BREŢCANU contra României - Dreptul la respectul bunurilor proprii. Art. 1 din Protocolul nr. 1
| Comentarii |
|
În contextul legislativ român care guvernează acţiunea în revendicare imobiliară şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia unor terţi de bună-credinţă, chiar dacă este anterioară confirmării în justiţie într-o manieră definitivă a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O.U.G. nr. 81/2007, adoptată recent, vizează accelerarea procedurilor de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de stat, fără însă ca până la acest moment fondul Proprietatea să funcţioneze într-o manieră susceptibilă de a acorda efectiv o despăgubire. în consecinţă, privarea reclamanţilor de dreptul de proprietate asupra bunurilor, coroborată cu absenţa totală a despăgubirii de mai bine de şase ani, i-a făcut să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
Cauza BREŢCANU împotriva României, hotărârea din 29 noiembrie 2007, Comunicată la 20 decembrie 2007 Cererea nr. 24471/04
în cauza Breţcanu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstorm, A. Gyulumyan, domnul E. Myjer, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecători, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 29 noiembrie 2007, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 24471/04, îndreptată împotriva României, ai cărei resortisanţi, dl. Victor Beşcanu şi d-na Lucia Breşcanu («reclamanţii»), au sesizat Curtea la 26 noiembrie 2003, în baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»).
2. Ei au fost reprezentanţi în faţa Curţii de d-nul Constantin Amzuţă, avocat din Bucureşti. Guvernul român («Guvernul») a fost reprezentat succesiv de agentul său, d-na Beatrice Ramaşcanu, prin co-agentul său, d-na Ruxandra Paşoi şi dl Răzvan Horaţiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 4 decembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. (3), Curtea a decis să fie examinate în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii, dl. Victor Breţcanu şi d-na Lucia Breţcanu, soţ şi soţie, s-au născut în 1925 şi 1943, şi locuiesc la Klipan, în Suedia.
5. Printr-o decizie din 13 decembrie 1983, consiliul municipal a naţionalizat un apartament care aparţinea reclamanţilor.
A. Acţiunea în revendicare împotriva consiliului municipal
6. Printr-o hotărâre din 25 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea în revendicare introdusă de reclamanţi împotriva consiliului municipal şi l-a obligat pe acesta să le restituie apartamentul nr. 4 situat în Bucureşti, sector 1, aleea Pajurei (vechea str. Jiului), bl. 30, sc. A, et. 3. Curtea de Apel a considerat că naţionalizarea a fost ilegală şi, prin urmare, statul nu avea un titlu valabil asupra apartamentului. Referitor la cererea reclamanţilor de a le fi restituit şi garajul nr. 4 situat în imobilul nr. 23 de pe aceeaşi stradă, Curtea de Apel a considerat-o neîntemeiată, cu motivarea că decizia de naţionalizare nu se referea decât la apartament iar reclamanţii nu au dovedit dreptul de proprietate asupra garajului.
7. Consiliul municipal a formulat recurs înaintea Curţii Supreme de Justiţie, care l-a respins prin hotărârea din 28 septembrie 2001.
B. Acţiunea în revendicare împotriva cumpărătorilor apartamentului
8. La 30 octombrie 1996, statul a vândut apartamentul în litigiu terţilor care locuiau în acesta ca locatari («terţii»),
9. La 12 februarie 2001, reclamanţii au sesizat Tribunalul Bucureşti cu o acţiune în revendicare împotriva terţilor în vederea restituirii apartamentului şi a garajului.
10. Printr-o hotărâre din 28 mai 2001, tribunalul a admis acţiunea şi a obligat terţii să restituie reclamanţilor apartamentul şi garajul.
11. Prin hotărârea din 5 februarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul terţilor şi a respins acţiunea, considerând că terţii erau de bună-credinţă la momentul încheierii contratului de vânzare-cumpărare şi că, în plus, ei şi-au înscris contractul în cartea funciară.
12. Această hotărâre a fost confirmată în recursul reclamanţilor, prin decizia din 27 mai 2003 a Curţii Supreme, care a respins recursul ca nefondat.
C. Cerere întemeiată pe Legea nr. 10/2001
13. Prin adresa din 5 februarie 2007, Primăria a informat Guvernul că reclamanţii nu au formulat în baza Legii nr. 10/2001 nicio cerere asupra apartamentului în cauză.
II. Dreptul şi practica internă aplicabile
14. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internă aplicabile sunt descrise în hotărârile Brumărescu împotriva României [(GC), nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, p. 250-256,
§§31-44], Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/
00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Păduraru împotriva României [nr. 63252/00, §§ 38-53, CEDH 2005- (extrase)], Porteanu împotriva României (nr. 4596/03, §§ 23-25, 1 6 februarie 2006).
