicată în raport cu veniturile sale (a se vedea, a contrario, V.M. citată anterior, § 56). În acest sens, Curtea observă că Judecătoria Bucureşti nu a examinat în mod amănunţit cererea reclamantei, limitându-se să constate că primea o pensie pentru limită de vârstă în valoare de 1 200 000 ROL, şi că, deşi şi-a exprimat îndoielile cu privire la existenţa altor surse de venit, în special în ceea ce priveşte cealaltă jumătate a sumei de 25 000 USD, instanţa nu a solicitat informaţii părţilor, aşa cum avea obligaţia să facă în temeiul art. 77 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
37. În afară de aceasta, aprecierea temeiniciei cererii de asistenţă judiciară introduse de judecătorie este definitivă şi nu poate fi contestată de către persoana în cauză (a se vedea mutatis mutandis Bakan împotriva Turciei, nr. 50939/99, § 76, 12 iunie 2007).
38. Curtea observă că, la 24 aprilie 2008, au intrat în vigoare noi dispoziţii privind asistenţa judiciară în materie civilă. Acestea prevăd în prezent praguri minime, sub nivelul cărora asistenţa judiciară este acordată integral, şi posibilitatea formulării unui recurs împotriva deciziei pronunţate la instanţa superioară în grad (punctul 18 de mai sus).
39. Având în vedere aceste observaţii şi după efectuarea unei aprecieri globale a faptelor, Curtea consideră că, în speţă, statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a garanta reclamantei accesul la o instanţă.
40. Prin urmare, a fost încălcat articolul 6 § 1 din convenţie.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
41. Articolul 41 din convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
42. Reclamanta solicită suma pretinsă şi instanţelor interne, şi anume 12 500 USD cu titlu de prejudiciu material şi nu solicită nici o reparaţie cu titlu de prejudiciu moral.
43. Guvernul reiterează excepţia ridicată cu privire la admisibilitatea cauzei şi solicită Curţii să respingă cererea reclamantei ţinând seama, de asemenea, de faptul că suma nu face obiectul cererii din faţa Curţii şi că, în afară de aceasta, nici o instanţă nu a stabilit valoarea creanţei în litigiu. Guvernul face referire la cauzele Iorga împotriva României (citată anterior, § 64) şi Glod împotriva României (nr. 41134/98, § 50, 16 septembrie 2003) şi consideră că nu se poate specula de către Curte cu privire la încheierea procedurii interne.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul solicită Curţii să nu acorde reclamantei nici o sumă, ţinând seama de faptul că nu s-a solicitat.
44. Curtea observă că baza acordării unei reparaţii echitabile constă în faptul că reclamanta nu a avut acces la o instanţă, cu încălcarea articolului 6 § 1 din convenţie.
45. Pe baza elementelor de care dispune, Curtea concluzionează că reclamanta nu a demonstrat că pretinsul prejudiciu material ce i-a fost cauzat a fost rezultatul efectiv al respingerii acţiunii sale pentru neplata taxelor judiciare de timbru [a se vedea, mutatis mutandis, Kudła împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, § 164, CEDO 2000-XI]. În orice caz, Curtea nu poate să speculeze cu privire la încheierea procedurii interne (Teltronic-CATV împotriva Poloniei, nr. 48140/99, § 69, 10 ianuarie 2006). În consecinţă, nimic nu justifică acordarea unei despăgubiri cu acest titlu de către Curte.
46. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia, atunci când un reclamant este victima unei încălcări a articolului 6 din convenţie, acesta trebuie situat într-o situaţie similară celei în care s-ar fi aflat în cazul în care nu ar fi fost încălcate cerinţele acestei dispoziţii [Sejdovic împotriva Italiei (GC), nr. 56581/00, § 126, CEDO 2006-..., Lungoci împotriva României, nr. 62710/00, § 55 şi 56, 26 ianuarie 2006, Perlala împotriva Greciei, nr. 17721/04, § 35, 22 februarie 2007, Sfrijan împotriva României, nr. 20366/04, § 48, 22 noiembrie 2007].
47. În speţă, Curtea reaminteşte că art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant (cf. hotărârea Sfrijan, citată anterior, § 48).
48. Având în vedere aceste circumstanţe, Curtea consideră că redresarea cea mai potrivită pentru reclamantă ar fi rejudecarea sau redeschiderea, la cererea acesteia, a procedurii în timp util şi cu respectarea cerinţelor articolului 6 din convenţie (a se vedea Sfrijan, citată anterior, § 48).
B. Cheltuieli de procedură
49. Reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor de procedură efectuate în faţa instanţelor naţionale sau în faţa Curţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat articolul 6 § 1 din convenţie;
3. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 8 ianuarie 2009, în temeiul articolului 77 § 2 şi 3 din regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Preşedinte
| ← Elias contra Romaniei - Imobil nationalizat ca urmare a plecarii... | Alexandru Marius Radu contra Romaniei - Talharie Arestare... → |
|---|