15. Legea nr. 247/2005 a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/28 iunie 2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în M. Of. din 29 iunie 2007. Conform art. 7 din titlul II, în termen de 6 luni calculat de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul trebuie să adopte un Regulament care să privească desemnarea societăţii administrator a fondului «Proprietatea».
ÎN DREPT 1. Cu privire la pretinsa încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
16. Reclamanţii se plâng că au suferit o încălcare a dreptului lor de proprietate asupra apartamentului şi garajului, ca urmare a respingerii acţiunii lor în revendicare. Ei invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 care prevede:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
17. Curtea observă că această plângere conţine două capete de cerere, în măsura în care se referă la garaj şi la apartamentul nr. 4. Ea le va examina separat.
A. Referitor la garaj
18. Curtea subliniată că cererea reclamanţilor referitoare la garaj a fost respinsă prin hotărârea din 25 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, care a reţinut că decizia de naţionalizare nu se referea decât la apartamentul nr. 4 şi că reclamanţii nu au dovedit dreptul lor de proprietate asupra garajului.
Curtea observă, de asemenea, că reclamanţii nu au formulat recurs împotriva acestei hotărâri.
19. Rezultă aşadar că această cerere trebuie respinsă, în partea referitoare la garaj, pentru neepuizarea căilor de atac interne, în aplicarea art. 31 alin. (1) şi (4) din Convenţie.
B. Referitor la apartament
1. Cu privire la admisibilitate
20. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifest nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. De asemenea, Curtea relevă faptul că nu există niciun motiv vădit de inadmisibilitate. Aşadar, o declară admisibilă.
2. Cu privire la fondul cauzei
21. Guvernul relevă că reclamanţii nu au utilizat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi insistă asupra reformei instituite de Legea nr. 247/2005, care modifică legea precitată şi care are drept obiectiv accelerarea procedurii de restituire iar, în cazul în care o asemenea restituire se dovedeşte imposibilă, acordarea unei indemnizaţii care să constea în participarea în calitate de acţionari la un organism de plasament de valori mobiliare, Proprietatea, organizat sub forma unei societăţi pe acţiuni.
22. De asemenea, Guvernul conchide că reparaţia prevăzută de legea română corespunde exigenţelor jurisprudenţei Curţii.
23. Reclamanţii contestă argumentele Guvernului, apreciind că Legea nr. 10/2001 nu era aplicabilă în cauză, în măsura în care era ulterioară hotărârii din 25 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, care obliga consiliul municipal să le restituie apartamentul.
24. Ei adaugă că, în orice caz, fondul Proprietatea nu funcţionează efectiv.
25. Curtea a examinat în mai multe rânduri cauze care ridicau probleme asemănătoare celor din speţă şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea cauza Porteanu, precitată, §§ 32-35).
26. După ce a examinattoate dovezile supuse judecăţii, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun fapt şi niciun argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazul de faţă
27. Curtea reaminteşte în special că, în contextul legislativ român care guvernează acţiunile în revendicare imobiliară şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia unor terţi de bună-credinţă, chiar anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun (a se vedea cauza Porteanu, precitată, § 32).
28. Curtea subliniază că O.U.G. nr. 81/2007, adoptată recent, vizează accelerarea procedurilor de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de către stat. Cu
toarte acestea, ea observă că până în prezent fondul Proprietatea nu funcţionează într-o manieră susceptibilă de a acorda efectiv o despăgubire.
29. în consecinţă, privarea de proprietate, coroborată cu lipsa totală a unei despăgubiri, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea în special cauza Străin, precitată, §§ 39, 43 şi 59).
30. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că în speţă privarea reclamanţilor de dreptul de proprietate asupra bunului lor, coroborată cu absenţa totală a despăgubirii de mai bine de 6 ani, i-a făcut să suporte o sarcină, disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor, garantat de art.1 din Protocolul nr. 1.
31. în consecinţă, a existat o încălcare a acestei dispoziţii.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
32. Art. 41 din Convenţie prevede:
„Dacă. Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
33. Reclamanţii pretind restituirea în natură a apartamentului nr. 4. în subsidiar, ei solicită repararea prejudiciului material reprezentând valoarea apartamentului, pe care o estimează la 152.450 euro, întemeindu-se pe un raport de expertiză din iunie 2007, pe care l-au depus la dosar.
34. Ei solicită şi 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru presiunea pe care au trebuit să o suporte în timpul procedurilor angajate în faţa instanţelor naţionale.
35. Guvernul contestă valoarea apartamentului aşa cum rezultă din raportul de expertiză depus de reclamanţi şi prezintă în acest sens un raport de expertiză din septembrie 2007, conform căruia această valoare este de 52.655 euro.
36. în ceea ce priveşte suma cerută cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul apreciază că între prejudiciul moral invocat şi pretinsa încălcarea a Convenţiei nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate. în orice caz, el consideră că suma solicitată cu acest titlu este excesivă în raport cu jurisprudenţa Curţii. De asemenea, el relevă faptul că o eventuală hotărâre de condamnare ar putea reprezenta prin ea însăşi o reparaţie suficientă a prejudiciului moral pretins a fi suferit de către reclamanţi.
37. Curtea reaminteşte că a constat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ca urmare a vânzării de către stat a apartamentului către terţi, coroborată cu lipsa totală a indemnizaţiei.
38. în împrejurările speţei, Curtea apreciază că restituirea apartamentului nr. 4 situat în Bucureşti, sector 1, Aleea Pajurei (vechea str. Jiului), bl. 30, sc. A, et. 3, ar repune reclamanţii în măsura posibilului într-o situaţie asemănătoare celei în care s-ar fi găsit dacă exigenţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
39. în cazul în care statul pârât nu procedează la o asemenea restituire într-un termen de trei luni calculat din ziua în care prezenta hotărâre rămâne definitivă, Curtea decide că Guvernul va trebui să achite reclamanţilor pentru prejudiciul material o sumă corespunzătoare valorii actuale a apartamentului.
40. Curtea observă o diferenţă importantă între rezultatele celor două expertize depuse la dosar de părţi. Ţinând cont de informaţiile de care dispune asupra preţului pe piaţa imobiliară locală şi a elementelor furnizate de părţi, apreciază valoarea actuală de piaţă a bunului la 110.000 euro.
41. în ceea ce priveşte cererea reclamanţilor cu titlu de prejudiciu moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au antrenat disconfort şi incertitudini, pentru care suma de 3.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit.
B. Cheltuieli de judecată
42. Reclamanţii au trimis prin prima scrisoare adresară Curţii o copie a contractului de asistenţă judiciară pe care l-au încheiat cu avocatul lor în vederea reprezentării în faţa Curţii, onorariul fiind fixat la 15.000.000 ROL.
43. Cu ocazia prezentării observaţiilor lor cu privire la art. 41 din Convenţie, fără a prezenta niciun document justificativ privind cheltuielile de judecată şi fără a mai face trimitere la scrisoarea sus-menţionată, au declarat că lasă la aprecierea Curţii evaluarea cheltuielilor de judecată făcute, apreciind că acestea nu ar îngloba numai cheltuielile de procedură, ci şi cheltuielile de transport pentru a ajunge în România, ţinând cont de faptul că ei locuiesc în Suedia.
44. Guvernul relevă faptul că reclamanţii nu au solicitat restituirea unei sume determinate cu titlu de cheltuieli de judecată şi că aceştia nu au prezentat documente justificative în acest sens.
45. Curtea reaminteşte că un reclamant nu poate obţine restituirea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care s-a stabilit valoarea lor reală, necesitatea şi caracterul rezonabil al acestora. în speţă, ţinând cont
de criteriile menţionate mai sus, Curtea, statuând în echitate, acordă reclamanţilor suma de 450 euro cu titlu de cheltuieli de judecată.
C. Dobânzi
46. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte apartamentul şi inadmisibilă în ceea ce priveşte garajul;
2. Hotărăşte că există o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte apartamentul nr. 4 situat în Bucureşti, sector 1, Aleea Pajurei (fostă str. Jiului), nr. 30, scara A, etaj 3;
3. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamanţilor apartamentul de mai sus, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie;
b) în cazul în care nu se va efectua restituirea, statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în acelaşi termen de trei luni, 110.000 euro (o sută zece mii euro), pentru prejudiciul material;
c) că, în oricare din cazurile de mai sus, statul pârât trebuie să plătească reclamantei suma de 3.000 euro (trei mii euro) pentru prejudiciul moral şi 450 euro (patru sute cinci zeci euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;
d) că sumele anterior menţionate vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, la care se vor adăuga orice sume datorate cu titlu de impozit;
e) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 20 decembrie 2007, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Santiago Quesada, Bostjan M. Zupancic,
Grefier Preşedinte
| ← SUCIU WERLE contra României - Dreptul la respectul bunurilor... | NIKOLOVA şi VELICHKOVA contra Bulgariei - Caracterul neadecvat... → |
|---|
